Desi respectul nu se dobandeste, se castiga, in societatea actuala exista situatii care au trebuit reglementate, astfel incat fiecare cetatean sa fie tratat cu demnitate. Astfel, cunoscuta drept o atitudine, demnitatea nu se rezuma doar la un modul in care te comporti, ci ti-o garanteaza Constitutia prin drepturile pe care le asigura cetatenilor. Acum zece ani, intre 18 octombrie si 29 octombrie, s-au desfasurat procedurile pentru adoptarea actualei forme a Constitutiei.
Drepturile locuintorilor din tara noastra le garanteaza Constitutia Romaniei care a intrat in vigoare la 29 octombrie 2003, dupa referendumul national din 18 - 19 octombrie 2003. Astfel, la sfarsitul acestei luni, se implinesc 10 ani de cand drepturile cetatenilor din Romania sunt garantate de o noua legislatie.
In forma initiala, aceasta a fost adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 21 noiembrie 1991, fiind publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 si intrand in vigoare in urma aprobarii prin referendumul national din 8 decembrie 1991. Dupa circa 12 ani, a aparut varianta actuala a Constitutiei, care a modificat-o si completat-o pe precedenta prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicata de Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor si dandu-se textelor o noua numerotare. Aceasta lege a fost aprobata prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003 si a intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 a Hotararii Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului national din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei.
Astfel, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, iar nimeni nu este mai presus de lege. De asemenea, acestia au dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, fiecarui cetatean fiindu-i asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara.
In plus, cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi, avand obligatiile prevazute de acestea, iar, ca principiu general, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia celei penale sau contraventionale mai favorabile.
De la locuinta la privarea de libertate
Din informatiile vehiculate in presa, in prezent, unele dintre cele mai cunoscute, dar mai putin respectate drepturi, sunt cele legate de locuire si de tot ceea ce are legatura cu aceasta.
Constitutie Conform Constitutiei Romaniei, domiciliul si resedinta sunt inviolabile - nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia.
De la acest drept, se pot face derogari in urmatoarele situatii:
-
executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;
-
inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;
-
apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;
-
prevenirea raspandirii unei epidemii.
Cu toate acestea, perchezitiile le dispune doar judecatorul si se efectueaza in conditiile si in formele prevazute de lege, dar cele din timpul noptii sunt interzise, cu exceptia infractiunilor flagrante.
In plus, perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de legea care se refera la acestea, dar, chiar si asa, retinerea nu poate depasi 24 de ore. Aceasta procedura o prevede Codul de procedura penala, cel din prezent urmand sa fie schimbat la inceputul anului viitor. Astfel, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, a fost publicat un Cod de procedura penala care va intra in vigoare la data de 1 februarie 2014.
In acest context, arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal. In cursul urmaririi penale, arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile. In plus, in faza de judecata, instanta este obligata, in conditiile legii, care reglementeaza aceasta situatie, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
Atentie! Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac legale, care sunt mentionate in Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, care a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013.
Mai mult, potrivit Constitutiei Romaniei, celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen. De altfel, invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. In plus, in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
De asemenea, punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut, iar persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. De altfel, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata si nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii, iar sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala. In plus, in Constitutie se mentioneaza ca nimeni nu poate fi supus torturii si niciunui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant, iar pedeapsa cu moartea este interzisa.
Protejarea integritatii fizice si a vietii private
Conform Constitutiei, ocrotirea sanatatii este garantata, statul fiind obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice, sa organizeze asistenta medicale si sistemul de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Atentie! Serviciile de sanatatea si activitatea din acest domeniu sunt reglementate de
Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, iar un
pachet de baza in sanatate ar trebuie sa fie gata pana la inceputul lunii noiembrie 2013, ca sa intre in vigoare de la 1 februarie 2014.
Mai mult, statul recunoaste si asigura cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, iar persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator.
In plus, statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent. In aceste conditii, cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, precum si la masuri de asistenta sociala.
Pe langa aceste drepturi, persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala, statul asigurand realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.
De asemenea, autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata, iar persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.
Potrivit Constitutiei, familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor, iar casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. De asemenea, conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege.
Atentie! Conditiile casatoriei le stabileste Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civila, modificata si completata prin art. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 694 din 30 septembrie 2011, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 61/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257 din 18 aprilie 2012, dandu-se textelor o noua numerotare.
Conform Constitutiei, parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine, copiii din afara casatoriei fiind egali in fata legii cu cei din casatorie, iar dreptul la mostenire este garantat.
Cu toate acestea, copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor, statul acordand alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap, precum si alte forme de protectie sociala a copiilor si a tinerilor. In plus, Constitutia interzice exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise, iar minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati. De asemenea, autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.
De asemenea, acccesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.
Dreptul la proprietate
Potrivit Constitutiei, dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate, dar continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, care difera in functie de domeniu, si acest drept obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati.
Astfel, proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
In plus, nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire, dar sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor. Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii. Aceste despagubiri se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
De asemenea, averea dobandita licit nu poate fi confiscata, caracterul licit al dobandirii fiind prezumat, dar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.
In ce conditii te poti exprima
Conform Constitutiei, libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. De altfel, nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale. De asemenea, libertatea constiintei este garantata, dar trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.
In plus, libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, scris, imagini, sunete sau alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisa.
Cu toate acestea, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. In plus, sunt interzise defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
De asemenea, libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale nu poate fi ingradita, deoarece accesul la cultura este garantat. In plus, statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.
In plus, dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Astfel, autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
Cu toate acestea, dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala. In plus, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice, dar serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome si ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra activitatii lor se reglementeaza prin lege organica.
Atentie! Cadrul legislativ general ce guverneaza in Romania domeniul audiovizual il asigura Legea Audiovizualului nr. 504/2002, adoptata de Parlamentul Romaniei, si Codul de reglementare a continutului audiovizual, adoptat de Consiliul National al Audiovizualului, in 2006. In plus, alte hotarari si decizii ale CNA-ului si ale Parlamentului influenteaza desfasurarea altor aspecte specifice din activitatea institutiilor audiovizuale. Pe langa acestea, Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune functioneaza conform Legii nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata 1999, in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999.
Potrivit Constitutiei, libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii. Mai mult de-atat, nicio publicatie nu poate fi suprimata, dar prin lege se poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii.
Atentie! Conform Constitutiei, delictele de presa se stabilesc prin lege. In prezent, nicio lege nu reglementeaza delictul de presa.
Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii, conform Constitutiei. Astfel, modul in care se organizeaza si isi desfasoara activitatea cultele religioase a fost stabilit prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 11 din 1 august 2007.
Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate. De asemenea, in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.
Pe langa libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase, Constitutia Romaniei stabileste ca mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.
Cum iti este garantata educatia si educarea
Conform Constitutiei, dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare. In plus, invatamantul de la toate nivelurile se desfasoara in limba romana si, doar in conditiile legii, intr-o limba de circulatie internationala. Cu toate acestea, persoanele apartinand minoritatilor nationale li se garanteaza dreptul de a invata limba lor materna si de a putea fi instruite in aceasta limba.
Atentie! Invatamantul este reglementat prin Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 18 din ianuarie 2011.
Conform Constitutiei Romaniei, statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii. De asemenea, invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, iar autonomia universitara este garantata. Mai mult, statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult, iar in scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.
In ce conditii ai dreptul sa muncesti
Pe langa celelalte drepturi, si munca este unul dintre acestea. Astfel, dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera, potrivit Constitutie.
De asemenea, salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala, care privesc securitatea si sanatatea acestora, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice. In plus, ei au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale, iar legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.
Conform Constitutiei, durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore, iar la munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii si se garanteaza dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective.
De asemenea, munca fortata este interzisa, dar nu constituie munca fortata:
-
activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in locul acestora, din motive religioase sau de constiinta;
-
munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata;
-
prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
Ce drepturi iti asigura implicarea in viata politica
Potrivit Constitutiei, cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv, mai putin debilii sau alienatii mintal, cei pusi sub interdictie si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care au cetatenia romana si domiciliul in tara, daca nu le este interzisa asocierea in partide politice si nu sunt judecatori ai Curtii Constitutionale, avocati ai poporului, magistrati, membri activi ai armatei, politisti sau alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. De asemenea, candidatii trebuie sa fi implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel putin 33 de ani pentru a fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de Presedinte al Romaniei. In plus, statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale, iar cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European.
Conform Constitutiei, cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere, iar partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale, asociatiile cu caracter secret fiind interzise.
De asemenea, cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor, iar organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le reprezinta. In plus, exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa, iar autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii.
Ce drepturi ai in fata autoritatilor
Conform Constitutiei, intr-o societate democratica, daca este necesar, se poate impune restrangerea drepturilor unui cetatean, dar masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, in urmatoarele situatii:
-
apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor;
-
desfasurarea instructiei penale;
-
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Potrivit Constitutiei, persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. De altfel, conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica, care poate fi diferita in functie de tipul de autoritate publica.
De asemenea, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, aceasta raspunderea fiind stabilita in conditiile legii, dar nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.
Comentarii articol (4)