Articol scris de Raluca Mihai - avocat colaborator senior Voicu & Filipescu
OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de servicii a fost modificata recent prin Legea nr. 279/07.12.2011, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 9 decembrie 2011, modificarile intrand astfel in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii, si anume in 12 decembrie 2011. Modificarile si completarile efectuate sunt menite sa faciliteze nu numai interpretarea anumitor dispozitii din legislatie, dar si desfasurarea propriu-zisa a procedurilor de atribuire, si asa impovarate de multitudinea de contestatii formulate de ofertantii nemultumiti. Cu toate acestea, dupa cum vom arata in continuare, sunt anumite modificari care pot complica si mai rau procedurile de atribuire prin pronuntarea de catre instantele judecatoresti competente a unor decizii contradictorii.
Achizitii directe vs. cerere de oferta vs. licitatie publica deschisa sau restransa
Pana la recenta modificare, autoritatile contractante aveau dreptul sa achizitioneze direct produse/servicii/lucrari atunci cand valoarea acestora nu depasea echivalentul in Lei a 15.000 Euro. Pentru tot ce depasea 15.000 Euro, autoritatile contractante puteau alege aplicarea uneia din procedurile de atribuire prevazute de OUG 34/2006 (licitatie deschisa, licitatie restransa, cerere de oferta, negociere cu/fara publicarea unui anunt prealabil de participare, dialog competitiv), desigur cu respectarea cerintelor exprese ale legii pentru fiecare din aceste proceduri. Regula era oricum folosirea licitatiei deschise sau restranse.
In prezent, autoritatile contractante vor fi obligate sa achizitioneze direct produse/servicii/lucrari atunci cand valoarea acestora este sub 15.000 Euro, documentul justificativ pentru astfel de achizitii directe putand fi chiar factura fiscala (nu se mai solicita incheierea in mod obligatoriu a unui contract, asa cum era in reglementarea anterioara).
In cazul in care valoarea produselor/serviciilor/lucrarilor ce trebuie achizitionate depaseste 15.000 Euro, dar este sub pragul de 125.000 Euro la produse si servicii si sub pragul de 4.845.000 Euro la lucrari, autoritatile contractante vor fi obligate sa aplice procedura cererii de oferte. Singurele exceptii sunt cazurile negocierii cu/fara publicarea unui anunt de participare si dialogului competitiv, evident cand cerintele legii permit aplicarea unor astfel de proceduri de atribuire.
Atunci cand valoarea estimata a produselor/serviciilor depaseste pragul de 125.000 Euro, iar cea a lucrarilor pragul de 4.845.000 Euro, autoritatile contractante vor fi obligate sa aplice procedurile de licitatie deschisa sau restransa.
Interventia ANRMAP in analiza conformitatii documentatie de atribuire cu prevederile legislatiei
Incepand cu 23.09.2011 urmare a intrarii in vigoare a Hotararii de Guvern nr. 801/2011 - privind modificarea si completarea HG nr. 525/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Reglementareaa si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), rolul ANRMAP a crescut foarte mult, aceasta avand obligatia verificarii, inainte de publicarea pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice a anunturilor/invitatiilor de participare, a documentatiilor de atribuire, pentru a se asigura conformitatea acestora cu cerintele legale. Prin Legea 279/2011 aceasta obligatie a ANRMAP de verificare a documentatiilor de atribuire in termen de maximum 14 zile a fost inclusa si in OUG 34/2006.
Ceea ce este foarte important de mentionat in legatura cu aceasta modificare este ca, interventia ANRMAP in verificarea conformitatii documentatiilor de atribuire cu legislatia achizitiilor publice nu inlatura dreptul persoanelor ce se considera vatamate in drepturile lor de anumite cerinte ale documentatiei de atribuire de a formula contestatii in fata Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si de a solicita obligarea autoritatii contractante la adoptarea unor masuri de remediere.
Obligativitatea solicitarii constituirii unei garantii de participare
Daca pana acum autoritatile contractante erau obligate sa solicite ofertantilor constituirea unei garantii de participare in cadrul tuturor procedurilor de atribuire, in prezent, urmare a ultimelor modificari, apare obligatia pentru autoritatile contractante de a solicita ofertantilor constituirea unei garantii de participare doar in cazul acelor proceduri de atribuire cand este obligatorie publicarea prealabila a unui anunt/a unei invitatii de participare.
Un ofertant intr-o procedura de atribuire nu poate fi tert sustinator pentru alt ofertant din aceeasi procedura de atribuire
Unui ofertant intr-o procedura de atribuire ii era interzis pana acum sa participe la aceeasi procedura cu doua oferte (concurente), dar si sa fie subcontractant pentru un alt ofertant in cadrul aceleiasi proceduri, sanctiunea fiind excluderea ambelor oferte in primul caz si excluderea uneia din participari, in cel de-al doilea.
Legea 279/2011 adauga un al treilea caz: ofertantul participant la o procedura de atribuire nu poate fi tert sustinator pentru un alt ofertant participant la aceeasi procedura de atribuire. Sanctiunea este excluderea fie a ofertei individuale, fie a ofertei in care este tert sustinator.
Reguli noi privind negocierea fara publicarea prealabila de anunt de participare
In reglementarea anterioara, in cazul achizitionarii de servicii/lucrari aditionale de catre autoritatea contractanta, pentru ca aceasta sa poata aplica procedura negocierii fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, pe langa alte conditii, era necesar ca valoarea acestor servicii/lucrari aditionale sa nu depaseasca 20% din valoarea contractului initial. In cazuri temeinic motivate, se putea aproba majorarea procentului pana la limita maxima de 50% din valoarea contractului initial, pe baza unei note justificative in care sa fie precizate motivele care au condus la depasirea pragului de 20%.
In prezent, pragul maxim de 20% nu mai poate fi depasit nici macar in cazuri temeinic motivate.
Modificarea criteriilor de calificare si selectie, dar si a factorilor de evaluare
Daca pana acum se accepta ideea admisibilitatii modificarii de catre autoritatea contractanta a criteriilor de calificare si selectie pe parcursul desfasurarii procedurii de atribuire (pana la momentul depunerii ofertelor) prin adoptarea unor masuri de remediere (chiar daca nu erau impuse de CNSC sau de instanta de judecata), in prezent orice modificare a criteriilor minime de calificare si selectie sau a factorilor de evaluare a ofertelor precizati in anuntul/invitatia de participare sau in documentatia de atribuire, daca nu e dispusa de CNSC sau de instanta de judecata, conduce la anularea procedurii de atribuire.
Cesiunea in procedurile de achizitie publica
Daca in reglementarea anterioara nu era prevazuta posibilitatea cesiunii drepturilor si obligatiilor din contractele de achizitie publica, doctrina si practica in domeniu au statuat in sensul admisibilitatii cesiunii de creante constand in sume de bani in astfel de contracte, cesiunea de obligatii fiind interzisa.
Legea 279/2011 reglementeaza in mod expres ca este permisa doar cesiunea creantelor nascute din contractele de achizitie publica, obligatiile nascute ramanand in sarcina partilor contractante, astfel cum au fost stipulate si asumate initial.
Anularea procedurilor de achizitie publica
Art. 209 din OUG 34/2006 prevedea inainte dreptul unei autoritati contractante de a anula o procedura de achizitie publica in anumite cazuri, insa modificarile aduse prin Legea 279/2011 reglementeaza obligatia unei autoritati contractante de a anula procedura de atribuire in urmatoarele trei situatii: (i) daca au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme; (ii) daca nu a fost depusa nicio oferta sau au fost depuse oferte care nu pot fi comparate datorita modului neuniform de abordare a solutiilor tehnice si/sau financiare; si (iii) daca abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire sau este imposibila incheierea contractului.
Prin abateri grave se intelege modificarea criteriilor de calificare si selectie, a criteriului de atribuire sau factorilor de evaluare prevazuti in cadrul invitatiei/anuntului de participare, dar si constatarea de erori sau omisiuni pe parcursul analizei, evaluarii si/sau finalizarii procedurii de atribuire, fiind imposibila adoptarea de masuri corective care sa nu conduca la incalcarea principiilor ce guverneaza materia achizitiilor publice.
Obligatia de a anula procedura de achizitie publica exista si in cazul in care o asemenea masura este impusa de CNSC sau de catre instanta de judecata.
Ofertarea unor produse din tari terte UE
O alta noutate adusa de Legea 279/2011 este posibilitatea acordata autoritatilor contractante de a respinge din procedurile de achizitie publica avand ca obiect contract de furnizare de produse acele oferte in care proportia produselor originare din tari terte Uniunii Europene depaseste 50% din valoarea totala a produselor care constituie oferta, in conditiile in care Uniunea Europeana nu a incheiat niciun acord cadru multilateral sau bilateral care sa asigure accesul entitatilor comunitare la pietele tarilor terte respective.
CNSC nu mai poate suspenda solutionarea contestatiilor privind procedurile de atribuire
Conform ultimelor modificari ale OUG 34/2006, CNSC este obligat sa solutioneze pe fond contestatiile, indiferent daca exista alte cauze pe rolul instantelor de judecata referitoare la aceeasi procedura de atribuire.
Anterior nu exista nicio reglementare in OUG 34/2006 care sa permita sau nu suspendarea solutionarii unei contestatii de catre CNSC in cazul in care pe rolul unei instante de judecata exista o cauza care influenta semnificativ rezultatul in fata CNSC, evident legata de aceeasi procedura de atribuire. Cu toate acestea, tinand cont de faptul ca prevederile OUG 34/2006 se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila, la cererea contestatorului, CNSC a dispus in numeroase cazuri suspendarea solutionarii contestatiilor pana la pronuntarea unei decizii definitive si irevocabile de catre instantele de judecata investite cu solutionarea unor cauze privind aceeasi procedura de atribuire.
Ratiunea suspendarii s-a bazat pe evitarea situatiei cand se ajunge la pronuntarea unor decizii contradictorii de catre instanta de judecata, respectiv CNSC, si chiar evitarea situatiei cand aceleasi persoane (judecatori/consilieri in solutionarea contestatiilor) se pronunta de doua ori cu privire la aceleasi situatii deduse judecatii, fapt strict interzis de dispozitiile Codului de procedura civila.
Recenta modificare adusa OUG 34/2006, care obliga Consiliul sa solutioneze contestatiile cu care este investit fara sa mai tina cont de dosarele privind aceeasi procedura pe rolul instantelor de judecata, va crea cu siguranta situatii in care Consiliul se va pronunta de doua ori asupra legalitatii si temeiniciei unor acte administrative atacate si deciziile sale vor fi contradictorii cu cele ale instantelor de judecata, situatie care va conduce la conflicte si erori de interpretare suplimentare ce vor fi deduse judecatii si pot intarzia finalizarea procedurilor de atribuire si incheierea contractelor.
Alte modificari
Autoritatile contractante vor putea retine o anumita suma din garantia de participare depusa de ofertanti (calculata conform prevederilor OUG 34/2006) numai in cazul in care contestatia acestora este respinsa ca nefondata de CNSC.
Legea 279/2011 include si o noua contraventie care poate fi constatata ca fiind savarsita de autoritatile contractante, si anume nesolicitarea de catre acestea a informatiilor necesare pentru evaluarea ofertelor cu pret neobisnuit de scazut.
De o mare importanta este si modificarea termenului in care ANRMAP va putea aplica amenzi contraventionale autoritatilor contractante: 36 luni de la data savarsirii faptei (in loc de 24 luni cat era anterior).