Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) organizeaza, in luna noiembrie 2005, 237 de programe de formare profesionala gratuite pentru persoanele care beneficiaza de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu completarile si modificarile ulterioare.
Agentiile judetene si a municipiului Bucuresti pentru ocuparea fortei de munca vor organiza programe de formare profesionala pentru 4.814 persoane, prin cele 21 de centre proprii de formare profesionala, prin centrele regionale de formare profesionala pentru adulti (Brasov, Calarasi, Cluj-Napoca, Craiova, Ramnicu Valcea si Turnu Magurele) si prin furnizorii de formare profesionala, autorizati in conditiile legii.
Meseriile si calificarile in care vor fi pregatite cele mai multe persoane sunt: lucrator in comert (332 persoane), operator confectioner industrial (270), lucrator in cultura plantelor (242), operator introducere, validare si prelucrare date (219), confectioner asamblor articole din textile (204), bucatar (179), zidar pietrar tencuitor (166), ospatar (148), agent paza si ordine (146), tamplar universal (135), lucrator in structuri pentru constructii (119), brutar (110), ospatar-vanzator in unitati de alimentatie (108 persoane).
Deoarece programele de formare profesionala se adreseaza nevoilor pietei muncii, oferta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca mai cuprinde si cursuri in meserii/calificari, precum: lucrator social, lucrator in cultura plantelor, operator calculator electronic si retele, frizer, baby-sitter, barman, sudor, coafor, electrician constructor, inspector resurse umane, mecanic auto, tinichigiu-vopsitor auto, ingrijitor batrani la domiciliu, lucrator in hoteluri, macelar, administrator imobile etc.
Cele mai multe cursuri vor fi organizate in judetele Galati (16 cursuri), municipiul Bucuresti (14), Suceava (12), Botosani si Brasov (cate 10 cursuri), Calarasi, Constanta, Teleorman si Vaslui (cate 9 cursuri), Cluj, Dolj, Gorj, Iasi, Mures si Olt (cate 7 cursuri), Arad, Arges, Buzau, Ialomita, Sibiu si Valcea (cate 6 cursuri).
Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, modificata si completata prin Legea nr. 107/2004, la programele gratuite de formare profesionala pot participa persoanele aflate in cautarea unui loc de munca si inregistrate in bazele de date ale agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, precum si:
- persoanele incadrate in munca, la revenirea din concediul pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
- persoanele care si-au reluat activitatea dupa satisfacerea stagiului militar;
- persoanele care au reluat activitatea ca urmare a recuperarii capacitatii de munca dupa pensionarea pentru invaliditate;
- persoanele care isi desfasoara activitatea in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau realizeaza venituri lunare mai mici decat indemnizatia de somaj si care sunt inregistrate la agentiile pentru ocuparea fortei de munca;
- persoanele care executa o pedeapsa privativa de libertate, in locuri de detentie anume destinate, si care mai au de executat cel mult 9 luni pana la ultima zi de executare a pedepsei.
De asemenea, sunt cofinantate, din bugetul asigurarilor pentru somaj, programele de formare profesionala organizate de catre angajatori pentru salariatii proprii. Astfel, angajatorii care organizeaza, in baza planului de formare profesionala, programe de formare profesionala pentru proprii angajati, derulate de furnizori de servicii de pregatire profesionala, autorizati in conditiile legii, se acorda, din bugetul asigurarilor pentru somaj, o suma reprezentand 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesionala organizate pentru un numar de cel mult 20% din personalul angajat. Angajatorii pot beneficia de cofinantare pentru derularea unui singur program de formare profesionala in cursul unui an. Suma se acorda din bugetul asigurarilor pentru somaj, iar angajatorii sunt obligati sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor participante la programul de formare profesionala, pentru care s-a acordat cofinantarea, cel putin 3 ani de la data acordarii sumei.
Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot afla informatii suplimentare in legatura cu programele de formare profesionala de la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca si a municipiului Bucuresti.
Comentarii articol (0)