ACCES GRATUIT
Cererea de suspendare a Contractului-cadru privind acordarea asistentei medicale, respinsa si de ICCJ
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, marti, recursul medicilor de familie impotriva Sentintei prin care s-a respins cererea de suspendare a noului Contract-cadru privind acordarea asistentei medicale, informeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Articolul continuă mai jos
Astfel, in data de 7 iunie, recursul declarat de medicii de familie impotriva Sentintei din data de 1 aprilie 2011, prin care s-a respins cererea de suspendare a Hotararii Guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari de sanatate pentru anii 2011-2012, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost respins de Instanta suprema.
De asemenea, ICCJ a respins si cererea medicilor de familie de anulare a Ordinului comun MS si CNAS nr. 1.047/1.571/2010 pentru aprobarea masurilor de punere in aplicare a strategiei e-Romania si e-Sanatate si implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line), cardul national de asigurari de sanatate, e-Prescriere si dosarul electronic medical.
Intrarea in vigoare a Contractului-cadru pentru 2011 - 2012 privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate a fost
amanata, de la 1 aprilie 2011 la 1 iunie 2011. Insa, medicii de familie au refuzat sa semneze noile contracte intrucat sunt nemultumiti de multe dintre prevederi. Astfel, incepand cu data de 1 iunie, acestia nu mai pot prescrie retete pentru medicamentele compensate si gratuite, si nici bilete de trimitere catre specialist sau spital.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (7)