ACCES GRATUIT
DLA Piper a consiliat Petrom la debutul pe piata de energie eoliana
DLA Piper a consiliat Petrom, cel mai mare producator de titei si gaze din Europa de Sud Est, in achizitia SC Wind Power Park SRL, aceasta tranzactie reprezentand o extindere a portofoliului de proiecte al companiei in ceea ce priveste producerea de electricitate, dupa cum informeaza un comunicat de presa al casei de avocatura.
Articolul continuă mai jos
Consultanta oferita de avocatii DLA Piper a inclus analiza diagnostic, redactarea documentatiei, sprijinul in negocieri si asistenta pentru semnare si finalizare.
Echipa DLA Piper a fost coordonata de Marian Dinu, Country Managing Partner, asistat de Ramona Volciuc-Ionescu, Senior Associate cu o vasta experienta in sectorul energiei regenerabile.
„Suntem incantati ca Petrom isi confirma inca o data statutul de lider al economiei romanesti, aducand prima tranzactie semnificativa a anului si aratand prin aceasta incredere in perspectivele de redresare a economiei romanesti in ansamblul sau. Suntem onorati ca am putut ajuta in realizarea acestei tranzactii”, a declarat Marian Dinu.
„Decizia pentru aceasta achizitie a venit in urma analizei multor proiecte existente pe piata relevanta din Romania. Credem ca acest proiect indeplineste cel mai bine cerintele noastre de timp, profitabilitate si stadiu de autorizare. Ne bucuram sa contribuim la dezvoltarea sectorului de energie regenerabila din Romania aflat inca la inceput. Prin aceasta achizitie Petrom mai face un pas in directia de transformare a Petrom intr-o companie energetica anuntata inca de la inceperea primului proiect, cel al centralei cu ciclu combinat de la Brazi”, a declarat Lacramioara Diaconu, Director al Diviziei de Energie, Petrom.
Wind Power Park detine in Dobrogea un proiect de generare de electricitate din surse eoliene cu o capacitate proiectata de circa 45 MW. Avand in vedere potentialul ridicat al zonei, Petrom evalueaza posibilitatea de a extinde capacitatea proiectului la 54 MW. Petrom va construi si opera centrala electrica eoliana, care este estimata sa intre in productie la jumatatea anului 2011. Proiectul achizitionat de Petrom va fi echipat cu turbine Vestas-V90, pentru care au fost incheiate contracte de achizitie.
De la deschiderea biroului in noiembrie 2008, DLA Piper a consiliat Petrom in legatura cu finantari de peste 1,2 miliarde euro.
_
DLA Piper este o organizatie internationala cu peste 3500 de avocati in 67 de birouri din 29 de tari. Din birourile din Asia, Europa, Orientul Mijlociu si Statele Unite ale Americii, avocatii nostri pot oferi consultanta intr-o gama larga de probleme juridice pentru clienti locali, regionali sau internationali.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)