ACCES GRATUIT
CSSPP prelungeste derogarea pentru limita maxima aplicabila investitiilor in titluri de stat
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a decis, miercuri, prelungirea cu un an, incepand cu data de 3 noiembrie 2009, a termenului de derogare pentru limita maxima aplicabila investitiilor fondurilor de pensii private, in titluri de stat.
Articolul continuă mai jos
Desi in momentul de fata derogarea mentionata nu este utilizata de majoritatea administratorilor, prelungirea termenului de derogare reprezinta o masura prudenta intreprinsa in interesul protejarii activelor participantilor, in actualul context economic.
Reamintim faptul ca, potrivit Normei nr. 22/2008 (pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii administrate privat in titluri de stat), administratorul unui fond de pensii poate decide, ca pe o perioada de 365 de zile, sa investeasca in titluri de stat din Romania sau din statele membre ale Uniunii Europene, cu depasirea procentului de 70% din valoarea totala a activelor fondului de pensii. O norma similara este aplicabila sistemului de pensii facultative: Norma nr. 23/2008 (pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii facultative in titluri de stat).
Pentru implementarea prelungirii termenului de derogare, aceste doua norme sunt modificate prin doua noi acte normative aprobate miercuri de catre Consiliul CSSPP. Dupa expirarea perioadei prevazute de noile norme, administratorii care au aplicat prevederile acestora trebuie sa se incadreze atat in limitele prevazute de legile care stau la baza functionarii sistemului de pensii private, cat si in limitele stabilite prin prospectul schemei de pensii private.
Datorita caracterului de urgenta al prevederilor impuse, modificarile prezentate au fost supuse adoptarii in procedura de urgenta prevazuta de reglementarile in vigoare.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)