Sunt ani buni de cand ne intalnim zilnic online. AvocatNet.ro a devenit pentru multi dintre noi, cei din comunitate, casa de departe de casa: sufrageria online in care ne intalnim in fiecare zi, vreo cateva zeci de mii de oameni, sa dezbatem stiri specializate, informatii utile, idei pentru o viata mai frumoasa si o societate mai sanatoasa. Cu multi dintre voi suntem prieteni vechi, desi nu ne-am vazut niciodata.
Anul acesta vrem sa schimbam asta, asa ca va invitam pe toti sa sarbatorim impreuna Craciunul-de-dinainte-de-Craciun. Vrem sa ne cunoastem si in viata reala, sa povestim, sa radem, sa ne bucuram unii de altii. Promitem ciocolata si ceai, fursecuri gustoase, povesti felurite si buna-dispozitie.
Va asteptam in 13 decembrie la Targul de Craciun AvocatNet.ro, organizat pe terasa hotelului Hilton din Bucuresti (Strada Episcopiei 1-3, sector 1). Noi vom fi acolo, de la ora 16.00 pana la ora 20.00 intr-o casuta de poveste. O sa ne recunoasteti dupa zambetele largi, rasetele zgomotoase si… hanoracele cu AvocatNet.ro.
Ne vedem acolo, da? O sa va asteptam cu nasul lipit de geam ca atunci cand eram mici si il cautam cu privirea pe Mos Craciun. :)
Cu drag,
Mira, Alin, Doru, Mihaela, Vlad, Elena 1, Elena 2, Mirela, Alina, Sorina, Ada, Lizi, Ana, Gabi, Catalin, Cami, Bogdan, Simona si Roxana
Comentarii articol (111)