Ordonanta de Urgenta nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 931, din 29 decembrie 2011.
Luand in considerare actualul context international, principalele caracteristici ale politicii bugetare in perioada urmatoare vor fi subordonate obiectivelor de sustinere a cresterii economice, de reducere a inflatiei si de atingere a unui deficit buget ar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice. Pentru pastrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele masuri menite sa reduca volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care sa permita respectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv prin limitare a cheltuielilor cu indexarea semestriala a tichetului de masa si a tichetului de cresa.
Ținand cont de faptul ca activitatile Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului au aplicabilitate la nivelul intregului teritoriu, iar cadrul normativ actual nu inregistreaza prevederi specifice necesare adoptarii unor programe de dezvoltare si de promovare a turismului, este necesara crearea unui cadru specific pentru adoptarea unor programe multianuale de marketing si promovare turistica, precum si a unor programe multianuale destinate dezvoltarii destinatiilor, formelor si produselor turistic e, aprobate la nivel national, pe baza carora se pot stabili ulterior limitele in care se vor derula activitatile proiectelor fina ntate in cadrul axei prioritare „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului” a Programului operational regional 2007-2013.
Ținand seama de faptul ca neadoptarea unei masuri imediate ar conduce la imposibilitatea raportarii activitatilor derulate in proiectele finantate in cadrul axei prioritare „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului” a Programului operational reg ional 2007-2013 la activitati specifice aprobate si derulate in conformitate cu legislatia nationala, fapt care ar diminua posibilita tea de a considera cheltuielile efectuate in cadrul proiectelor finantate din fonduri comunitare ca fiind eligibile si de a le ramburs a beneficiarilor romani, cu impact asupra gradului de utilizare a fondurilor postaderare, avand in vedere faptul ca neadoptarea programului multianual de marketing si promovare turistica, precum si a programului multianual care prevede dezvoltarea destinatiilor, formelor si produselor turistice ar duce la imposibilitatea continuarii si f inalizarii investitiilor in infrastructura turistica deja demarate, referitoare la dezvoltarea domeniului schiabil, la dezvoltarea statiun ilor turistice, la indeplinirea obligatiilor referitoare la organizarea competitiei in cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - editia de iarna 2013, intrucat neadoptarea de masuri imediate prin ordonanta de urgenta ar mentine situatia de fapt ce consta in absenta cadrului legislativ national necesar continuarii si finalizarii investitiilor in domeniul turismului, cadru legislativ la care se poate realiza raportarea in implementarea programelor cu finantare europeana, realizarea temeiului specific necesar adoptarii unor programe de marketing si promovare turistica, precum si a unor programe destinate dezvoltarii destinatiilor, formelor si produselor turi stice este imperios necesara. Pe baza solicitarilor primite din partea unitatilor administrativ-teritoriale ca urmare a numarului mare de cereri de locuinte pentru inchiriere, s-a considerat oportuna dezvoltarea fondului de locuinte apartinand domeniului public al statului. Ținand seama de numarul mare de solicitari din partea tinerilor pentru obtinerea unei locuinte si avand in vedere ca sumele alocate in vederea derularii in continuare a programului sunt insuficiente, se impune reglementarea in regim de urgenta a unor masuri care sa accelereze si sa dezvolte constructia de locuinte, avand in vedere si faptul ca prin adoptarea prezentului act normativ se vor realiza sustinerea cresterii economice si contracararea efectelor negative pe care criza internationala actuala le are asupra domeniului locuirii in Romania, iar neadoptarea in regim de urgenta a acestor masuri imediate ar avea consecinte negative in ceea ce priveste dezvoltarea constructiei de locuinte, in contextul economic actual. Avand in vedere Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201din Codul de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, si Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3201alin. 1 din Codul de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, prin care Curtea Constitu tionala a declarat neconstitutionale prevederile art. 3201din Codul de procedura penala, care reglementeaza judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, text introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor,
tinand cont de necesitatea limitarii de indata a efectului juridic imediat al deciziilor mai sus mentionate, si anume suspendarea de drept a dispozitiilor art. 3201din Codul de procedura penala, tinand seama de necesitatea evitarii unei perioade de vid legislativ si crearii unei practici judecatoresti neunitare, avand in vedere ca odata cu deciziile Curtii Constitutionale, in lipsa unei interventii legislative, se poate crea o practica judecatoreasca neunitara, deoarece instantele nu mai au temei de respingere a cererii de recunoastere a vinovatiei, putand pronunta solutii diferite, aceste aspecte putand conduce atat la cresterea duratei de solutionare, cat si la sporirea costurilor de solutionare a cauzelor penale, pana la momentul la care se va promova, si, respectiv, solutiona un recurs in interesul legii, ca o consecinta directa a crearii practicii neunitare, este necesara interventia legislativa, justificata dintr-o perspectiva multipla: punerea in acord a dispozitiilor art. 3201din Codul de procedura penala cu deciziile Curtii Constitutionale, evitarea crearii unui vid legislativ, a cresterii duratei de sol utionare, precum si a costurilor implicate de practica neunitara in materia procesuala penala.
Avand in vedere necesitatea stabilirii unor prevederi suplimentare in vederea optimizarii fluxurilor financiare din cadrul programelor operationale finantate din instrumente structurale si asigurarea capacitatii de absorbtie a acestor fonduri, luand in considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispozitii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de coeziune si de abrogar e a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 31 iulie 2006, tinand seama de necesitatea asigurarii unui ritm constant de plati si rambursari pentru implementarea Proiectului „Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics” (prima infrastructura paneuropeana de cercetare din Romania), al carui beneficiar este Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” - IFIN-HH, aflat in coordonarea Agentiei Nationale pentru Cercetare Știintifica,
tinand cont de obligatia restituirii catre Comisia Europeana a sumelor reprezentand cheltuieli finantate din fonduri ex-ISPA in cadrul unor proiecte transferate, cu acordul Comisiei Europene, pentru a fi finantate din instrumente structurale in cadrul Programului operational sectorial „Transport” si Programului operational sectorial „Mediu”, avand in vedere necesitatea recuperarii cheltuielilor efectuate din fonduri alocate de la bugetul de stat, conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea si finalizarea masurilor ex-ISPA, aprobata prin Legea nr. 187/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul proiec telor transferate, cu acordul Comisiei Europene, pentru a fi finantate din instrumente structurale in cadrul Programului operational sectorial „Mediu”, in considerarea faptului ca toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie o situatie de urgenta si extraordinara a carei reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
CAPITOLUL I
Modificarea si completarea unor acte normative
Art. I. - Alineatul (2) al articolului 3 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(2) Valoarea nominala a unui tichet de masa, prevazuta la alin. (1), poate fi indexata semestrial cu indicele preturilor de consum, inregistrat la marfurile alimentare, comunicat de Institutul National de Statistica.”
Art. II. - Alineatul (2) al articolului 7 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(2) Valoarea sumei lunare acordate sub forma de tichete de cresa, prevazuta la alin. (1), poate fi indexata semestrial cu indicele inflatiei comunicat de Institutul National de Statistica.”
Art. III. - Articolul 22 din Ordonanta Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 755/2001, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: „
Art. 22. - (1) Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului elaboreaza Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu si lung, Programul multianual de marketing si promovare turistica si Programul multianual de dezvoltare a destinatiilor, formelor si produselor turistice
(2) Strategia si programele prevazute la alin. (1) se finanteaza din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, si se aproba prin hotarare a Guvernului.”
Art. IV. - Legea nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 740 din 21 octombrie 2011, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2 alineatul (1), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„c) promovarea si dezvoltarea la nivel sectorial si national a unor programe privind constructia de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, constructia de locuinte sociale si de necesitate, constructia si/sau reabilitarea locuintelor distruse ori grav avariate, situate in zonele afectate de calamitati naturale, constructia de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrari publice, in conditiile legii, constructia altor locuinte proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, precum si interventii la constructii existente, in aplicarea masurilor stabilite prin programe guvernamentale. Programele guvernamentale si sursele de finantare ale acestora se aproba de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului;”.
2. La articolul 2 alineatul (1), dupa litera f) se introduce o noua litera, litera g), cu urmatorul cuprins: „g) administrarea si exploatarea locuintelor realizate in cadrul programului privind constructia de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat; exploatarea acestor locuinte poate fi realizata de catre A.N.L. si prin operatori economici, inclusiv potrivit contractelor de concesiune de lucrari publice, incheiate in conditiile legii; contractele de concesiune de lucrari publice pot cuprinde si clauze privind colectarea chiriilor, gestionarea bunurilor materiale si a fondurilor banesti, efectuarea formalitatilor necesare in angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea locuintelor, precum si alte clauze necesare exploatarii locuintelor astfel realizate.”
3. La articolul 2, alineatele (3) si (7) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(3) Promovarea si derularea investitiilor in cadrul programului privind constructia de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat, prevazut la alin. (1) lit. c), inclusiv administrarea, exploatarea, criteriile de repartizare, precum si repartizarea acestor locuinte se prevad in actul normativ de aprobare a programului.................................................................................................
(7) A.N.L. colaboreaza cu autoritatile administratiei publice locale pentru identificarea unor terenuri si/sau constructii aflate in diverse stadii de executie ori finalizare si neexploatate, care pot fi incluse in programele prevazute la alin. (1) lit. c), cu obligatia acestora de a realiza, pe cheltuiala proprie, evaluarea terenurilor si/sau a constructiilor nefinalizate aflate in diverse stadii de executie.”
4. La articolul 2, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu urmatorul cuprins:
„(7
1) Pentru constructiile nefinalizate aflate in diverse stadii de executie, prevazute la alin. (7), este obligatorie efectuarea de catre autoritatile administratiei publice locale, pe cheltuiala proprie, a unei expertize tehnice si energetice, dupa caz, de catre experti tehnici si auditori energetici autorizati conform legii.”
5. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3. - (1) Terenurile destinate construirii de locuinte prin A.N.L. pot fi proprietate publica ori privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, precum si proprietate privata a persoanelor fizice ori juridice. Terenurile proprietate publica ori privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale se preiau de A.N.L. in folosinta gratuita, in conditiile legii, pe perioada realizarii investitiilor, iar terenurile destinate constructiei de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat se preiau de A.N.L. in folosinta gratuita pe toata durata de existenta a constructiei.”
6. La articolul 7, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(6) A.N.L. va stabili anual programe de investitii publice in constructia de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, constructia de locuinte sociale si de necesitate, constructia si/sau reabilitarea locuintelor distruse ori grav avariate, situate in zonele afectate de calamitati naturale, constructia de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat, constructia altor locuinte proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, precum si interventii la constructii existente, pe baza proiectelor de investitii aprobate in bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in colaborare cu organele administratiei publice locale si centrale interesate, pe terenurile destinate amplasarii acestor locuinte potrivit legii.”
7. La articolul 7, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins:
„(7) Sumele incasate din chirii conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor distribui astfel: 50% din cuantum se constituie venit la bugetul de stat, 30% din cuantum revine investitorului privat si 20% din cuantum revine A.N.L.”
8. La articolul 8, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Locuintele pentru tineri destinate inchirierii, inclusiv cele construite si destinate in mod exclusiv inchirierii tinerilor specialisti din invatamant sau sanatate, realizate in conditiile prezentei legi, fac obiectul proprietatii private a statului. Locuintele pentru tineri destinate inchirierii sunt administrate, in conformitate cu prevederile legale in materie aflate in vigoare, de autoritatile administratiei publice locale ale unitatilor administrativ-teritoriale in care acestea sunt amplasate, iar cele destinate in mod exclusiv inchirierii tinerilor specialisti din invatamant sau sanatate sunt administrate de autoritatile administratiei publice centrale din domeniul invatamantului, respectiv din domeniul sanatatii ori sunt in administrarea unor unitati aflate in subordinea sau sub coordonarea acestor autoritati, potrivit legii. Locuintele realizate in cadrul programului privind constructia de locuinte cu chirie prin atragerea capitalului privat fac obiectul proprietatii publice a statului. Pentru celelalte locuinte care se realizeaza prin programele de investitii prevazute la art. 7 alin. (6) regimul juridic si modul de repartizare sunt prevazute de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.”
9. La articolul 8 alineatul (4), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) prin recalcularea chiriei, pentru titularii de contract care au implinit varsta de 35 de ani. Chiria va acoperi cheltuielile de administrare, intretinere si reparatii, impozitele pe cladiri si pe teren, precum si recuperarea investitiei, in functie de durata normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum si un profit supus negocierii intre parti.”
Art. V. - Alineatele 4 si 8 ale art. 3201din Codul de procedura penala, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat................................................................................................... Instanta respinge cererea atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. In acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.”
Art. VI. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 362/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Dupa articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41[/$super$], cu urmatorul cuprins:
„Art. 4
1.-(1) In termen de maximum 45 de zile lucratoare de la data depunerii de catre beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, dupa caz, a cererii de rambursare intocmite conform contractului/deciziei/ordinului de finantare, autoritatea de management notifica beneficiarul privind plata aferenta cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare
(2) Pentru depunerea de catre beneficiar a unor documente aditionale sau clarificari solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar, termenul prevazut la alin. (1) poate fi intrerupt de maximum doua ori pentru perioade de pana la 5 zile lucratoare
(3) Nedepunerea de catre beneficiar a documentelor sau clarificarilor solicitate, in termenul prevazut la alin. (2), atrage respingerea, partiala sau totala, dupa caz, a cererii de rambursare.”
2. La articolul 5, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu urmatorul cuprins:
„(3
1 In bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului se cuprind integral, cu respectarea prevederilor art. 12 si a prevederilor legislatiei nationale si comunitare privind ajutorul de stat, sumele necesare finantarii valorii totale a Proiectului paneuropean de cercetare «Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)», al carui beneficiar este Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara «Horia Hulubei» - IFIN-HH.”
3. Dupa articolul 7 se introduc doua noi articole, articolele 71si 72, cu urmatorul cuprins:
„Art. 7
1 - Prin exceptie de la prevederile art. 7, pentru proiectele ex-ISPA transferate integral sau partial in cadrul Programului operational sectorial «Transport» si Programului operational sectorial «Mediu», recuperarea cheltuielilor efectuate din fonduri ex-ISPA se realizeaza cu sume din instrumente structurale cuvenite a fi rambursate beneficiarilor acestor proiecte, prin Autoritatea de management/Autoritatea de certificare si plata, dupa autorizarea cheltuielilor de catre autoritatile de management, conform prevederilor legale comunitare si nationale.
Art. 7
2 - Prin exceptie de la prevederile art. 7, pentru componentele proiectului ex-ISPA 2005/RO/16/P/PE/002 - Reabilitarea si imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in orasele Deva si Hunedoara, transferate in cadrul Programului operational sectorial «Mediu», recuperarea cheltuielilor efectuate din fonduri alocate conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea si finalizarea masurilor ex-ISPA, aprobata prin Legea nr. 187/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se realizeaza cu sume din instrumente structurale cuvenite a fi rambursate beneficiarului acestui proiect, prin Autoritatea de management, dupa autorizarea cheltuielilor de catre aceasta, conform prevederilor legale comunitare si nationale.”
4. La articolul 17, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
„(6) Procentul, termenele si conditiile de acordare si recuperare a prefinantarii se stabilesc in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.”
5. In tot cuprinsul ordonantei de urgenta, sintagma „prevazuti la art. 5 alin. (1)-(3)” se inlocuieste cu sintagma „prevazuti la art. 5 alin. (1)-(3) si (31)”.
Art. VII. - (1) Pana la data de 29 februarie 2012, Guvernul va aproba prin hotarare normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 362/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta ordonanta de urgenta
(2) La data intrarii in vigoare a hotararii guvernului mentionate la alin. (1) se abroga prevederile art. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 362/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
CAPITOLUL II
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. VIII. - Cu privire la art. IV, contractele de constructii de locuinte prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrari, vor putea fi semnate numai dupa obtinerea unei opinii a EUROSTAT prin care se precizeaza ca cheltuielile partenerului privat nu afecteaza deficitul bugetar.
Art. IX. - Cu privire la art. IV, sub sanctiunea nulitatii absolute, nu pot fi semnate sau derulate contracte de concesiune de lucrari in cazul in care autoritatea publica isi asuma riscuri care conduc la clasificarea proiectului in cheltuieli publice, potrivit normelor legale in vigoare.
Art. X. - Cu privire la art. IV, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se vor actualiza Normele metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, aprobate prin Hotararea guvernului nr. 962/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. XI. - Cu privire la art. V, in cauzele aflate in curs de judecata in care cercetarea judecatoreasca in prima instanta incepuse anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, dispozitiile art. 3201din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator la primul termen cu procedura completa imediat urmator intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul justitiei,
Catalin Marian Predoiu
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,
Sulfina Barbu
Ministrul dezvoltarii regionale si turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Ialomitianu
Ministrul administratiei si internelor,
Constantin-Traian Igas
Bucuresti, 22 decembrie 2011.
Comentarii articol (0)