Prin OG nr. 8/2013, actul normativ care a modificat Codul fiscal, Guvernul a extins impozitarea pe venit si la anumite activitati agricole care pana acum nu erau supuse impunerii, si anume:
- cultivarea produselor agricole vegetale;
- exploatarea pepinierelor viticole, pomicole si altele asemenea;
- cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala.
De asemenea, si veniturile din silvicultura si piscicultura vor fi impozitate cu 16%, nici acestea nefiind incluse pana acum in sfera impozitarii pe venit.
Pentru veniturile obtinute din toate aceste activitati se va plati o cota de impozit de 16%, indiferent daca sunt obtinute individual sau intr-o forma de asociere.
Pentru a se putea implementa noile reguli fiscale, autoritatile au modificat formularul 220 in care se declara venitul estimat sau norma de venit.
Mai exact, in declaratia de venit s-au introdus rubrici speciale referitoare la veniturile din silvicultura si piscicultura, dar si informatii privind recalcularea platilor anticipate cu titlu de impozit.
In acelasi sens au fost modificate si instructiunile de completare a formularului.
Astfel, de-acum formularul 220 se va depune si de catre persoanele fizice care realizeaza, in mod individual sau intr-o forma de asociere, venituri in bani sau in natura din Romania care provin din silvicultura si piscicultura.
Noua categorie de venituri se adauga celor existente pentru care se depunea declaratia 220, printre care se numara veniturile din activitati independente sau veniturile obtinute din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia celor provenite din arenda.
Potrivit instructiunilor de completare, formularul 220 se utilizeaza pentru declararea veniturilor si cheltuielilor estimate a se realiza in anul de impunere, pentru exercitarea optiunii privind modificarea modului de determinare a venitului net, precum si pentru recalcularea platilor anticipate cu titlu de impozit.
Declaratia se depune si de catre contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente impuse pe baza de norme de venit.
Noul model al declaratiei 220 a fost aprobat prin Ordinul ANAF nr. 184/2013, publicat in Monitorul Oficial nr. 101 din 20 februarie si va fi utilizat chiar din acest an.
Nu uitati ca de la 1 februrie noi contribuabili sunt impozitati in functie de veniturile realizate.