Articol scris de Bogdan Marculet, avocat in cadrul Niculeasa Law Office
Desi multe din fostele reglementari, de natura tehnica, se regasesc si in actuala Metodologie, preluate mai mult sau mai putin identic, aceasta aduce o serie de noutati. Aceasta scurta analiza a noutatilor aduse de Metodolgie nu realizeaza o trecere in revista exhaustiva a acestora, ci are in vedere modificarile pe care le consideram principale si care au relevanta, in special, in plan juridic.
Aceasta metodologie este cu atat mai importanta cu cat, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, a publicat pe site-ul acesteia, in data de 29 iunie 2012, calendarul de eliminare treptata a preturilor reglementate la gazele naturale si pentru energia electrica livrata consumatorilor. De asemenea, in urma cu cateva zile a fost publicata in Monitorul Oficial noua lege a energiei electrice si gazelor naturale.
Prin urmare, Metodologia are vocatia de a se aplica inca o perioada importanta de acum inainte.
1. Aspecte generale cu privire la preturi si tarife reglementate
In primul rand trebuie remarcat ca preturile si tarifele in actuala Metodologie sunt stabilite pentru cantitati de gaze naturale masurate in unitati de energie, mai precis pentru o cantitate de gaze naturale cu un continut energetic echivalent cu 1 MWh. In acest fel se realizeaza coordonarea cu Ordinul nr. 62/2008 al ANRE privind aprobarea Regulamentului de masurare a cantitatilor de gaze naturale tranzactionate in Romania.
Preturile si tarifele se stabilesc in continuare diferentiat pentru fiecare titular de licenta. Ca element de noutate, pentru furnizarea si distributia reglementata a gazelor naturale se prevede posibilitatea ca ANRE sa stabileasca preturi sau tarife diferentiate pe unitati administrativ-teritoriale mai restranse (judet, localitati) din aria de distributie deservita de acelasi operator licentiat.
In ceea ce priveste pretul pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale, Metodologia prevede expres ca aceasta acopera toate costurile implicate de asigurarea cu gaze naturale a consumatorului final care nu isi exercita drepturile ce decurg din calitatea de consumator eligibil si alege astfel sa incheie un contract de furnizare in regim reglementat.
In ceea ce priveste tarifele reglementate de transport si distributie, Metodologia clarifica faptul ca acestea nu includ contravaloarea lucrarilor de executie a instalatiilor de racordare la sistemul de transport care nu au fost incluse in Programul anual de dezvoltare al SNT sau a lucrarilor de executie a bransamentelor. Cu toate acestea, sunt luate in considerare costurile legate de mentinerea in stare de functionare si in conditii de siguranta a instalatilor de racordare, costuri care sunt permise si recunoscute in veniturile reglementare ale operatorilor licentiati de transport sau de distributie.
2. Definirea perioadelor de reglementare
Raportat la definirea perioadelor de reglementare, Metodologia introduce notiunea de venit amanat, care reprezinta venitul nerealizat din cauza faptului ca pentru primul an al celei de-a treia perioade de reglementare, pana la aprobarea noului venit total, respectiv a venitului total unitar aferent activitatilor de inmagazinare subterana, distributie si furnizare a gazelor naturale, tarifele reglementate in vigoare raman nemodificate.
De asemenea, se considera venit amanat si valoarea rezultata ca diferenta dintre costurile de achizitie determinate pe baza sumei fixe unitare estimate de ANRE pentru acoperirea costurilor legate de achizitia gazelor naturale, inclusiv serviciile aferente, destinate revanzarii in cadrul activitatii de furnizare reglementata si costurile cu achizitia gazelor efectiv realizate si recunoscute conform prezentei metodologii operatorului care realizeaza furnizarea reglementata in perioada ianuarie 2013 –iunie 2013.
Perioada si modalitatea de recuperare a veniturilor amanate se stabilesc impreuna cu fiecare titular de licenta.
3. Definirea activitatilor reglementate
Metodologia aduce anumite elemente noi, importante in clarificarea activitatilor reglementate, cu importanta deosebita in special in ceea ce priveste domeniul de aplicare al Metodologiei si al clarificarii semnificatiei unor notiuni.
Astfel, se precizeaza pentru fiecare activitate reglementata semnificatia notiunii de exploatare a capacitatilor de transport / de inmagazinare subterana / de tranzit / de distributie. Aceasta semnifica toate sarcinile ce revin operatorului licentiat privind operarea si intretinerea sistemului respectiv si pentru asigurarea functionarii acestuia in conditii de siguranta.
De asemenea, utilizarea sistemelor de transport / de inmagazinare subterana / de tranzit / de distributie, in viziunea noii Metodologii, inglobeaza si activitatile, si operatiunile desfasurate de operatorul licentiat pentru sau in legatura cu incheierea si derularea contractelor pentru prestarea serviciilor respective , precum si toate relatiile cu clientii derivate din prestarea acestor servicii. Consecinta imediata a acestui fapt pentru operatorii licentiati este aceea ca sunt recunoscute in veniturile acestora cheluielile aferente.
4. Venitul reglementat
Un prim aspect important referitor la venitul reglementat este acela ca acesta acopera, spre deosebire de vechea metodologie, costurile pentru achizitia gazelor naturale destinate revanzarii.
Tot ca o noutate fata de reglementarea anterioara, in ceea ce priveste venitul total in primul an al perioadei de reglementare, determinarea acestuia se face in mod diferit in cazul activitatii de transport si inmagazinare subterana, fata de activitatea de distributie si cea de furnizare.
Metodologia clarifica, de asemenea, faptul ca, in primul an al fiecarei perioade de reglementare, venitul reglementat total aferent activitatilor de transport si inmagazinare subterana, este egal cu venitul de baza calculat pentru respectiva activitate. Pe de alta parte, venitul reglementat unitar, in cazul activitatilor de distributie si furnizare, este egal cu venitul de baza calculat pentru respectiv activitate, impartit la cantitatea totala de gaze naturale estimata a fi distribuita, respectiv furnizata in primul an al perioadei de reglementare.
Deosebit de important de mentionat in aceasta privinta, conform Metodologiei, consumul tehnologic al operatorului sistemului nu este inclus in cantitatea de gaze naturale estimata a fi distribuita sau furnizata.
Aceasta clarificare este un pas important raportat la vechea metodologie unde se definea numai venitul de baza, nefiind reglementat in mod clar raportul dintre acesta si venitul reglementat.
Important pentru operatorii care desfasoara activitati de transport, inmagazinare subterana sau distributie a gazelor naturale, incepand cu a treia perioada de reglementare, ANRE poate lua in considerare la stabilirea venitului de baza, investitiile estimate a se realiza in fiecare an al perioadei de reglementare, pe baza planului de investitii realizat de ANRE.
O alta modificare semnificativa este aceea ca suma fixa unitara se va putea determina de ANRE si la inceputul fiecarui trimestru al perioadei de reglementare, nu doar la inceputul fiecarui an, cum era prevazut pana acum. Conform Metodologiei, suma fixa unitara, astfel determinata, va putea fi recalculata de ANRE pe parcursul anului, in cazul in care preturile gazelor naturale din import sau din productia interna, respectiv ale tarifelor reglementate, induc o variatie mai mare de +/- 5% a sumei fixe unitare.
O evolutie semnificativa este adusa de noua Metodologie in ceea ce priveste reglementarea ajustarii veniturilor reglementare in perioada de reglementare, fiind prevazute formule specifice de calcul atat pentru ajustarea acestuia, cat si pentru determinarea venitului anual aferent fiecarui an al perioadei de reglementare, cu exceptia primului an.
5. Procedura de stabilire a venitului de baza, a venitului reglementat, de aprobare a preturilor reglementate si de stabilire a tarifelor reglementate
In ceea ce priveste procedura de stabilire a venitului de baza, Metodologia detaliaza care sunt fundamentarile necesare pentru stabilirea acestuia si care trebuie inaintate ANRE, mai precis care sunt datele si informatiile necesare pentru sustinerea elementelor de fundamentare sau care sunt evidentele contabile necesare.
De asemenea, se instituie si o noua procedura de discutie intre operatori si ANRE. Astfel, in situatia in care, pe baza informatiilor prezentate si a analizelor efectuate, compartimentul de specialitate considera necesara ajustarea elementelor de fundamentare, va inainta titularului de licenta propunerile de ajustare, astfel incat sa se ajunga la un punct de vedere comun asupra venitului de baza, a structurii de pret sau a tarifelor. Daca nu se ajunge la acest punct de vedere comun, compartimentul de specialitate are dreptul de a decide asupra elementelor mentionate.
__________________
Niculeasa Law Office este un cabinet de avocatura de tip boutique specializat in drept fiscal si in domeniile reglementate, oferind atat servicii de consultanta, cat si de reprezentare a clientilor in fata instantelor judecatoresti si arbitrale.
http://www.niculeasa.ro/