Cadrele didactice pot deveni titulare daca au participat la concursuri de titularizare in ultimii 4 ani, respectiv 2008, 2009, 2010 si 2011, desi pana acum trebuiau sa participe la aceste concursuri in ultimii 3 ani. Modificarea este cuprinsa intr-o OUG publicata recent, care modifica Legea Educatiei Nationale. Acelasi act normativ stabileste ca scolile doctorale vor fi evaluate periodic, din 5 in 5 ani, iar clasele vor putea functiona sub efectivul minim sau peste efectivul minim doar in situatii exceptionale.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea si completarea
Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011 a fost publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372, din 31 mai 2012, dupa ce Guvernul a aprobat documentul in sedinta din 30 mai.
Cadrele didactice: Cum devin titulare?
Potrivit actului normativ, cadrele didactice netitulare pot deveni titulare daca au participat la concursuri de titularizare
in ultimii 4 ani, respectiv 2008, 2009, 2010 si 2011, desi pana acum trebuiau sa participe la aceste concursuri in ultimii 3 ani. Ca si pana acum, cadrele didactice trebuie sa fi obtinut
cel putin nota 7 si
sa ocupe un post/ o catedra in sistemul de invatamant universitar.
Pe langa aceste cerinte, OUG nr. 21/2012 pastreaza si conditiile instituite de Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, adica: viabilitatea postului/catedrei trebuie certificata, iar consiliul de administratie al scolii respective este de acord.
Pe de alta parte, MECTS precizeaza ca acest demers legislativ permite asigurarea incadrarii cu personal didactic titular la clasa pregatitoare, prin asigurarea mobilitatii personalului didactic titular de la o unitate de invatamant la alta, precum si dintr-o localitate in alta, pe tot parcursul anului scolar.
Clasele vor depasi numarul maxim de elevi doar in situatii exceptionale
OUG nr. 21/2012 stabileste ca formatiunile de prescolari din grupa mare sau de elevi
vor putea functiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim doar in situatii exceptionale. Mai mult decat atat, acest lucru se va realiza doar cu aprobarea consiliului de administratie al inspectoratului scolar si doar pe baza unei justificari corespunzatoare. In acelasi timp, se va lua in considerare si incadrarea in costul standard per elev.
"Aceasta ajustare a cadrului legislativ permite, de exemplu, inscrierea unui elev dupa inceperea anului scolar intr-o clasa care are efectivul la limita maxima, dar care este unica pe nivelul respectiv sau are o specializare unica", sustin reprezentantii MECTS. Acestia adauga ca benefica este si posibilitatea functionarii claselor sub efectivul minim (in situatii temeinic motivate) in zonele izolate din mediul rural sau peste efectivul maxim, in zonele aglomerate din mediul urban.
Scolile doctorale vor fi evaluate din 5 in 5 ani
Referitor la invatamantul superior, reprezentantii MECTS sustin ca, desi Legea Educatiei Nationale a intrat in vigoare din februarie 2011, procedurile subsecvente nu au fost elaborate in vederea pregatirii noului an universitar, fapt care ar fi putut genera efecte perturbatoare in sistem. Pentru evitarea acestora, ministerul a luat o serie de masuri care permit organizarea scolilor doctorale, respectiv mentinerea si indeplinirea standardelor de autorizare provizorie/ acreditare in invatamantul superior.
Astfel, conform OUG nr. 21/2012, pana la finalul anului universitar 2012-2013,
scolile doctorale vor fi evaluate de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) sau de catre o alta agentie de asigurare a calitatii, din tara sau strainatate. Totodata, incepand cu acest an universitar, scolile doctorale
vor fi evaluate periodic, din 5 in 5 ani.
Potrivit actului normativ, pentru anul universitar 2012-2013, numarul granturilor doctorale se stabileste prin hotarare de Guvern si se repartizeaza institutiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. Scolile doctorale vor primi din partea IOSUD granturile doctorale prin competitie intre acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universitatii.
Urmariti sectiunea Legislatie a AvocatNet.ro pentru a consulta textul integral al OUG nr. 21/2012 pentru modificarea si completarea Legii Educatiei Nationale.
Comentarii articol (0)