Cum am petrecut sfarsitul presei

28 Martie 2011

Timp de citire: 3 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Nu imi amintesc exact cand am stiut. In mod cert, nu in ziua de 15 septembrie 2008. Atunci nu cred ca mi-am imaginat proportiile dezastrului. Nu am inteles, cu siguranta, nici in urmatoarele, cand toate semafoarele se transformasera din verde in rosu.

Am inceput sa imi dau seama atunci cand am avut pentru prima data senzatia ca merg printre stane de piatra. La cumparaturi, uitandu-ma la televizor, in redactie.

Pentru prima data am stiut atunci ca pilonii care fundamentau parcursul meu profesional urmau sa se schimbe, ulterior haosului profund care schimbase directia de mers a lumii. Si nu doar pentru mine. Ci pentru toata lumea. Si pentru mult timp.

Lucrurile au ajuns atat de jos, incat sunt absolut convinsa ca am atins punctul de minim. De aici nu poate urma decat panta ascendenta. Dar sub ce unghi de inclinare si in ce viteza ? Variabilele sunt destul de bine definite si se rezuma, dupa cum s-a vazut, la bani. Ai bani? Platesti deontologi, constiinte, visurile studentilor la jurnalism, voturile alegatorilor. Si un etcetera cat considerati de mare.

Online-ul, ca si printul, s-a dezvoltat mai repede decat jurnalistii aferenti. Presa, daca vreti, poate fi comparata cu economia in general. Este usor sa cresti cand toata lumea creste. Greselile si derapajele sunt mai usor trecute cu vederea. Toata lumea este fericita, arunca banii in valuri. Ne merge bine.

Apoi...
Lupta pentru supravietuire s-a dat indiferent de consecinte, indiferent de compromisul necesar. Cel mai puternic a supravietuit, capacitatile profesionale sau cele strict umane cazand in derizoriu sau chiar ridicol.

Cel mai pervers act a fost sa pui reusita unei publicatii online nu pe umerii managerilor, ci pe cei ai jurnalistilor. Brusc a devenit simplu: aduci vizitatori pe site sau dispari. Si in loc sa ai manageri care pun presiune indirect, tinand sus standardul de rigurozitate si corectitudine, ne-am confruntat cu o realitate aproape hilara: totul si orice pentru reusita, indiferent de pretul platit.
Coltii compromisului s-au infipt atat de puternic in “maruntaiele” presei avide de bani incat nu numai ca polii s-au inversat, ci pur si simplu nu mai exista puncte cardinale. Mergem dupa ureche. Si mergem prost. De ce?

Pentru ca publicul nu mai da girul. Publicul a devenit neintersat, apatic, sau chiar agresiv la adresa unor entitati de presa. Este cum nu se poate mai rau!

Totusi, citesc in fiecare zi si articole de calitate. Au ramas jurnalisti buni in presa. Insa degeaba aduci 100 de oameni inteligenti si apti de munca, daca nu au experienta necesara, timpul sa o acumuleze, precum si pe cei care sa ii ghideze pe respectivul drum. Presa romaneasca nu duce lipsa de jurnalisti buni, duce lipsa acuta de manageri, fie ei editori sau sefi administrativi.

Avem aceeasi problema pe care au avut-o multe industrii din Romania. Am avut prea multe intr-un timp prea scurt. Si au disparut cu toate – precum si altele: cinste, demnitate, deontologie - asa cum au venit, in unele cazuri. Intrebarea este: se vor mai intoarce?

__
Andreea Groenendijk si-a inceput activitatea de jurnalist la Ziarul Financiar. A continuat apoi prin coordonarea departamentului de business al cotidianului Adevarul. La inceputul anului 2007, s-a alaturat echipei de lansare a cotidianului de afaceri Business Standard.In cei aproape trei ani in care publicatia a activat pe piata informatiei de business, Andreea a fost Coordonator al departamentului de Companii si Banci, iar apoi, timp de un an, redactor-sef adjunct. Concomitent, Andreea a coordonat din punct de vedere editorial lansarea portalului de stiri MONEY.ro.Portofoliul sau cuprinde interviuri in exclusivitate cu Jack Welch, considerat cel mai mare manager al tuturor timpurilor, Rudy Giuliani, “Primarul Americii”, si alti oameni de afaceri reputati din Romania.

EDITORIAL

Cum am petrecut sfarsitul presei

Andreea Groenendijk ,

Comentarii articol (1)