ACCES GRATUIT
Bostina si Asociatii a desemnat studentii care vor beneficia de "Bursele Bostina", in 2009
Casa de Avocatura Bostina si Asociatii a desemnat castigatorii celor patru burse de merit pentru studentii din anul III si anul IV ai Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, respectiv anul IV din cadrul Universitatii A.I.Cuza din Iasi si Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, premianti ai Sesiunilor de Comunicari "Bursele Bostina".
Articolul continuă mai jos
Valoarea unei burse este de 200 de EURO lunar si se acorda pe perioada anului de invatamant universitar [octombrie - iunie] in care studentii sunt implicati in activitatile academice ale universitatilor respective. Bursele Bostina au fost lansate in anul 2006 la Universitatea din Bucuresti, fiind extinse in 2007 la Universitatea A.I.Cuza din Iasi si – de anul trecut – la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.
“La trei ani de la lansare, programul burselor se dovedeste a fi un succes, atat din punct de vedere al numarului aplicantilor cat si din punct de vedere al calitatii lucrarilor. Peste 50 de studenti s-au inscris anul acesta la concurs si patru dintre ei – cei care au avut cele mai bune lucrari si prestatii in cadrul sesiunilor de comunicari – au fost premiati. Noi incurajam studentii sa aprofundeze domenii ale dreptului care sunt direct legate de dinamica economiei romanesti si care sunt mai putin prezente in programa de invatamant din scoala.”, declara avocatul Coordonator Doru Bostina.
“Casele mari de avocatura pot si trebuie sa se implice permanent in dezvoltarea profesionala a studentilor de la drept astfel incat, la terminarea facultatii, absolventii sa fie capabili sa se adapteze cat mai rapid la cerintele, din ce in ce mai sofisticate, ale economiei romanesti. O modalitate sigura este aceea de a premia excelenta si dorinta de perfectiune profesionala”, adauga Doru Bostina.
Casa de Avocatura Bostina si Asociatii este lider pe piata de consultanta juridica din Romania, cu o cifra de afaceri in 2008 de 16,67 milioane EURO si peste 130 de avocati si colaboratori. Cu birouri in Bucuresti, Viena, Fribourg si Nicosia, precum si in alte 13 mari orase din Romania, Casa de Avocatura Bostina si Asociatii a stabilit in 2007 un parteneriat si cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid si Ascott Associes din Paris. Grupul de Firme “Bostina si Asociatii” ofera o gama completa de servicii juridice, precum si consultanta financiar-contabila – prin Bostina Account and Fiscal Consulting - si manageriala privind implementarea diverselor programe finantate de Uniunea Europeana, prin firma “Bostina & Associates Financial Consulting”.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)