Mihaela Sandu are o experienta profesionala de peste 15 ani, din care 12 ani in EY Romania. Mihaela s-a alaturat echipei in anul 2001 ca junior, urmand parcursul de senior, manager, senior manager si director executiv pana in momentul preluarii noii pozitii, se precizeaza in comunicat.
“Numirea mea ca partener in compania in care m-am format si in care am evoluat ca profesionist este o etapa extrem de importanta in cariera mea. Noul meu rol inseamna responsabilitatea consolidarii echipei, cresterea bazei de clienti din industrii-cheie si a calitatii serviciilor pe care le oferim clientilor nostri”, spune Mihaela Sandu.
Conform documentului de presa, Sandu a fost implicata de-a lungul timpului in proiecte importante de audit financiar statutar, audit al situatiilor financiare intocmite in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS), precum si diverse raportari pregatite in conformitate cu alte standarde cum ar fi: standarde de raportare financiara aplicabile in SUA (US GAAP), Germania si Franta, precizeaza comunicatul. De asemenea, noul partener al Ernst&Young a participat in proiecte de due diligence si consultanta financiara si este specializata in servicii pentru industriile: tehnologie, industria farmaceutica, auto, constructii, media, retail si produse de larg consum.
Mihaela Sandu este membru al Asociatiei Contabililor Autorizati (ACCA) din Marea Britanie si membru al Camerei Auditorilor Financiari din Romania din 2005. De asemenea, Mihaela este implicata activ in procesul de recrutare si formare profesionala, ca si in procesele de crestere a performantei. Ca lider al echipei de Assurance Enablement in Romania, Mihaela are si responsabilitati legate de diverse aspecte ale metodologiei de audit.
„In toate proiectele pe care le-a coordonat, Mihaela a demonstrat profesionalism, pasiune, determinare si calitati exceptionale de lider. Ii urez mult succes in noul rol si am convingerea ca va aduce o contributie importanta la dezvoltarea firmei noastre”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner EY Romania.
La nivel global, EY a anuntat 509 noi parteneri, dintre care 131 femei. La nivel EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa), EY a numit 162 parteneri noi, dintre care 34 femei.