Programul "Casa Verde" destinat persoanelor fizice ar urma sa inceapa dupa 30 iunie, ideea subventionarii unui procent din investitia in sistemele alternative de caldura si apa calda fiind inlocuita cu acordarea unor subventii fixe pentru fiecare tip de instalatii.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anuntat saptamana trecuta, intr-o conferinta de presa, ca reprezentantii ministerului au finalizat deja Ghidul aplicantului pentru programul "Casa Verde", actul urmand sa fie publicat in Monitorul Oficial.
"Speram ca in 1 iulie sa pornim programul. Alocam pentru 2010 suma de 110 milioane de lei, bani care vor fi repartizati pe judete, in functie de numarul de locuitori", a spus Laszlo Borbely.
Astfel, persoanele fizice care doresc sa-si completeze sistemele traditionale de incalzire si apa calda la case cu instalatii alternative ecologice vor beneficia de subventii fixe din partea statului, si nu de un procent din investitie, asa cum fusese anuntat initial. Astfel, pentru "centrale de pellete/pelleti" statul va aloca suma de 3.000 de lei, pentru o instalatie de panouri solare statul va da 6.000 de lei si pentru pompele de caldura, 8.000 de lei.
"Aceste sunt valori maxime si nu sunt conditionate de valoarea totala a investitiei. Fireste, daca cineva vrea o instalatie mai sofisticata de, sa zicem, panouri solare, si-o poate face, insa noi nu-i vom deconta decat 6.000 de lei", a spus Borbely.
Potrivit e-casaverde.ro, suma de 6.000 de lei reprezinta circa jumatate din costurile pentru cumpararea si montarea unui sistem de panouri solare care sa deserveasca o casa de dimensiuni medii (casa de dimensiuni medii se refera de fapt la situatia unei familii alcatuite din maximum 2 adulti si 2 copii - calcularea necesarului de apa calda se face in functie de numarul de persoane, nu de suprafata casei.)
"Am ales varianta unor subventii fixe pentru ca fiind primul an incercam si sa tesam piata, sa vedem cum va fi primita initiativa noastra", a mai spus ministrul.
Potrivit ghidului de finantare, cei care intentioneaza sa aplice pentru acest proiect trebuie sa mearga la Agentiile de protectia mediului din judetul in care locuiesc si sa depuna copii de pe cartea de identitate si actul de proprietate asupra casei care va beneficia de investitie, precum si o adeverinta fiscala care sa ateste ca beneficiarul nu are datorii. Sistemul va fi cumparat apoi de pe piata libera si montat de o firma care nu va mai trebui sa treaca prin vreun proces de avizare. La final, beneficiarul va prezenta factura pentru instalatie, iar dupa ce autenticitatea acesteia este verificata, primeste subventia aferenta tipului de lucrare pentru care a optat.
"Am ales sa nu mai mergem pe varianta firmelor autorizate si sa lasam la latitudinea viitorului proprietar alegerea furnizorului. Am gandit ca proprietarul este direct interesat sa beneficieze de o lucrare de calitate", a mai spus ministrul Laszlo Borbely.
Ministrul Mediului anunta, in martie, ca programul "Casa Verde" se va adresa, din 2010, si persoanelor fizice, asa cum de fapt fusese initial gandit.
"Orice cetatean va putea sa acceada la acest program fara niciun fel de discriminare sau conditii suplimentare, incepand cel tarziu de la 1 iulie. inscrierea se face prin agentiile judetene pentru protectia mediului deci nu trebuie sa vina la Bucuresti si vor trebui sa prezinte o copie dupa Cartea de Identitate, dupa proprietate si o copie sa demonstreze ca nu este dator la stat. Atat”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, citat de Agerpres.
Dosarul este verificat si, daca avizul este pozitiv, solicitantul poate angaja o firma capabila sa execute lucrarea, dupa care statul va deconta factura.
Bugetul programului „Casa verde” se ridica la 110 milioane de lei, dar poate fi suplimentat, a mai spus ministrul Mediului. Suma va fi repartizata pe judete, in functie de numarul locuitorilor.
Subventiile ce se vor acorda prin programul „Casa verde”:
* 3.000 de lei pentru centrala pe rumegus;
* 6.000 de lei pentru panouri solare;
* 8.000 de lei pentru pompe geotermale.
Comentarii articol (26)