ACCES GRATUIT
UPDATE: Neimpozitarea tichetelor de masa si deductibilitatea pentru cheltuielile cu combustibilul, adoptate tacit de Senat
Senatul a adoptat tacit legea de aprobare a OUG nr. 117/2010, prin care au fost aduse o serie de modificari Codului Fiscal, incepand cu 1 ianuarie 2011, arata un comunicat de presa remis redactiei. Senatorii au elaborat o serie de amendamente la proiectul de lege supus votului, printre ele numarandu-se eliminarea nedeductibilitatii la cheltuielile cu combustibilul, neimpozitarea tichetelor de masa sau neplata de contributii sociale pentru sumele platite la fondurile de pensii facultative, in anumite limite.
Articolul continuă mai jos
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale a fost adoptat tacit de Senat, la data de 24 martie 2011, ca urmare a faptului ca, in sedinta anterioara, nu a intrunit numarul de voturi necesar adoptarii sau respingerii in nici una dintre situatiile de vot cerute de procedura.
Deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul
Prin
OUG nr. 117/2010 s-a mentinut, pana la 31 decembrie 2011,
nedeductibilitatea cheltuielilor privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului.
Senatorii din comisia de buget finante a Senatului au eliminat aceasta prevedere din textul actului normativ, motivand ca aceste prevederi au fost introduse intr-o perioada de constrangeri bugetare, iar prelungirea perioadei pana la care aceste tipuri de cheltuieli sunt considerate nedeductibile pana la 31 decembrie 2011 nu se mai justifica. In plus, senatorii considera ca masura va avea un impact pozitiv asupra activitatii agentilor economici.
Neimpozitarea tichetelor de masa
De asemenea, senatorii Comisiei Juridice au decis si
neimpozitarea tichetelor de masa. Guvernul a decis, prin
OUG 58/2010, ce a intrat in vigoare la 1 iulie, impozitarea tichetelor de masa acordate de angajatori salariatilor.
CASS doar pentru diferenta intre pensie si 740 lei
Mai mult, un alt amendament introdus de catre senatorii juristi se refera la aplicarea cotei de contributii sociale in cazul pensiilor de peste 740
doar pentru diferenta dintre veniturile din pensii aflate in plata si suma de 740 lei.
Incepand cu luna ianuarie 2011, potrivit modificarilor aduse de OUG nr.107/2010, “ pensionarii ale caror venituri din pensii depasesc 740 de lei datoreaza contributia lunara pentru asigurarile sociale de sanatate calculata potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)”.
Potrivit prevederilor art.259 alin.2 al OUG nr.107/2010, “contributia datorata de pensionarii ale caror venituri din pensii depasesc 740 de lei este de 5,5% aplicata asupra acestor venituri si se vireaza odata cu plata drepturilor banesti asupra carora se calculeaza de catre cei care efectueaza plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie neta mai mica de 740 de lei.
Sumele platite la pensiile facultative, scutite de contributii sociale
In plus, raportul comisiei juridice vizeaza si
eliminarea platii contributiilor sociale, in limitele de deductibilitate stabilite de lege, asupra sumelor platite cu titlu de contributii la fondurile de pensii facultative.
Amendamentul propus are drept argument necesitatea economisirii, inclusive prin incurajarea si promovarea participarii populatiei active la fondurile de pensii facultative, cresterea sustenabilitatii pe termen lung a sistemelor publice de pensii, stimularea cresterii numarului de participanti in sistemul de pensii facultative. Amendamentul a fost admis de Comisie cu majoritate de voturi.
Proiectul va fi trimis spre dezbatere la Camera Deputatilor, for decizional.
LATER EDIT: Dispozitiile OUG 117/2010 raman in vigoare pana la publicarea Legii de aprobare a OUG nr. 117/2010 in Monitorul Oficial.
Pentru mai multe informatii, puteti consulta traseul legislativ al legii aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (39)