Trei sferturi dintre consumatorii romani au un nivel redus de intelegere a chestiunilor legate de finantele personale si de administrarea acestora, arata un studiu efectuat de ING. In acelasi timp, insa, peste 90% dintre romani intentioneaza sa isi dezvolte cunostintele si abilitatile legate de administrarea banilor.
In cadrul studiului „ING Consumer Resourcefulness”, ING a dezoltat in premiera un test de inteligenta financiara, validat la nivel global ca instrument de masurare a cunostintelor si abilitatilor financiare ale consumatorilor. Studiul a fost realizat in zece tari din intreaga lume - Olanda, Belgia, Spania, Romania, Polonia, SUA, Mexic, India, Coreea si Japonia.
Testul de inteligenta financiara - “FQ test” - a inclus 13 intrebari axate pe patru directii: viitorul financiar, aspecte financiare legate de gospodarie, economisire si investitii. In functie de numarul raspunsurilor corecte, respondentii au fost incadrati in patru profile de cunostinte privind banii si finantele personale: nestiutor (0-4 raspunsuri corecte); incepator (5-8 raspunsuri corecte); mediu (9-11 raspunsuri corecte); avansat (12-13 raspunsuri corecte).
Rezultatele FQ test arata ca, din randul celor zece tari incluse in studiu, consumatorii romani au unul dintre cele mai reduse niveluri de cunostinte si abilitati financiare. Astfel, intr-un clasament realizat in functie de ponderea profilelor “mediu” si “avansat”, japonezii (cu 44%), indienii (40%) si coreenii (37%) sunt printre cei mai informati cu privire la chestiunile legate de bani. La polul opus se situeaza consumatorii spanioli (cu 24%), romani (23%) si mexicani (19%).
"In ceea ce-i priveste pe romani, 69% au un nivel redus de cunostinte financiare (incadrandu-se in profilul “incepatori”), procent sensibil peste media globala, de 63%. In esenta, acesta categorie de consumatori intelege elementele de baza legate de administrarea banilor, dar intampina dificultati in a utiliza concepte financiare esentiale – precum economisirea pentru pensie sau constituirea unui fond de urgenta. Pentru alti 8% dintre romani (ce se incadreaza in profilul “nestiutor”) chestiunile legate de bani nu prezinta interes, acestia demonstrand un nivel foarte de redus de intelegere a problematicilor legate de bani. Spre comparatie, in Mexic si Polonia aceasta categorie include 10% dintre respondenti, in Belgia - 7%, in Olanda si Spania – 6%, in SUA - 5%, in Japonia si India – 4% iar in Coreea – 3%", arata rezultatele studiului.
Conform ING, daca la nivel global intrebarile legate de economisire s-au dovedit cele mai dificile (doar 51% dintre participanti raspunzand corect), in Romania situatia este usor diferita. Astfel, intrebarile cu cel mai redus numar de raspunsuri corecte sunt cele legate de problemele fianciare din gospodarie (51% raspunsuri incorecte), economisire (49% raspunsuri incorecte), investitii (46%) si viitorul financiar (35%).
„ING Consumer Resourcefulness arata ca peste 90% dintre romani vor sa isi imbunatateasca abilitatile financiare, iar 40% simt nevoia unui ajutor in acest demers. De aceea, este extrem de important ca educarea consumatorilor sa constituie o prioritate atat pentru
companii, cat si pentru autoritati. La ING Asigurari de Viata, demersurile de educare financiara au fost si vor continua sa fie o directie strategica de actiune”, a declarat
Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurari de Viata (foto stanga).
In privinta obstacolelor pe care le intampina in demersul de educare financiara, 39% dintre romani noteaza lipsa timpului (vs. 20% global), 23% faptul ca nu stiu de unde sa inceapa (vs. 27% global), 23% - obisnuinta de a amana (vs. 26% global), in timp ce 19% au nevoie de ajutor dar nu stiu de unde sa-l obtina (vs. 24% la nivel global). Pe de alta parte, doar 9% dintre consumatorii romani simt ca “este prea complicat”, procent situat la jumatate fata de media de la nivel global.
“Piata produselor si serviciilor bancare s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani si o data cu ea a crescut si dorinta oamenilor de-a intelege mai bine acest domeniu. Un nivel mai ridicat de intelegere inseamna o abilitate mai mare de-a lua cele mai bune decizii financiare, iar acest lucru este important pentru bunastarea si siguranta fiecaruia. Pentru a veni in ajutorul clientilor nostri, ING Bank a dezvoltat si implementat constant instrumente de educatie financiara intr-un limbaj usor de inteles si accesibile”, spune
Maria Cristina Matei, Director Executiv Retail Banking, ING Bank Romania (foto dreapta).
Nu in ultimul rand, conform ING, 86% dintre respondentii romani (vs. 80% global) au declarat ca se regasesc in totalitate in descrierea aferenta scorului obtinut la FQ test. Este interesant de notat, in acest context, diferenta semnificativa dintre rezultatele auto-evaluarii realizate de respondenti inainte de parcurgerea FQ test si rezultatele obtinute efectiv prin testare. Astfel, daca 9% dintre romani s-au auto evaluat ca fiind „foarte buni in privinta administrarii banilor”, rezultatul FQ test a demostrat ca procentul este de trei ori mai redus. In mod similar, doar jumatate dintre cei care au apreciat ca sunt „destul de priceputi” in administrarea banilor s-au incadrat in acest profil in urma FQ test.
Comentarii articol (1)