Sambata, 1 octombrie, au intrat in vigoare prevederile Noului Cod Civil (NCC). Desi termenul de intrare in vigoare devenise oficial inca din luna iunie, punerea in acord a dispozitiilor sale cu legislatia in vigoare a fost facuta pana in ultimul moment. Astfel, cu mai putin de 24 de ore inainte de momentul cheie, in Monitorul Oficial au fost publicate doua acte normative care fac posibila aplicarea NCC.
Punerea in aplicare a noului Cod Civil a fost stabilita de Legea nr. 71/2011 care instituia, printre altele, un termen de cel mult 60 de zile de la data publicarii sale, in care Guvernul sa adopte o serie de acte normative care sa faca posibila aplicarea anumitor prevederi din NCC. Doua dintre aceste acte normative au fost publicate abia vineri in Monitorul Oficial. Astfel, dintre actele normative prevazute de legea de punere in aplicare a noului cod civil mai trebuie sa fie finalizata
legea privind reproducerea umana asistata medical cu tert donator, care abia miercuri a primit avizul Guvernului.
Arhiva Electronica de Garantii Mobiliare, reglementata pe ultima suta de metri
Ordonanta de Urgenta nr. 79/2011 pentru reglementarea unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 696, din 30 septembrie 2011.
Actul normativ reglementeaza
functionarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare care constituie un sistem de evidenta a prioritatii ipotecilor mobiliare si de publicitate, structurat pe persoane si bunuri.
Astfel, in Arhiva vor fi inregistrate operatiuni privind ipotecile mobiliare, a operatiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevazute de lege, precum si publicitatea operatiunilor juridice prevazute de lege se efectueaza, daca prin lege nu se prevede altfel. Supravegherea Arhivei va fi asigurata de Ministerul Justitiei care va administra si intretine sistemul computerizat de siguranta al arhivei. In acelasi timp, MJ va asigura accesul direct si gratuit al publicului la informatiile din arhiva.
De asemenea, potrivit actului normativ, sintagma „
contract comercial” sau „
contracte comerciale” se inlocuieste cu sintagma „
contract civil” sau, dupa caz, „
contracte civile”, iar sintagma „
contracte sau acte de comert”, cu termenul „
contracte”.
Actele de stare civila, potrivit NCC
Prin
OUG nr. 80/2011, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 694, din 30 septembrie,
emiterea actelor de stare civila a fost corelata dispozitiilor noului Cod Civil. Potrivit noilor prevederi, al doilea exemplar al actelor de stare civila, precum si mentiunile ulterioare vor fi intocmite in format electronic, imediat dupa asigurarea infrastructurii in acest sens.
De asemenea, atat la intocmirea actului de nastere, cat si a celorlalte acte de stare civila, numele de familie si prenumele titularului se scriu in limba materna folosindu-se alfabetul latin, iar in cazul in care acestea sunt formate din doua sau mai multe cuvinte, acestea
nu se vor desparti prin cratima.
O alta prevedere adusa de actul normativ se refera la
obligatia ofiterului de stare civila de a refuza inregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicule ori altele asemenea, de natura a afecta ordinea publica si bunele moravuri sau interesele copilului.
Totodata, legea interzice expres transcrierea certificatelor sau extraselor de stare civila emise de autoritatile straine privind casatoria dintre persoane de acelasi sex.
Citeste AICI mai multe informatii despre Noul Cod Civil.
Comentarii articol (8)