Sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost amanata, pentru ca nu a fost indeplinit cvorumul prevazut de lege, anunta institutia intr-un comunicat remis AvocatNet.ro. Astazi, CSM urma sa ia act, printre altele, de demisia Monei Pivniceru din functia de membru CSM. La sedinta isi anuntase prezenta si premierul Victor Ponta, acesta exprimandu-si speranta ca pana miercuri Mona Pivniceru sa poata depune juramantul de investire in functia de ministru al Justitiei. Judecatoarea si-a dat, luni, demisia din functia de magistrat, dupa ce, in 8 august, a renuntat si la functia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. In prezent, interimatul functiei de ministru al Justitiei este asigurat de premierul Victor Ponta.
Sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, in care urma sa se ia act de decizia Monei Pivniceru din functia de membru al CSM, a fost amanata, anunta institutia intr-un comunicat remis redactiei noastre.
Sedinta trebuia sa aiba loc astazi, insa, intrucat 4 membri CSM nu s-au prezentat, iar un alt membru este suspendat, nu este asigurat cvorumul prevazut de lege pentru sedinta in plen. Potrivit legii, lucrarile Plenului se desfasoara in prezenta a cel putin 15 membri. Conform documentului de presa, daca, pe parcursul zilei se va indeplini conditia de cvorum, sedinta va incepe. In caz contrar, aceasta va fi amanata pentru maine, 23 august, mentinandu-se aceeasi ordine de zi.
CSM urma sa se reuneasca pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru din functia de membru ales al CSM, intrucat, conform legii, demisia unui membru ales nu este efectiva si nu produce efecte juridice pana cand Plenul CSM nu ia act de aceasta.
Premierul Victor Ponta isi anuntase prezenta la sedinta, mentionand ca „va insista ca plenul CSM sa nu continue sa blocheze, sa obstructioneze ocuparea legala a functiei de ministru al justitiei de catre doamna Mona Pivniceru".
In plus, Ponta precizat marti ca spera ca toate procedurile sa fie indeplinite pana miercuri, iar, in aceeasi zi, Pivniceru sa depuna juramantul de investire in functia de ministru al justitiei. "Sper ca miercuri seara, doamna Pivniceru va depune juramantul ca ministru al justitiei, pentru ca avem cu totii nevoie de un ministru al justitiei, care sa se ocupe <<full time>> de aceasta sarcina, care sa provina din randul magistratilor", incheie Victor Ponta.
Judecatoarea Mona Pivniceru si-a depus, luni,
demisia din functia de magistrat, ceea ce, potrivit premierului Victor Ponta, lasa fara obiect orice alta discutie despre delegarea din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la Guvern. Mai precis, avand in vedere ca Mona Pivniceru renunta la functia de judecator, ea poate fi investita in functia de ministru al Justitiei fara a fi nevoie de acordul CSM. "Practic, doamna Pivniceru nu va mai fi judecator si poate indeplini, fara niciun fel de incompatibilitate, functia de ministru al Justitiei", spune Ponta.
Mona Pivniceru - 2 demisii pentru o investire
Functia de ministru al Justitiei a ramas vacanta in urma
remanierii guvernamentale de la inceputul lunii august, in care mai multi ministri au fost inlocuiti. Titus Corlatean a fost revocat de la sefia ministerului Justitiei si numit ministru de Externe.
Premierul Victor Ponta o nominalizase, la acea data, pentru a prelua portofoliul Justitiei, pe Mona Pivniceru, judecator si membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii. Totusi, CSM a decis, in 6 august, cu unanimitate de voturi, ca este "inadmisibila detasarea unui membru ales al CSM in orice functii, inclusiv in cele de demnitate publica numite". CSM a respins astfel cererea de detasare la Ministerul Justitiei a Monei Pivniceru.
Pentru a accede in functia de ministru,
Pivniceru si-a dat demisia, la 8 august, din functia de membru al CSM, insa demisia va deveni efectiva abia dupa ce Plenul CSM va lua act de aceasta, ceea ce s-ar putea intampla
miercuri, 22 august, in cadrul sedintei CSM. In plus, dupa ce Plenul CSM va lua act de demisie, Pivniceru ar trebui sa revina la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa care sa ceara detasarea la Ministerul Justitiei.
Pentru a evita revenirea la ICCJ,
Pivniceru si-a dat demisia, la 20 august, si din functia de magistrat, ceea ce, potrivit premierului, "lasa fara obiect orice alta discutie despre delegarea din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la Guvern".
Comentarii articol (4)