ACCES GRATUIT
Chirii mai mici in Bucuresti, in perioada septembrie-octombrie
In perioada septembrie-octombrie, chiriile la garsoniere au scazut cu pana la 6,5%, pretul mediu al unei astfel de locuinte ajungand la 286 de euro, fata de 306 de euro, pret inregistrat in perioada august-septembrie, potrivit unui comunicat de presa remis de Magazinuldecase.ro redactiei Avocatnet.ro.
Articolul continuă mai jos
Potrivit informatiilor, in cazul garsonierelor, pretul platit a variat intre 100 de euro, pentru o garsoniera in zona Rahova, confort III, si 550 de euro, pretul de inchiriere al unei garsoniere in zona Stirbei Voda. Astfel, daca fata de august, in luna septembrie s-a inregistrat o crestere a chiriilor pentru garsoniere de 2,3%, octombrie a adus o reducere, comparativ cu luna trecuta, de 6,5%. Mai precis, chiria medie a unei garsoniere din Bucuresti a scazut de la 306 euro (septembrie) la 286 euro (octombrie).
“Pentru locuintele de doua, respectiv de trei camere, s-au inregistrat scaderi ale chiriilor medii atat in perioada august-septembrie, cat si in perioada septembrie-octombrie. Astfel, pentru imobilele de doua camere, chiria medie s-a redus in septembrie (415 euro), fata de august (422 euro) cu 1,6%. In perioada septembrie-octombrie, scaderea a fost de 1,2%, de la 415 euro la 410 euro, pentru acelasi tip de imobile”, se arata in comunicatul de presa.
Conform informatiilor furnizate, cea mai mica chirie inregistrata la acest tip de imobile a fost de 140 de euro pentru un apartament de doua camere din zona Politehnica – strada Iuliu Maniu, iar cea mai ridicata chirie o are un imobil de doua camere din zona Dorobanti – 1.700 de euro.
Totodata, “in cazul apartamentelor de trei camere, reducerea a fost mai mare. Comparativ cu august, chiria medie in septembrie a scazut cu 5,8%, de la 637 euro (august) la 600 euro (septembrie), iar in intervalul septembrie octombrie reducerea a fost de 3%, de la 600 euro (septembrie) la 581 euro (octombrie).” In ce priveste acest tip de apartamente, “chiria minima este de 200 de euro, pentru o locuinta din Colentina, iar cea maxima este de 2.000 de euro, pentru un imobil de pe strada Aron Cotrus (Satul Francez, Herastrau)”, potrivit aceluiasi comunicat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)