MJ propune, printr-un proiect de lege publicat marti, reformarea profesiei de notar. Astfel, activitatea notariala se va desfasura intr-un cadru mult mai exigent, fiind introduse peste 15 noi abateri disciplinare si dublandu-se cuantumul amenzilor aplicate notarilor.
Proiectul de lege elaborat de MJ
adapteaza dispozitiile Legii nr. 36/1995 la cerintele economico-sociale actuale, din nevoia reformarii acestei profesii, dupa cum se arata in nota de fundamentare a proiectului.
In proiectul de lege se prevede ca
poate fi notar public persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
• este cetatean roman sau cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene si are domiciliul sau resedinta in Romania;
• are capacitate deplina de exercitiu al drepturilor civile;
• este licentiat in drept – stiinte juridice;
• nu are antecedente penale rezultate ca urmare a savarsirii unei infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul sau a savarsirii cu intentie a unei alte infractiuni;
• se bucura de
o buna reputatie;
• cunoaste limba romana;
• este apt din punct de vedere medical si psihologic pentru exercitarea functiei;
• a indeplinit timp de 2 ani functia de notar public stagiar si a promovat examenul de definitivat sau a exercitat timp de 5 ani functia de notar public, judecator, procuror, avocat sau o alta functie de specialitate juridica si a promovat concursul de admitere in profesia de notar public.
“
Exercitarea fara drept a profesiei de notar public constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit legii penale”, se mai precizeaza in proiect.
De asemenea, potrivit noilor reglementari propuse,
daca vor sa isi indeplineasca functia si dupa implinirea varstei de 70 de ani, notarii trebuie sa dovedeasca, anual, pe baza unui
aviz medical, capacitatea fizica si psihica necesare exercitarii functiei.
In acelasi timp legea prevede si care sunt
actele notariale pe care notarul public le indeplineste:
• activitati fiduciare, in conditiile legii;
• numirea, in cazurile prevazute de lege, a custodelui sau a curatorului special;
• inregistrarea si pastrarea, in conditiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;
• procedura divortului.
Tot in noul act normativ sunt prevazute
conditiile prin care notarul isi poate schimba sediul biroului dintr-o localitate in alta:
• prin concurs, pe posturile vacante prevazute in ordinul de actualizare, destinate schimbarilor de sedii;
• prin acordul scris al notarilor publici care urmeaza sa isi schimbe sediul biroului notarial intre ei;
• prin incetarea calitatii notarului public asociat, in conditiile regulamentului de aplicare a legii.
Pentru ce raspund disciplinar notarii
Daca pana acum notarii raspundeau discliplinar doar pentru intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor, pentru lipsa nejustificata de la birou, nerespectarea secretului profesional si pentru comportament care ar fi adus atingere onoarei sau probitatii profesionale, MJ propune
alte 18 abateri disciplinare. Printre acestea se numara:
• neachitarea contributiilor profesionale;
• desfasurarea, directa sau prin persoane interpuse, a unor activitati incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;
• refuzul de a participa, cel putin o data la 3 ani, la formele de pregatire profesionala continua organizate prin Institutul Notarial Roman;
• folosirea ori acceptarea, in orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientele.
MJ propune, totodata, si dublarea amenzilor aplicate notarilor. Astfel, sanctiunile disciplinare se vor aplica in raport de gravitatea abaterii disciplinare savarsite. Pe langa avertismentul scris si
amenda de la 5.000 de lei la 40.000 de lei, fata de 20.000 de lei cat se prevedea pana acum, notarii risca sa fie suspendati din exercitiul exercitiul functiei pe o durata de cel mult 6 luni, dar si sa fie exclusi din profesie.
MJ subliniaza in expunerea de motive ca, urmand modelul de reglementare al altor profesii juridice, a fost introdusa
institutia cercetarii disciplinare.
“
Proiectul introduce, totodata, un caz de incetare a functiei de notar public – pierderea bunei reputatii – si instituie procedura de urmat in astfel de cazuri; potrivit reglementarii propuse, verificarea sesizarilor referitoare la buna reputatie a notarilor publici in functie se realizeaza de catre inspectori din cadrul Ministerului Justitiei sau apartinand Uniunii Nationale a Notarilor Publici, din oficiu sau la solicitarea ministrului justitiei, respectiv a presedintelui Uniunii sau a Colegiului director al camerei, rezultatul verificarilor urmand a fi consemnat in cadrul unui raport, inaintat in vederea luarii unei decizii, catre Consiliul de disciplina al Uniunii”, se mai precizeaza in nota de fundamentare.
Situatiile de incompatibilitate
In actul normativ propus de MJ mai sunt si prevazute si
situatiile de incompatibilitate cu exercitarea profesiei de notar public:
• desfasurarea unei activitati salarizate, cu exceptia activitatii si functiilor didactice universitare, a activitatii literare si publicistice, a calitatii de deputat sau senator ori a celei de consilier in consiliile judetene sau locale, pe durata mandatului, a calitatii de mediator, a calitatii de membru in organele de conducere sau in alte organisme ale Uniunii Nationale a Notarilor Publici, camerelor notarilor publici ori in alte organizatii interne si internationale la care Uniunea Nationala a Notarilor Publici si camerele notarilor publici sunt afiliate sau cu care colaboreaza;
• exercitarea profesiei de executor judecatoresc, avocat, consilier juridic sau practician in insolventa;
• desfasurarea de activitati de productie, comert sau prestari de servicii, direct sau prin persoane interpuse;
• calitatea de asociat sau de membru in organele de conducere, administrare sau control la societati comerciale, indiferent de forma de constituire, institutii de credit, societati de asigurare si reasigurare ori financiare, companii nationale, societati nationale sau regii autonome.
Acces in profesie si pentru cetatenii UE
MJ subliniaza ca, incepand cu anul 2014, examenul pentru dobandirea calitatii de notar public stagiar se va desfasura
exclusiv prin intermediul Institutului Notarial Roman. De asemenea,
se elimina conditia cetateniei romane pentru accesul in profesie, atribuit, potrivit propunerii de reglementare, persoanelor care au cetatenie romana sau cetatenia unui stat membru al Uniunii Europene.
“
Modificarea legislativa constituie o reactie la hotararile Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronuntate in data de 24 mai 2011 in sapte cauze, avand ca obiect actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor de stat membru, declansate impotriva Belgiei, Frantei, Luxemburgului, Austriei, Germaniei, Greciei si Portugaliei, cu privire la accesul in profesia de notar public”, se mai arata in expunerea de motive a MJ.
_
Proiectul de lege poate fi consultat in fisier atasat.
Comentarii articol (22)