Alexandru Ciureanu, consultant Pachiu & Associates (foto dreapta)
Desi suntem intr-o lume care tinde sa consume din ce in ce mai multa energie, cresterea productiei nu este sustinuta si de imbunatatirea felului in care resursele sunt utilizate. In plus, emisiile poluante tind sa devina o problema din ce in ce mai acuta.
In contextul in care pana la intrarea in vigoare a acestei ordonante de urgenta a Guvernului, autovehicule cu propulsie hibrida sau electrica au beneficiat de scutirea de la plata taxei de prima inmatriculare, achizitiile in acest sens s-au lasat asteptate din cauza preturilor prohibitive, dar si a autonomiei reduse. OUG 40/2011 ar putea astfel sa impulsioneze domeniul autovehiculelor “verzi”, prin acordarea a doua categorii de ajutoare, adresandu-se atat persoanelor fizice cat si institutiilor publice si operatorilor care indeplinesc obligatii de serviciu public.
Ultimele doua categorii mentionate vor trebui sa ia in considerare, in determinarea impactului operational energetic si de mediu, la achizitia unor noi mijloace de transport, consumul de energie, dar si emisiile de CO2 si alte gaze nocive. Astfel, aceste din urma criterii ar putea sa aiba o influenta majora in determinarea ofertei “mai avantajoase economic” deoarece emisiile vor deveni un cost masurabil in exploatarea mijlocului de transport, prin inmultirea kilogramelor de CO2 emise, cu costul per kilogram, conform prevederilor OUG 40/2011, pe perioada estimata de functionare.
Cu toate acestea, este probabil sa mai avem de asteptat pana cand vom beneficia de asemenea achizitii, dat fiind costul semnificativ mai mare al acestui tip de mijloace de transport, dar si constrangerile bugetare. Ordonanta ofera mai degraba o “oportunitate” municipalitatilor care isi pot permite sa demonstreze o atitudine responsabila, dupa cum sugereaza notele de fundamentare ale actului avut in discutie.
In sprijinul celor vizati de OUG 40/2011, Guvernul propune astfel doua tipuri de ajutoare:
- O prima categorie de ajutoare se materializeaza sub forma unei reduceri de 10%, dar nu mai mult de 1800 EURO, pentru automobilele hibride, si 20%, fara a depasi suma de 3700 EURO, pentru automobilele electrice.
- A doua categorie de ajutoare se refera la acordarea a 2 tichete in valoare de 3.800 RON fiecare pentru achizitia de vehicule hibride si 4 tichete pentru cele cu propulsie complet electrica, pentru achzitionarea de automobile “verzi” in cazul in care se decide casarea unui vehicul uzat, in cadrul “Programului de stimulare a innoirii parcului auto national”.
Guvernul afirma ca aceste masuri nu vor afecta piata intr-un mod negativ, urmarindu-se cresterea concurentei pe piata vehiculelor nepoluante.
Comentarii articol (0)