Angajatorul nu are voie sa te concedieze daca este la curent cu faptul ca esti gravida!
Salariatele gravide, protejate de lege
Desi vestea unei sarcini este primita cu multa bucurie de viitorii parinti si de familiile lor, in randul proaspetei gravide exista si temeri referitoare la modul in care va anunta la serviciu ca este insarcinata.
Cum primul care trebuie sa fie instiintat este chiar angajatorul, este bine de stiut ca, potrivit dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. c), angajatorului ii este interzisa incetarea raporturilor de munca cu salariatele gravide, in masura in care acesta avea cunostinta despre starea de graviditate. O reglementare similara se regaseste si in cuprinsul O.U.G. nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca.
- Salariata trebuie sa isi anunte angajatorul cu privire la starea de graviditate;
- Notificarea starii sa aiba loc inainte de incetarea raporturilor de munca;
- Notificarea sa fie facuta in scris;
- Atasat notificarii sa fie prezentate angajatorului documente medicale care sa justifice situatia lucratoarei.
Anunta-ti angajatorul in scris inainte de a-ti anunta colegii, in pauza de cafea!
Se recomanda ca, pentru a putea beneficia efectiv de protectia instituita de lege, informarea scrisa adresata angajatorului sa fie facuta dupa confirmarea certa a starii de graviditate si inainte de a-i anunta pe colegii de serviciu.
Astfel, se preintampina o posibila "scurgere de informatii" care sa-i permita angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca inainte de a fi instiintat oficial.
Nu trebuie neglijat nici faptul ca ar fi de preferat ca instiintarea angajatorului sa se faca in scris, prin depunerea notificarii si a documentelor anexate la registratura societatii in dublu exemplar, salariata urmand sa retina unul dintre aceste exemplare cu viza sau numarul de inregistrare de la angajator.
In acest fel, se pot evita situatii neplacute sau chiar conflictuale in care pot fi implicate cele doua parti, salariata si angajatorul.
Sarcina usoara!
Comentarii articol (0)