ACCES GRATUIT
Guvernul va mari plafonul pentru Prima Casa la 75.000 de euro, la locuintele noi
Programul Prima Casa va fi orientat spre constructia de noi locuinte, plafonul pentru locuinte construite de la zero urmand a fi de 75.000 de euro, suma garantiilor acordate urmand a fi dubla ca valoare fata de plafonul pentru locuintele care sunt gata construite, potrivit unei declaratii facute de premierul Emil Boc, la finalul sedintei de Executivului, de miercuri.
Articolul continuă mai jos
“Saptamana viitoare, in Guvern, vom adopta actul normativ care reglementeaza pentru anul 2010 functionarea Programului Prima Casa. Pentru anul 2010, Programul Prima Casa va fi orientat cu prioritate pentru constructia de locuinte de la zero, pentru constructia de locuinte noi. Vom realiza acest lucru prin doua mecanisme pe care le vom impune in cadrul actului normativ”, a declarat Emil Boc.
“Pot doar sa anticipez ca plafonul pentru locuinte construite de la zero va fi cel putin dublu ca valoare fata de plafonul pentru locuintele care sunt gata construite. Si valoarea individuala, de la 60.000 de euro, va creste dupa ce vom face analizele finale, pana saptamana viitoare, in Guvern. Deci de la 60.000 de euro va creste. 70.000 de euro, 75.000 de euro - vom decide saptamana viitoare. Si aici avem in vedere majorarea plafonului pentru locuintele construite de la zero”, a mai spus premierul.
Conform declaratiilor primului-ministru, se va realiza o partajare intre garantiilor guvernamentale pentru case care sunt gata finalizate, pana la 1 ianuarie 2010, si plafonul pentru locuinte de la zero.
Astfel, plafon pentru locuinte vechi va fi mai mic, in comparatie cu 2009, in timp ce plafonul de garantii pentru cei care construiesc locuinte de la zero va fi suplimentat.
“Altfel spus, vor fi mai multe garantii guvernamentale pentru cei care construiesc locuinte de la zero decat pentru cei care cumpara locuinte vechi. Nu vom exclude in totalitate, asa cum am spus, nici posibilitatea de a cumpara in continuare locuinte care au fost terminate si construite pana la 1 ianuarie 2010, dar plafonul de garantii va fi mai mic. Il vom dubla si suplimenta pe cel care vizeaza constructia de locuinte noi”, a explicat seful Executivului.
“Valoarea garantiei guvernamentale pentru cei care cumpara locuinte finalizate va ramane de 60.000 de euro si vom mari putin plafonul garantiei guvernamentale pentru cei care construiesc locuinte noi, tocmai pentru a-i incuraja pe cei care doresc sa construiasca locuinte de la zero, persoane fizice din aceasta tara care doresc sa isi construiasca o locuinta si sa aduca si beneficii economiei, locuri de munca si continuarea procesului de dezghetare a creditarii”, a adaugat Emil Boc.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)