Lume egoista vs. lume solidara. In care dintre ele ati vrea sa traiti?

16 Aprilie 2011

Timp de citire: 3 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Solidaritatea umana pare un concept desuet, coborat din povestile cu muschetari sau din literatura de fictiune. Daca spui ca exista, lumea te priveste cu indulgenta si te catalogheaza drept idealist sau naiv (ca sa nu zic prostut). Totusi, mai putem vorbi de solidaritate in societatea care promoveaza atat de mult individualismul si competitia?

Desi am avut partea mea de dezamagiri, ma numar printre cei care cred in capacitatea omului de a fi bun si altruist. Cred cu tarie ca un om se poate opri o clipa in loc pentru a intinde o mana de ajutor celui aflat in nevoie.

Solidaritatea nu se manifesta neaparat prin gesturi marete. Nu trebuie sa coste impresionant pentru ca bani mai multi dati nu inseamna ca iti pasa mai tare si nici nu presupune sa-ti dedici intreaga viata celor aflati in situatii dificile. Uneori, e suficient si numai putin timp pe care sa-l rupi din programul tau si sa-l dedici altora. Pentru ca solidaritatea imbraca multe forme: de la un sms prin care donezi pentru o cauza, pana la ajutorul aparent minor pe care il dai unui batran dintr-un azil, cand ii citesti o carte si ii tii companie.

Solidaritatea este, de fapt, despre cat este dispus fiecare dintre noi sa isi puna cateva momente propria viata intre paranteze si sa isi ofere energia pentru a-i sprijini pe altii, asa cum au ei nevoie, in acel moment.

Cred mult in solidaritate pentru ca m-am intalnit adesea cu ea. Cel mai marcant episod, in cele ce urmeaza.

Povestea

Sa fi fost acum vreo 15 ani si chiar mai bine, intr-un aprilie varatic cu copaci infloriti razand in soare si cer mai albastru decat intr-un vis. Sarbatoream Pastele la bunicii mei, intr-un sat, la aproape 150 de kilometri de Brasov, orasul in care locuiam, cand vremea s-a schimbat total. De seara si pana dimineata, a nins atat de mult incat se formasera nameti, iar copiii din sat scosesera din nou saniile la joaca.

Dupa sarbatori, am plecat de la bunici cu autobuzul care trebuia sa ne duca inapoi in oras.

Autobuzul, o “rata” veche, tremura din toate incheieturile si sufla greu la fiecare panta. Urca chinuit dealuri si oprea cu emotii la statiile de pe traseu. Pana intr-un moment in care, in mijlocul pustietatii, s-a oprit brusc si nu a mai vrut sa porneasca, in ciuda tuturor eforturilor pe care soferul le-a facut.

Pasagerii propuneau solutii – sa plecam spre cel mai apropiat sat si sa cerem ajutor acolo, dar se innoptase deja si nimeni nu a mai avut curaj sa plece prin acea pustietate in care ramasesem inzapeziti. Asa ca a trebuit sa dormim o noapte acolo, pe scaune.

Cand a venit dimineata, unii s-au hotarat sa plece, iar altii au decis sa mai ramana, in speranta ca va veni cineva in ajutor. Noi (eu, parintii si fratele meu) am plecat. Am mers ore bune pe jos, cateva zeci de kilometri pana la cel mai apropiat sat.

Acolo oamenii aflasera deja ce se intamplase cu autobuzul inzapezit, asa ca atunci cand am intrat in sat, nici nu am apucat sa intrebam si o familie s-a si oferit sa ne gazduiasca. Ne-au dat camerele “bune”, “camerele din fata” si ne-au asezat la masa lor. Ne-au asezat langa soba sa ne incalzim si ne-au dat haine uscate. Am mancat impreuna si am vorbit ca si cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Si-au aratat compasiunea si ne-au ajutat cand aveam mai mare nevoie.
___

Povestea aceasta este reala, la fel si solidaritatea umana.

Va invit sa-mi spuneti si povestile dumneavoastra despre cum ati ajutat sau ati fost ajutat. Lumea nu e intotdeauna asa de rea cum o vedem la televizor.

EDITORIAL

Lume egoista vs. lume solidara. In care dintre ele ati vrea sa traiti?

Roxana Neagu Director Editorial, avocatnet.ro

Comentarii articol (42)