Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 79/2014 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70, din 29 ianuarie 2014.
- Potrivit Legii contabilitatii unele categorii de persoane au obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale, inclusiv in situatia fuziunii, divizarii sau lichidarii acestora
- Exercitiul financiar reprezinta perioada pentru care trebuie intocmite situatiile financiare anuale si, de regula, coincide cu anul calendaristic.
- Prevederile se aplica de catre entitatile carora le sunt incidente Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre entitatile care aplica Sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.239/2011, precum si de cele carora le sunt incidente Reglementarile contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiara, aplicabile societatilor comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificarile si completarile ulterioare.
- Termenul de intrare in vigoare: 29 ianuarie 2014
Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 2/2014 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative si a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din Codul penal a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 71, din 29 ianuarie 2014.
- CCR a admis obiectia ICCJ si a constatat neconstitutionalitatea articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din Codul penal, care inlatura functionarii publici din sfera subiectilor activi a infractiunii de conflict de interese si care excepteaza din categoria actelor incriminatoare emiterea, aprobarea, adoptarea si semnarea actelor administrative, precum si cele care privesc creatia, dezvoltarea, pregatirea stiintifica, artistica, literara si profesionala.
- Aceste dispozitii incalca statul de drept si egalitatea in drepturi, precum si obligatia statului roman de a indeplini intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce ii revin din tratatele internationale. Cititi AICI mai multe.
- Termenul de intrare in vigoare: 29 ianuarie 2014
Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 5/2014 pentru aprobarea continutului-cadru al certificatelor de racordare a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 72, din 29 ianuarie 2014.
- Se aproba continutul-cadru al Certificatului de racordare pentru loc de consum si al Certificatului de racordare pentru loc de producere/loc de consum si de producere
- Termenul de intrare in vigoare: 29 ianuarie 2014
Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 40/2014 pentru modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 42/2006 privind conditiile de pregatire profesionala initiala si continua a anumitor categorii de conducatori auto a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 73, din 29 ianuarie 2014.
- Modelul Certificatului de pregatire profesionala a anumitor categorii de conducatori auto a fost modificat
- Ordinul transpune pct. 4 din partea A a anexei la Directiva 2013/22/UE a Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive in domeniul politicii privind transporturile
- Termenul de intrare in vigoare: 29 ianuarie 2014
Ordinul Ministerului Economiei nr. 2503/2014 pentru modificarea si completarea unor ordine ale ministrului economiei si finantelor a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 73, din 29 ianuarie 2014.
- Se modifica si se completeaza anexa „Ajutor pentru investitii realizate de intreprinderile mici si mijlocii in vederea dezvoltarii e-economiei” la Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 2.229/2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Ajutor pentru investitii realizate de intreprinderile mici si mijlocii in vederea dezvoltarii e-economiei”, aferenta operatiunilor 3.3.1 „Sprijin pentru sisteme TIC integrate si alte aplicatii electronice pentru afaceri” si 3.3.2 „Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comert electronic si a altor solutii on-line pentru afaceri”, domeniul major de interventie 3.3 „Sustinerea e-economiei”, axa prioritara 3 „Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public” din cadrul Programului operational sectorial„Cresterea competitivitatii economice”
- Schema intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se aplica pana la data de 30 iunie 2014, in limita bugetului alocat.
- Termenul de intrare in vigoare: 29 ianuarie 2014
Comentarii articol (1)