Una dintre provocarile cu care se confrunta Romania, in incercarea acesteia de a-si relansa economia, este numarul mare de investitii necesare pentru imbunatatirea infrastructurii de baza si a serviciilor publice. Din cauza lipsei fondurilor, autoritatile din Romania cauta alternative la finantarea clasica de la buget pentru dezvoltarea proiectelor. Astfel, autoritatile din Romania sunt interesate sa promoveze intelegeri de tipul parteneriatelor public-privat pentru a dezvolta proiecte importante din domeniul infrastructurii si serviciilor publice.
Articol scris de Florin Tineghe, Managing Associate DLA Piper Romania ( foto stanga )
Pentru armonizarea legislatiei nationale privind PPP cu Directivele Europene privind atribuirea contractelor de achizitii publice, Guvernul Romaniei a adoptat: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 86/2011 2011, publicata in Monitorul oficial nr. 729/17 octombrie 2011, pentru modificarea Legii nr. 178/2010 privind parteneriatele publice-private („Legea PPP”) si HG nr. 1000/ 2011 publicata in Monitorul Oficial nr. 737/20 octombrie 2011, pentru modificarea Normelor de Implementare PPP, aprobate initial prin
Hotararea de Guvern nr. 1239/2010.
Aceasta nota scoate in evidenta cele mai importante modificari aduse de OUG si de Hotarare la legislatia PPP din Romania, care au ca scop clarificarea acesteia si crearea unui cadru care sa faca posibila implementarea proiectelor de tip PPP in practica.
1. Noua abordare privind „valoarea contractului PPP”
Valoarea contractului PPP va fi determinata prin considerarea urmatoarelor aspecte (a) valoarea contributiei efectuate de catre partenerul public la proiectul PPP si (b) costurile proiectului, dupa cum sunt stabilite prin studii de fezabilitate, care trebuie sa includa valoarea riscurilor care pot afecta proiectul PPP.
Hotararea defineste valoarea riscurilor care pot afecta proiectul PPP dupa cum urmeaza:
a) riscul transferabil – definit ca fiind cuantificarea valorii tuturor riscurilor care vor fi asumate de catre investitorul privat;
b) riscul retinut – definit ca fiind cuantificarea valorii tuturor riscurilor care vor fi asumate de catre partenerul public.
2. Tratament egal pentru toti investitorii privati in cadrul procesului de incheierea contractelor PPP
OUG prevede in mod expres ca investitorii privati care in temeiul legislatiei statului membru in care sunt stabiliti, au dreptul sa presteze un anumit serviciu nu pot fi respinsi numai pe motiv ca, in temeiul legislatiei romane, sunt obligati sa fie persoane juridice.
Statul roman trebuie sa asigure un tratament egal intre investitorii privati care provin dintr-un Stat Membru UE si investitorii din tari care nu sunt membre UE.
3. Conversia formei juridice a unui grup de investitori privati
OUG prevede ca, in cazul in care un contract PPP este atribuit unui grup de investitori privati, partenerul public are dreptul sa solicite grupului sa adopte o anumita forma juridica pentru a asigura executarea corespunzatoare a contractului PPP.
Cu toate acestea, conversia la o forma de persoana juridica nu va fi necesara pentru procedura de depunere a ofertelor in timpul procedurii de ofertare.
4. Noua clasificare a contractelor care pot fi incheiate in baza unui PPP
OUG ofera o descriere detaliata a contractelor care pot fi incheiate in baza unui PPP, respectiv:
- contracte PPP de lucrari;
- contracte PPP de bunuri; si
- contracte PPP de Servicii.
In cazul in care un contract PPP se refera nu numai la bunuri, ci si la prestarea de servicii publice, contractul va fi considerat ca fiind un contract de servicii atat timp cat valoarea serviciilor publice depaseste valoarea bunurilor mentionate in contract.
5. Tipuri de activitati care trebuie prestate in baza unui contract PPP
Prevederile OUG indica in mod expres ca sfera de cuprindere a contractelor PPP include activitati relevante din sectoarele publice.
In urma acestor modificari, se confirma posibilitatea incheierii unui contract PPP in legatura cu activitati de utilitati din sectoarele de servicii publice, dupa cum urmeaza: (i) gaz, caldura si electricitate; (ii) apa; (iii) transport; (iv) servicii postale; (v) extractie petrol, gaze si carbuni; (vi) combustibili solizi; si (vii) porturi si aeroporturi.
6. Excluderea participantilor la procedura de selectie
Potrivit ultimelor modificari, partenerul public are obligatia de a exclude din procedura de selectie investitorul privat condamnat in ultimii cinci ani, printr-o hotarare definitiva a unei instante, pentru coruptie, frauda si/sau spalare de bani sau pentru implicare intr-o organizatie criminala.
Mai mult, partenerul public are dreptul de a exclude din procedura de selectie investitorul privat care (a) a intrat in faliment ca urmare a hotararii pronuntate de judecatorul sindic sau care au facut obiectul unor proceduri echivalente prevazute de legislatia nationala a altor tari; (b) nu si-a indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit; (c) a fost condamnat in ultimii 3 ani, prin hotarare definitiva a unei instante judecatoresti, pentru o fapta care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greseli in materie profesionala; sau (d) prezinta informatii incorecte sau nu prezinta informatiile solicitate de catre partenerul public, in scopul demonstrarii indeplinirii criteriilor de calificare si selectie.
7. Oferta care are un pret "neobisnuit de mic" datorita subventiei de la stat
Partenerul public are dreptul de a descalifica investitorul privat beneficiar al unei subventii de la stat, care a afectat competitia dintre participantii la procedura de selectie si a facut ca oferta sa aiba un „pret neobisnuit de mic”.
8. Atribuirea unui contract PPP fara indeplinirea unei proceduri de selectie
Pe cale de exceptie de la procedura generala de selectie, partenerul public poate atribui un contract PPP in baza unei proceduri de negociere fara publicarea unui anunt de selectie, in cazul in care sunt intrunite urmatoarele conditii cumulative:
a). contractul priveste lucrari sau servicii suplimentare care nu au fost incluse initial in proiectul PPP;
b). contractul este atribuit investitorului privat responsabil cu executarea contractului PPP;
c). lucrarile sau serviciile suplimentare au devenit necesare in timpul executarii contractului PPP;
d). lucrarile sau serviciile sunt legate de contractul PPP din punct de vedere tehnic sau economic, fara a fi un inconvenient major pentru partenerii publici; si
e). valoarea cumulata a contractelor atribuite pentru executarea lucrarilor sau serviciilor suplimentare este mai mica de 50% din valoarea contractului PPP initial.
9. Oferte alternative si noi criterii de selectie si calificare
Partenerul public este autorizat sa primeasca oferte alternative de la investitorii privati interesati, in cazul in care aceasta optiune este permisa in mod expres in anuntul de selectie.
In privinta criteriilor de selectie si de calificare aplicabile investitorilor, partenerul public poate lua in considerare:
a). trasaturile personale de baza ale investitorului;
b). capacitatea investitorului de a presta activitatea profesionala;
c). fondul economic si financiar;
d). capacitatea tehnica/profesionala;
e) respectarea standardelor de calitate aplicabile;
f). respectarea prevederilor legate de mediul inconjurator.
Un investitor privat se poate baza in cadrul ofertei sale pe capacitatile altor entitati, in ciuda relatiei juridice dintre investitorul privat si entitatile respective, in cazul in care investitorul privat asigura angajamentul ferm din partea acelor entitati de a asigura mijloacele necesare pentru proiect.
10. Retinerea garantiei de participare
Fiecare investitor privat care participa la o procedura de selectie trebuie sa furnizeze o garantie de participare in suma de 1% din valoarea estimata a contractului PPP („Garantia”).
Garantia va fi irevocabila si poate fi furnizata sub forma unei garantii emise de catre o societate de asigurari/o banca de buna reputatie sau platita prin transfer bancar sau prin plata directa in numerar.
Hotararea prevede ca partenerul public are dreptul sa retina suma Garantiei, in cazul in care:
i. investitorul privat isi retrage oferta in perioada de valabilitate a acesteia;
ii. oferta a fost acceptata, dar investitorul privat refuza sa incheie contractul PPP in perioada de valabilitate a ofertei.
11. Solutii adoptate de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orice persoana care se considera afectata intr-un drept sau interes legitim de catre partenerul public printr-o masura administrativa adoptata in timpul intregii perioade a procedurii de selectie sau ca o consecinta a nerespectarii de catre autoritatea respectiva a prevederilor Legii PPP, poate depune o reclamatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor („CNSC”).
In cazul admiterii reclamatiei, CNSC poate proceda dupa cum urmeaza:
a). sa anuleze, total sau partial, masura contestata a partenerului public;
b) sa oblige partenerul public sa adopte o anumita masura;
c). sa elimine unele specificatii tehnice, economice sau financiare din anuntul de selectie, din „documentul atasat” sau din orice alte documente emise in legatura cu procedura de selectie;
d). sa impuna orice masura necesara pentru remedierea incalcarilor legislatiei aplicabile la procedura de selectie.
12. Infiintarea unei comisii de evaluare si de selectie
Conform OUG, se infiinteaza o noua comisie sub autoritatea Unitatii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public Privat pentru a evalua fezabilitatea si sustenabilitatea proiectului PPP.
Niciun proiect PPP nu poate fi implementat fara aprobarea prealabila a acestei comisii.
Unitatea Centrala pentru Coordonarea Parteneriatului Public Privat trebuie sa informeze Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice despre orice aspect care poate face ca un Contract PPP sa fie nul si neavenit.
13. Concluzii
OUG si Hotararea modifica legislatia PPP pentru a o face compatibila cu reglementarile si jurisprudenta UE relevante in domeniul achizitiilor publice. Aceste modificari sunt binevenite, deoarece clarifica si imbunatatesc conditiile si procedurile pentru implementarea si dezvoltarea unui PPP. Procedura de atribuire a unui PPP a devenit mai transparenta si competitiva, iar investitorii privati beneficiaza de un cadru mai reglementat atunci cand participa la un PPP.
Cu toate acestea, OUG nu abordeaza anumite neajunsuri ale proiectului initial al Legii PPP, cum ar fi posibila suprapunere dintre Legea PPP si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Intrucat Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 a fost folosita la scara larga pana in prezent in cadrul proiectelor publice, autoritatile publice ar putea fi reticente aplicarii unei noi masuri legislative, pe care ar putea sa nu o considere suficient de clara pentru a evita contestatii si anulari subsecvente ale contractelor PPP pentru proiectele dorite.
Comentarii articol (0)