Comercianții și prestatorii n-au voie să facă încasări sau plăți în valută, în cadrul activității lor. Există, însă, unele excepții

Interdicția de a derula operațiuni în valută este stabilită, pentru comercianți și prestatori, în Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005.

„Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută. Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu)”, este punctat în actul normativ.

Potrivit anexei 2 la regulament, situațiile în care rezidenții pot face operațiuni în valută sunt următoarele:

• persoanele juridice care efectuează plăți și încasări nemijlocite decurgând din contracte de comerț exterior și prestări de servicii externe (export-import de bunuri și servicii), pe baza contractelor de comision încheiate între comisionar și comitent sau între comisionarul unui nerezident și beneficiarul rezident, precum și a contractelor de comerț exterior respective;
  
  
• persoanele juridice care efectuează nemijlocit plăți și încasări pe baza contractelor de subantrepriză decurgând din contracte de colaborare (cooperare) economică internațională, contracte de export al unor obiective complexe și al unor produse cu ciclu lung de fabricație;
  
  
• persoanele fizice, juridice și alte entități, pentru operațiuni care decurg din acte de comerț derulate în porturi, în zonele din aeroporturi și punctele de trecere a frontierei de stat, asimilate zonelor libere, ori din acte de comerț derulate pe parcurs extern în trenuri internaționale, la bordul aeronavelor și navelor;
  
  
• persoanele fizice, juridice și alte entități, pentru operațiuni stipulate de prevederi legale exprese;
  
  
• persoanele fizice, pentru operațiuni efectuate între acestea cu caracter ocazional;
  
  
• persoanele fizice, juridice și alte entități, pentru operațiuni nemijlocite ce decurg din organizarea și/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul internațional de mărfuri și de persoane și turismul internațional;
  
  
• persoanele fizice, juridice și alte entități, pentru operațiuni nemijlocite decurgând din contracte externe de prelucrare în regim „lohn”, pe baza contractelor de colaborare încheiate între rezidenți și în măsura în care colaboratorii rezidenți sunt nominalizați, dacă este cazul, în autorizația de perfecționare activă;
  
  
• persoanele fizice, juridice și alte entități, pentru operațiuni efectuate în străinătate;
  
  
• persoanele juridice, pentru plățile efectuate către furnizori și subfurnizori, aferente bunurilor și serviciilor care intră în componența produselor exportate, respectiv contribuie la realizarea serviciilor exportate. Nu se includ în această categorie bunurile cumpărate de la furnizori și subfurnizori rezidenți, destinate comercializării la export ca atare/direct, în aceeași formă în care au fost cumpărate, fără ca exportatorul să fi creat valoare adăugată respectivelor bunuri.

Celelalte operațiuni între rezidenți, care nu se încadrează printre situațiile din paragrafele de mai sus, pot fi făcute fie în lei, fie în valută. Aici intră, de exemplu, operațiunile ce reprezintă fluxuri financiare generate de acordarea de credite, constituirea de depozite, tranzacții cu titluri de valoare și repartizarea de dividende.

Totuși, acolo unde operațiunile sunt permise în valută, acest lucru se poate face numai în baza unui acord de voință între părți.