Carnetul de vaccinari cuprinde evidenta vaccinurilor fiecarui copil si adolescent si reprezinta, pentru parinti, un instrument de programare a vaccinarilor in functie de varsta copilului, precizeaza Ministerul Sanatatii.
De asemenea, carnetul de vaccinari se elibereaza apartinatorului legal al copilului, la iesirea din maternitate. Fiecare vaccinare se inregistreaza obligatoriu in carnetul de vaccinari de catre unitatea medicala care efectueaza vaccinarea.
In plus, potrivit sursei citate, in carnet sunt notate si reactiile adverse postvaccinale indezirabile.
Normele privind calendarul vaccinarilor in Romania au fost modificate si ca urmare a acestui lucru, carnetul de vaccinari a trebuit actualizat.
Astfel, Ministerul Sanatatii a elaborat un nou model al carnetului de vaccinari, prevazut in Ordinul 877/2013 privind modificarea anexei la Ordinul Ministului Sanatatii nr. 1.147/2011 privind aprobarea modelului Carnetului de vaccinari, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465, din 26 iulie 2013.
Potrivit actului normativ, noile modificari sunt urmatoarele:
- vaccinurile antihepatita si antituberculoza nu se mai administreaza la 2-7 zile de la nasterea copilului, ci la 4-7 zile (dispozitia privind administrarea acestor vaccinuri in primele 24 de ore de la nastere a ramas valabila);
- vaccinurile antidifterie, antitetanos si antituse convulsiva nu se mai administreaza copiilor de 4 ani, iar cei cu varsta cuprinsa intre 6 si 8 ani nu mai trebuie vaccinati contra poliomielitei;
- se introduce o noua categorie de varsta, 14 ani, la care se administreaza vaccinurile antidifterie si antitetanos.
Comentarii articol (4)