De ce se tem copiii?

Nou-nascutul. Anxietatea de separare

Imediat dupa nasterea copilului, parintii dau nas in nas cu temerile nou nascutului – ori de cate ori mama (sau persoana care il ingrijeste) paraseste incaperea, se aud scancete si bebelusul incepe sa dea semne de agitatie. La varste atat de mici nu exista inca “permanenta obiectului” in vocabularul intern al copiilor. Pentru ei, faptul ca mama a iesit din raza lor vizuala este echivalent cu abandonul, de unde si teama si manifestarile ei zgomotoase. Acelasi fenomen se intampla si in cazul in care cel mic este luat in brate de catre o persoana straina sau o ruda pe care o vede rar, chiar daca aceasta este animata de cele mai bune intentii. De asemenea, multe mamici se plang de faptul ca nu pot face baie sau cobori sa cumpere ceva, chiar daca acest lucru presupune o lipsa a lor de doar cinci – zece minute.

Prescolarii. Temeri multe si variate

O data cu varsta, evolueaza si panoplia temerilor celor mici. Unele dintre ele dispar, altele sunt inlocuite cu alte trairi. Anxietatea de separare nu dispare insa, ci se transforma. Acum poti face din nou dus fara plansete in fata usii de la baie, insa poti intampina dificultati atunci cand iti propui sa iti lasi copilul sa doarma chiar si o singura noapte la bunici. Deseori chiar si diminetile iti pot fi astfel “condimentate”, in cazul in care trebuie sa va despartiti pret de patru ore, cat dureaza programul scurt de gradinita.

In acelasi timp, pot aparea temeri noi, precum teama de animale (caini, soricei, pasari etc), teama de tunete sau teama de straini. Aceste reactii sunt fie consecinte ale unor intamplari negative cu care copilul s-a confruntat, fie apar ca urmare a unor povesti, filme, intamplari pe care le-a auzit sau vazut. Imaginatia copiilor la varsta prescolara este in plina expansiune, asa incat, pe marginea oricarui eveniment care pentru adulti poate parea neinsemnat, ei sa brodeze povesti infricosatoare. Una dintre cele mai des intalnite frici in randul prescolarilor este teama de monstri (fantome) asociata temerii de intuneric si care apare in timpul rutinei de seara. In acelasi timp, prescolarii sunt usor influentabili, asa incat temerile prietenilor, colegilor de gradinita sau chiar ale adultilor pot deveni cu usurinta si temerile lor.

“Nu ma mai sui pe bicicleta, imi este frica” poate fi laitmotivul unei vacante daca un eveniment neplacut, precum o banala cazatura, s-a intamplat recent. Chiar daca noi, parintii, putem cataloga teama copilului ca fiind moft, alint, sensibilitate, abordata incorect, poate genera un refuz categoric pentru o perioada lunga de timp sau poate deveni formula-cheie de reactie in situatii similare viitoare (inot, accind rutier minor, cazaturi la locul de joaca etc)

“Nu merg la petrecere pentru ca stiu ca nu imi voi face prieteni.” Varsta prescolara este varsta la care copiii incep sa paraseasca cuibul si sa fie constienti de importanta relatiilor de prietenie. O reactie de respingere din partea altui copil, potential prieten, mai cu seama daca este alimentat de reactia exagerata a adultilor, poate genera anxietati sociale cu repercusiuni grave pana in viata adulta.

Perioada scolara

Din pacate, sunt cazuri in care nici la varsta scolara nu scapam de anxietatea de separare. Ea devine insa o problema cu atat mai grava cu cat a reaparut dupa o perioada mare in care copilul nu a mai avut astfel de manifestari. Daca anxietatea de separare apare din senin la un copil mai mare, poate indica un alt tip de problema, cum ar fi agresarea la scoala sau abuzul.

Anxietatea sociala este un tip de anxietate care incepe sa se manifeste cu precadere in perioada scolara. Copilul este deseori catalogat drept timid, neprietenos, retras sau chiar bine crescut sau cuminte. Toate acestea reprezinta insa un fals diagnostic. Un copil sanatos din punct de vedere emotional va petrece timp impreuna cu ceilalti copii, va putea citi cu voce tare in clasa si va putea iesi la tabla, chiar daca va avea ceva emotii in aceste contexte. Vorbim de anxietate sociala atunci cand elevul se blocheaza cand trebuie sa vorbeasca cu voce tare in fata colegilor sau a invatatoarei, incercand sa evite pe cat posibil aceasta situatie, prin diferite subterfugii. In acest caz, copilul este pur si simplu paralizat de teama de a se face de ras in fata celorlalti sau de a nu obtine performanta cu care s-a obisnuit sau care i s-a impus ca model de catre parinti. Deseori elevul intra in asa-numitul mutism selectiv, preferand sa nu inteleaga, sa nu stie ce are de facut, sa nu cunoasca ce tema i s-a dat decat sa vorbeasca in auzul clasei sau direct cu profesorul.

Acelasi principiu functioneaza si in cazul relatiilor de joaca – copilul anxios temandu-se ca nu va fi placut, ca va gresi regulile jocului, ca isi va dezamagi echipa la fotbal etc. Un astfel de copil va avea tendinta de a deveni solitar, preferand jocurile de unul singur, lectura sau jocurile video.

Teama de catastrofe este un alt tip de anxietate careia multi copii mari trebuie sa ii faca fata. Acesti copii se ingrijoreaza frecvent de lucruri negative pe care le aud in media: razboi, probleme politice care ii pot afecta direct (parintii isi vor pierde locul de munca iar ei vor fi saraci), accidente rutiere, teama ca bunicii vor muri sau familia se va destrama.

Anxietatea post-traumatica.In urma unei intamplari socante, traumatice copiii se pot confrunta cu rememorari ale evenimentului neplacut sau cosmaruri. Toate fiind de fapt procedee prin care creierul proceseaza ceea ce a inregistrat, incercand sa gaseasca o solutie la respectiva situatie coplesitoare.

Pentru parinti

Cu siguranta multi copii au temeri si ingrijorari. Observa comportamentul copilului tau si nu minimiza importanta manifestarilor de anxietate. Nu accentua temerile copilului prin frici induse – daca nu mananci tot vine un crocodil si mananca el mancarea ta, daca nu dormi iese bau-bau de sub pat, daca nu cobori din tobogan te las singur in parc. „Incurajari” de genul: fi barbat, o sa iti treaca pana te insori, nu ma jeli ca nu ma duc la groapa nu isi au rostul, mai cu seama daca poti raspunde pozitiv la una dintre cele doua intrebari de mai jos:

Fricile copilului meu i-au schimbat comportamentul zilnic? Il impiedica in activitatea scolara sau in relatiile de prietenie?

Atunci cand se confrunta cu o situatie care il sperie, copilul meu are manifestari fizice precum: varsaturi, cianozari (albastrirea zonei din jurul gurii), pete pe corp, dureri de burta?

Copilul meu are temeri diferite fata de majoritatea copiilor de varsta sa? De exemplu, prezenta anxietatii de separare si dupa varsta de opt ani ar trebui sa te ingrijoreze.

Nu ezita sa consulti un medic psiholog pediatru pentru orice ingrijorare legata de sanatatea psihica a copilului tau. Un copil sanatos va fi un adult echilibrat!