Regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat, dupa ce un act normativ in acest sens a fost publicat recent. Este vorba despre Hotararea Guvernului nr. 480/2013 publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 454, din 24 iulie 2013, ce va intra in vigoare la 15 zile de la publicare, adica in 8 august.
Conform acestui document, vor avea dreptul sa conduca vehicule din categoria Tr si posesorii permiselor de conducere valabile pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE, dupa cum urmeaza:
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria B are dreptul sa conduca tractor rutier, cu masa maxima autorizata de pana la 3.500 kg, la care se poate atasa o remorca a carei greutate maxima autorizata sa fie mai mica de 750 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria BE are dreptul sa conduca tractor rutier, cu masa maxima autorizata de pana la 3.500 kg, la care se poate atasa o remorca a carei greutate maxima autorizata sa fie mai mica de 3.500 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria C are dreptul sa conduca tractor rutier, cu masa maxima autorizata mai mare de 3.500 kg, la care se poate atasa o remorca a carei greutate maxima autorizata sa fie mai mica de 750 kg;
- posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria CE are dreptul sa conduca tractor rutier, cu masa maxima autorizata mai mare de 3.500 kg, la care se poate atasa o remorca a carei greutate maxima autorizata sa fie mai mica decat greutatea maxima a tractorului.
Pana acum, regulamentul stabilea doar ca posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE are dreptul sa conduca si vehicule din categoria Tr, fara alte specificatii in plus.
De asemenea, noile dispozitii introduse prin HG nr. 480/2013 stabilesc ca soferilor ce se deplaseaza pe vehicule din categoriile AM, A1, A2 si A le este interzis sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor.
Totodata, este interzis si transportul persoanelor in stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 si A.
Conform Codului Rutier, este vorba de urmatoarele categorii:
- categoria AM: mopede;
- categoria A1: motociclete cu cilindree maxima de 125 cm3, cu puterea maxima de 11 kW si cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg; tricicluri cu motor cu puterea maxima de 15 kW;
- categoria A2: motociclete cu puterea maxima de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depaseste 0,2 kW/kg si care nu sunt derivate dintr-un vehicul avand mai mult de dublul puterii sale;
- categoria A: motociclete cu sau fara atas si tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW;
O alta modificare operata de actul normativ consta in abrogarea unei prevederi din regulament, cea care dadea instructorilor auto autorizati posibilitatea de a pregati practic elevii pentru obtinerea permisului de conducere.
Concret, potrivit actualului regulament, "pregatirea practica (...) in vederea obtinerii permisului de conducere valabil pentru oricare dintre categoriile A, B, BE si subcategoriile A1 si B1, se poate efectua si de catre un instructor auto autorizat in conditiile legii, care a incheiat un contract cu unitatea autorizata in care solicitantul a efectuat pregatirea teoretica".
Din 8 august, insa, aceasta prevedere va fi abrogata, astfel ca cei care vor sa urmeze cursurile practice vor putea apela doar la scolile de soferi, nu si la instructorii autorizati.
La capitolul reguli de circulatie a bicicletelor, reglementarile ce urmeaza a intra joi in vigoare prevad ca acestea trebuie conduse numai pe un singur rand atunci cand circula pe drumul public. In plus, conducatorilor de biciclete le este interzis sa invete sa conduca biciclete pe drumurile intens circulate si sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta.
In ceea ce priveste obtinerea permisului de conducere, dispozitiile ce vor intra in vigoare in 8 august stabilesc, la art. 36, ca cursul de pregatire teoretica si practica pentru sustinerea examenului de permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii.
De asemenea, conform prevederilor HG nr. 480/2013, candidatii care au fost declarati "admis" la proba teoretica si nu au finalizat examenul pentru obtinerea permisului de conducere vor sustine proba practica in conformitate cu reglementarile in vigoare la data promovarii probei teoretice.
Amintim ca regulile privind examenul de obtinere a permisului auto au fost modificate recent, prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 82/2013, intrat in vigoare din 11 iunie 2013.
Conform acestui act normativ, examinarea candidatilor se va realiza in aceeasi zi in care acestia se inscriu pentru sustinerea examinarii. "Candidatii vor sustine proba teoretica in aceeasi zi in care sunt inregistrati in aplicatia informatica de examinare. In caz contrar, inregistrarea isi pierde valabilitatea", se precizeaza in Ordinul MAI nr. 82/2013.
Pana la data de 19 ianuarie 2014, pregatirea teoretica si practica prin cursuri organizate de unitati se considera realizata in situatia candidatilor la examenul pentru obtinerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada ca au absolvit cursul de legislatie rutiera in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013.
Concret, acestia se vor putea programa la examen fara sa mai faca dovada absolvirii unei scoli de soferi, adica doar in baza urmatoarelor documente:
- cererea-tip, semnata de candidat
- certificatul de cazier judiciar in termenul de valabilitate
- copia actului de identitate valabil
- dovada de plata a taxelor si tarifelor aferente obtinerii permisului de conducere
Puteti consulta AICI HG nr. 480/2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului de aplicare a Codului Rutier.
AvocatNet.ro si Porsche Inter Auto au lansat sectiunea Ghid Auto, care poate fi vizitata aici.
Comentarii articol (38)