O acciza suplimentara de 7 eurocenti/litru de combustibil trebuie platita incepand din 1 aprilie.
Aceasta acciza a fost introdusa in Codul fiscal prin OUG nr. 102/2013 si trebuia sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2014, dar a fost amanata, din cauza reactiilor din partea presedintelui Romaniei Traian Basescu. Mai exact, presedintele a refuzat sa promulge bugetul pe 2013, daca in acesta ar fi fost introdusa acciza de 7 eurocenti/litru de combustibil.
Ulterior, in OUG nr. 111/2013, publicata in 19 decembrie 2013, s-a mentionat ca aceasta acciza de 7 eurocenti/litru de combustibil se aplica de la 1 aprilie 2014.
Astfel, accizele la combustibili valabile din 1 aprilie 2014 sunt:
- benzina cu plumb: 491,19 euro/1000 litri;
- benzina fara plumb: 429,59 euro/1000 litri;
- motorina: 400,395 euro/1000 litri;
- petrol lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor: 445,91 euro/1000 litri.
Atentie! Executivul ia in calcul sa reduca acciza la motorina cu aproape 10%, respectiv 4 eurocenti/litru, in cazul a doua tipuri de transportatori, incepand cu 1 aprilie, conform unui proiect de Ordonanta de Urgenta (OUG), care a fost publicat ieri pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP) si prin care ar putea modifica Codul fiscal. In acest mod, guvernantii spun ca doresc sa preintampine posibilele efecte negative ale cresterii accizei de 7 eurocenti/litru la motorina.
Nivelul accizei specifice la tigari creste cu aproape 5,4%, incepand din 1 aprilie, ajungand la 59,77 euro/1.000 tigarete, dupa cum se precizeaza in HG nr. 196/2014, care a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 208 din data de 24 martie 2014.
Ca urmare a acestei majorari se modifica si nivelul accizei totale pentru tigarete, care creste cu aproximativ 3,17%, incepand din 1 aprilie, pana la 84,37 de euro/1.000 tigarete, se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului de hotarare, inainte ca acesta sa fie aprobat.
Noua valoare este valabila timp de un an de zile, respectiv intre 1 aprilie 2014 si 31 martie 2015, dupa cum se precizeaza deja in Codul fiscal. De altfel, noul act normativ nu prevede o modificare a acestei perioade.
In plus, acciza totala la tigari creste si ca urmare a majorarii accizei la carburanti, prin introducerea taxei de 7 eurocenti/litru de combustibil.
De asemenea, de astazi, gazele pentru consumatorii casnici se scumpesc cu 2%, iar cele pentru consumatorii non-casnici sunt mai mari cu 5%, se precizeaza in calendarul de liberalizare a pretului gazelor publicat pe site-ul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Acest calendar a fost stabilit de Guvernul Romaniei, impreuna cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, dar este administrat de ANRE.
In plus, conform calendarului de liberalizare, la 1 iulie, pretul gazelor va mai creste cu 5% pentru consumatorii non-casnici si cu 3% pentru cei casnici, iar, de la 1 octombrie, cu 4% pentru cei non-casnici si cu 3% pentru casnici.
Mai mult, calendarul de liberalizare a pietei gazelor cuprinde dereglementarea totala in cazul firmelor de la 31 decembrie 2014, iar pentru consumatorii casnici, incepand cu 31 decembrie 2018. Astfel, de la aceasta data, doar consumatorii cu venituri mici vor mai plati tarife reglementate.
Apelurile telefonice efectuate in alte retele costa mai putin incepand din 1 aprilie 2014, dupa ce Comisia Europeana a aprobat decizia Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) anuntata inca din decembrie 2013, se precizeaza intr-un comunicat publicat pe site-ul autoritatii.
ANCOM a adoptat, in urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene, deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru apelurile telefonice.
Astfel, incepand din 1 aprilie, noile tarife maxime pentru apelurile efectuate in retelele fixe din Romania scad de la 0,67 eurocenti/minut la 0,14 eurocenti/minut, iar cele pentru apelurile efectuate in retelele mobile se reduc de la 3,07 eurocenti/minut la 0,96 eurocenti/minut, se mentioneaza in comunicatul ANCOM.
De la 1 aprilie, se pot elibera buletine electronice. Mai exact, noi reglementari in ceea ce priveste elibararea noilor documente de identitate au fost adoptate in vara anului 2013 de parlamentari, modificarile fiind cuprinse de Legea nr 235/2013.
Astfel, potrivit acestui act normativ, pana la data de 31 martie 2014, s-a realizat o platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate si de punere in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii electronice de rezidenta. Odata create conditiile tehnice, buletinele electronice se pot elibera incepand din 1 aprilie 2014, iar punerea in circulatie a noilor documente de identitate se va realiza, in mod esalonat, in termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei carti electronice de identitate.
Totusi, data pentru emiterea primelor cartie electronice nu a fost stabilita, dupa cum ne-au declarat reprezentantii Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.
Concret, potrivit declaratiilor recente ale reprezentantilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor, emiterea cartilor de identitate incepe intr-un singur judet, ele urmand a fi distribuite treptat, in termen de un si jumatate.
Noile buletine electronice nu vor fi, insa, obligatorii.
Comentarii articol (12)