La un leu tare vom putea ajunge prin sustinerea monedei cu o serie de branduri românesti puternice, a aratat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, miercuri, în cadrul seminarului EU-COFILE, de la Sinaia. "Pentru un leu tare trebuie sa vedem, dincolo de politicile monetara sau fiscala, trebuie sa vedem ce branduri corelam cu acest leu", a accentuat consilierul guvernatorului BNR. De asemenea, un leu tare are nevoie de dobânzi cu aproximativ 1,5 puncte procentuale peste cele mai puternice dobânzi din zona euro, de un curs valutar care va trebui sa intre pe un culoar stabil, o rata a inflatiei mai mare cu pâna la 1,5 puncte procentuale, sau egala, cu inflatia primelor trei tari din zona euro, a explicat consilierul guvernatorului. Adrian Vasilescu a facut referire la momentul 1947, când leul românesc era moneda cea mai bine acoperita, fiind sprijinita de elemente precum petrolul, care a atras investitii straine pentru rafinarii, locomotivele Malaxa, avioanele IAR, care încorporau investitii straine si inteligenta româneasca, si faina. Numai prin investitii straine, România poate asigura un echilibru între consum si productia de pe piata interna, a mai aratat Vasilescu.
În prezent, consumul este sustinut de salarii, care cresc real, de cota unica, de banii intrati în tara de la forta de munca româneasca din strainatate, cât si de creditele de la banci. Referitor la acest ultim aspect, Adrian Vasilescu a aratat ca, în Japonia, introducerea creditului bancar a dus la o grija deosebita pentru munca a populatiei. Vasilescu a trecut în revista principalele cifre care au marcat denominarea leului pâna în prezent. Au fost pusi în circulatie 300 de milioane RON, care cântaresc 760 de tone, respectiv 640 de tone de monede si 120 de tone de bancnote. Concluziile de pâna în prezent arata ca cele mai cautate bancnote sunt cele de 10 si 50 de RON. De asemenea, din cele 3.000-3.500 de bancomate, aproximativ 500 ofera lei noi. Bancnotele si monedele ROL nu pot fi schimbate, potrivit legii, la ghiseele bancare, decât începând cu 1 decembrie 2006. În prezent BNR efectueaza 46 la suta din platile zilnice cu RON. "Sper ca la 1 ianuarie 2007 sa intram în UE si, în acelasi timp, sa trecem la folosirea exclusiva a leului nou, iar apoi sa ne ocupam de leul tare", a mai spus Adrian Vasilescu. Seminarul EU-COFILE este organizat de BNR, împreuna cu ARB si Alpha Bank.
Comentarii articol (0)