ACCES GRATUIT
DIICOT
O farmacista si 3 doctorite, trimise in judecata pentru trafic de droguri prin retete false
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea in judecata a unei farmaciste si a trei doctorite pentru trafic ilicit de droguri de mare risc, inselaciune si uz de fals, potrivit unui comunicat de presa al DIICOT.
Articolul continuă mai jos
Potrivit DIICOT, in perioada ianuarie 2005 - februarie 2007, farmacista inculpata a primit, atat de la doctoritele inculpate, dar si de la alti medici, din raza judetului Ilfov, un numar important de retete medicale compensate, in care figurau date necorespunzatoare realitatii (persoane decedate sau cu CNP - uri inexistente etc.), retete in care respectivii medici au prescris medicamente pentru anumite boli.
Astfel, in aceasta perioada, farmacista a vandut, fara drept, diferite cantitati de „codeinum phosphatum” (aproximativ 10.000 comprimate de 0,015 grame/comprimat), la diverse persoane, pe raza municipiului Bucuresti, incasand importante sume de bani.
“In baza acestor retete (imprimate inseriate producatoare de consecinte juridice) completate cu datele necesare eliberarii fictive a medicamentelor, farmacia administrata de aceasta inculpata, folosind calitatea de reprezentant al acestei farmacii, a solicitat la Casa de Asigurari de Sanatate Ilfov decontarea medicamentelor compensate in cursul anilor 2005 – 2007”, se mai arata in comunicatul de presa.
Totodata s-a retinut ca, persoanele care figurau in majoritatea retetelor medicale care fac obiectul cauzei, nu au ridicat medicamentele prescrise. Astfel, prin prezentarea unor fapte mincinoase cu ajutorul personalului medical.
Conform DIICOT, intre cele patru inculpate existau legaturi prestabilite, farmacista constituind si sprijinind acest grup cu scopul de a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar, iar medicii cercetati in cauza a aderat la acest grup.
In aceste circumstante, procurorii au dispus trimiterea in judecata a inculpatelor pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
- trafic ilicit de droguri de mare risc;
- eliberare de droguri de mare risc, pe baza unei retete medicale falsificate sau a unei retete medicale prescrise fara ca aceasta sa fie necesara din punct de vedere medical;
- inselaciune;
- fals material in inscrisuri oficiale;
- uz de fals;
- constituire si sprijinire a unui grup infractional organizat;
Cauza a fost trimisa spre solutionare Tribunalului Bucuresti.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)