Formularul unic pentru declararea numerarului a fost aprobat prin Ordinul ANAF nr. 2.028/2012, publicat in Monitorul Oficial nr. 693 din 9 octombrie.
Documentul contine instructiuni de completare si este redactat in limbile romana si engleza.
Potrivit acestor instructiuni de completare, obligatia de declarare a numerarului la intrarea sau la iesirea din UE face parte din strategia comunitara de prevenire a spalarii banilor si de combatere a finantarii terorismului.
Formularul se completeaza de catre cei care intra sau ies din spatiul comunitar cu o suma de 10.000 de euro sau mai mult in numerar sau echivalentul in alte monede.
In instructiunile de completare se mai arata ca la frontiera trebuie declarate:
- Instrumentele negociabile la purtator, inclusiv instrumente monetare la purtator, precum cecuri de calatorie, instrumente negociabile (inclusiv cecuri, bilete la ordin si mandate postale), care sunt fie la purtator, andosate fara restrictii, intocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie intr-o astfel de forma incat proprietatea asupra acestora este transferata in momentul transmiterii, precum si instrumente incomplete (inclusiv cecuri, bilete la ordin si mandate postale) semnate, dar cu numele beneficiarului omis;
- Valuta (bancnote si monede in circulatie, ca mijloc de schimb).
De asemenea, trebuie sa stiti ca toate partile in alb ale formularului se completeaza cu majuscule si cerneala neagra de catre declarant, in timp ce partile gri ale formularului sunt rezervate autoritatilor competente.
Formularul unic pentru declararea numerarului este gratuit si este pus la dispozitia cetatenilor, la siolicitarea acestora, de birourile vamale de frontiera.
Puteti consulta atasat formularul unic pentru declararea numerarului.
Comentarii articol (1)