Operatiunile sunt reglementate de Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar.
Potrivit acestui ordin, platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni care decurg din vanzari de bunuri si prestari de servicii intre rezidenti, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu).
Fac exceptie de la aceasta regula, putandu-se efectua si in valuta, categoriile de operatiuni realizate de rezidenti prezentate in Anexa 2 la Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei, respectiv:
- platile si incasarile ce decurg din contracte de comert exterior sii prestari de servicii externe (export-import de bunuri si servicii), pe baza contractelor de comision incheiate intre comisionar si comitent sau intre comisionarul unui nerezident si beneficiarul rezident, efectuate de persoanele juridice;
- platile si incasarile ce decurg din contracte de comert exterior si prestari de servicii externe (export-import de bunuri si servicii), pe baza contractelor de comision incheiate intre comisionar si comitent sau intre comisionarul unui nerezident si beneficiarul rezident, efectuate de persoanele juridice;
- platile si incasarile pe baza contractelor de subantrepriza ce decurg din contracte de colaborare (cooperare) economica internationala, contracte de export al unor obiective complexe si al unor produse cu ciclu lung de fabricatie care se efectueaza de persoanele juridice;
- operatiunile care decurg din acte de comert derulate in porturi, in zonele din aeroporturi si punctele de trecere a frontierei de stat, asimilate zonelor libere, ori din acte de comert derulate pe parcurs extern in trenuri internationale, la bordul aeronavelor si navelor efectuate de persoanele fizice, juridice si alte entitati;
- operatiunile stipulate de prevederi legale exprese efectuate de persoanele fizice, juridice si alte entitati;
- operatiunile cu caracter ocazional efectuate de persoane fizice intre acestea;
- operatiunile nemijlocite ce decurg din organizarea si/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul international de marfuri si de persoane si turismul international efectuate de persoanele fizice, juridice si alte entitati;
- operatiunile nemijlocite decurgand din contracte externe de prelucrare in regim „lohn”, pe baza contractelor de colaborare, in masura in care colaboratorii rezidenti sunt nominalizati in autorizatia de perfectionare activa efectuate de persoanele fizice, juridice si alte entitati;
- operatiunile efectuate in strainatate de persoanele fizice, juridice si alte entitati;
- platile efectuate catre furnizori si subfurnizori, aferente bunurilor si serviciilor care intra in componenta produselor exportate sau contribuie la realizarea serviciilor exportate efectuate de persoane juridice.
De asemenea, actul normativ mentionat mai sus stipuleaza ca platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni intre rezidenti care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu).