In temeiul prevederilor:
ANEXA
PROCEDURA
privind clasificarea auditorilor statutari si firmelor de audit in functie de riscul de afectare a credibilitatii raportarilor financiare
Art. 1. - Obiectul prezentei proceduri il constituie clasificarea auditorilor statutari si firmelor de audit in functie de riscul de afectare a credibilitatii raportarilor financiare, in vederea planificarii inspectiilor privind revizuirea calitatii activitatii de audit statutar.
Art. 2. - Clasificarea auditorilor statutari si firmelor de audit se realizeaza de catre Consiliul pentru Supravegherea in Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC), prin Departamentul Monitorizare si Investigatii (DMI).
Art. 3. - (1) Criteriile care stau la baza clasificarii auditorilor statutari si firmelor de audit in functie de riscul de afectare a credibilitatii raportarilor financiare sunt urmatoarele:
a) gradul in care rapoartele de audit statutar sunt conforme cu Standardele Internationale de Audit (ISA), adoptate de catre Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR);
b) numarul de persoane (auditori statutari, stagiari in activitatea de audit statutar si experti) implicate in misiunea de audit statutar;
c) rezultatele inspectiilor anterioare;
d) existenta unui sistem de control al calitatii;
e) existenta unei sanctiuni disciplinare ramase definitive;
f) numarul clientilor auditorilor statutari sau firmelor de audit care intra in categoria entitatilor de interes public;
g) marimea onorariilor stabilite prin contract de catre auditorii statutari sau firmele de audit pentru prestarea serviciilor de audit statutar la entitatile de interes public;
h) cifra de afaceri din activitatea de audit statutar aferenta entitatilor de interes public;
i) valoarea contractelor de non-audit incheiate cu clienti-entitati de interes public supuse auditarii;
j) depasirea termenului de incasare a onorariilor prevazut prin contract;
k) existenta raportului privind transparenta, prevazut la art. 46 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situatiilor financiare anuale si al situatiilor financiare anuale consolidate si supravegherea in interes public a profesiei contabile, aprobata cu modificari prin Legea nr. 278/2008, cu modificarile si completarile ulterioare
(2) Pentru criteriile prevazute la alin. (1) lit. f)-j), se are in vedere acelasi exercitiu financiar.
Art. 4. - in masura in care CSIPPC nu are colectate informatii privind anumiti auditori statutari sau anumite firme de audit, se considera drept criteriu de clasificare calificativele acordate de CAFR.
Art. 5. - Criteriile mentionate la art. 3 alin. (1) se ierarhizeaza pe 3 categorii, in functie de gradul in care pot afecta credibilitatea rapoartelor financiare, astfel:
a) principal - criteriile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. a) si b), fiecare avand o pondere de 15%;
b) secundar - criteriile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. c), d),
e) si f), fiecare avand o pondere de 10%;
c) tertiar - criteriile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. g), h), i), j) si k), fiecare avand o pondere de 6%.
Art. 6. - (1) Pentru fiecare criteriu in parte se acorda note de la 1 la 4, care se calculeaza conform prevederilor art. 8
(2) Pe baza notelor acordate si a ponderii fiecarui criteriu in parte in functie de categoria in care este incadrat, se foloseste urmatoarea formula de calcul:
unde: S = scor; i = criteriu de clasificare; m = numarul total al criteriilor de clasificare; ni = nota obtinuta pe fiecare criteriu in parte; pi = ponderea acordata fiecarei categorii in parte.
Art. 7. - Evaluarea riscului de a afecta credibilitatea raportarilor financiare, in vederea stabilirii nivelului de prioritate in efectuarea inspectiilor, se face in urma incadrarii auditorului statutar sau firmei de audit in unul dintre urmatoarele 3 grade de risc, pe baza scorului obtinut conform prevederilor art. 6 alin. (2):
a) gradul 1 de risc (mare): cu un scor de maximum 2;
b) gradul 2 de risc (mediu): cu un scor mai mare de 2 si maximum 3,5;
c) gradul 3 de risc (scazut): cu un scor mai mare de 3,5.
Art. 8. - Modalitatea de acordare a notelor pentru fiecare criteriu in parte este urmatoarea:
a) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. a) se urmareste in ce masura raportul auditorului statutar urmeaza structura si cerintele ISA 700 „Formarea unei opinii si raportarea cu privire la situatiile financiare”, ISA 705 „Modificari ale opiniei raportului auditorului independent” si ISA 706 „Paragrafele de observatii si paragrafele explicative din raportul auditorului independent”, astfel: (i) se acorda nota 4 pentru respectarea cerintelor ISA 700, ISA 705 si ISA 706 in proportie de cel putin 91%; (ii) se acorda nota 3 pentru respectarea cerintelor ISA 700, ISA 705 si ISA 706 intr-o proportie cuprinsa intre 71% si 90%; (iii) se acorda nota 2 pentru respectarea cerintelor ISA 700, ISA 705 si ISA 706 intr-o proportie cuprinsa intre 41% si 70%; (iv) se acorda nota 1 pentru respectarea cerintelor ISA 700, ISA 705 si ISA 706 in proportie de cel mult 40%;
b) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. b) se urmareste numarul de persoane (auditori statutari, stagiari in activitatea de audit statutar si experti) implicate in misiunea de audit statutar, astfel: (i) daca misiunea de audit statutar implica un singur auditor statutar, se acorda nota 1; (ii) daca misiunea de audit statutar implica un singur auditor statutar si unul sau doi stagiari sau experti, se acorda nota 2; (iii) daca misiunea de audit statutar implica 2 auditori statutari, se acorda nota 3; (iv) daca misiunea de audit statutar implica cel putin 3 auditori statutari, se acorda nota 4;
c) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. c) se tine cont de indicativul de calitate acordat de catre CSIPPC, respectiv de calificativele acordate de catre CAFR, conform art. 24 alin. (2) din Normele privind revizuirea calitatii activitatii de audit financiar si a altor activitati desfasurate de auditorii financiari aprobate prin Hotararea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din Romania nr. 49/2013, dupa cum urmeaza: (i) indicativ de calitate I sau calificativ A - nota 4; (ii) indicativ de calitate II sau calificativ B - nota 3; (iii) indicativ de calitate III sau calificativ C - nota 2; (iv) indicativ de calitate IV sau calificativ D sau prima inspectie - nota 1;
d) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. d), daca exista un sistem de control al calitatii, se acorda nota 4, iar in caz contrar se acorda nota 1;
e) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. e), daca exista o sanctiune disciplinara ramasa definitiva, se acorda nota 1, iar in caz contrar se acorda nota 4;
f) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. f) se urmareste numarul clientilor auditorilor statutari sau firmelor de audit care intra in categoria entitatilor de interes public, separat, pe cele doua categorii de auditori statutari in parte, astfel:
A. pentru persoanele fizice (auditorii statutari) care au: (i) cel mult 2 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 4; (ii) 3 sau 4 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 3; (iii) 5 sau 6 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 2; (iv) cel putin 7 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 1;
B. pentru firmele de audit care au: (i) cel mult 3 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 4; (ii) intre 4 si 6 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 3; (iii) intre 7 si 10 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 2; (iv) cel putin 11 clienti din categoria entitatilor de interes public, se acorda nota 1;
g) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. g) se urmareste marimea onorariilor, separat pe cele doua categorii de auditori statutari, astfel:
A. persoane fizice: (i) daca onorariul este de cel mult 5.000 de lei, se acorda nota 1; (ii) daca onorariul este cuprins intre 5.001 lei si 15.000 de lei, se acorda nota 2; (iii) daca onorariul este cuprins intre 15.001 lei si 45.000 de lei, se acorda nota 3; (iv) daca onorariul este de cel putin 45.001 lei, se acorda nota 4;
B. firme de audit: (i) daca onorariul este de cel mult 10.000 de lei, se acorda nota 1; (ii) daca onorariul este cuprins intre 10.001 lei si 20.000 de lei, se acorda nota 2; (iii) daca onorariul este cuprins intre 20.001 lei si 40.000 de lei, se acorda nota 3; (iv) daca onorariul este de cel putin 40.001 lei, se acorda nota 4;
h) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. h), notele se stabilesc in functie de valoarea cifrei de afaceri din activitatea de audit financiar, dupa cum urmeaza:, (i) daca cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este de cel mult 50.000 de lei, se acorda nota 4; (ii) daca cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este cuprinsa intre 50.001 lei si 200.000 de lei, se acorda nota 3; (iii) daca cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este cuprinsa intre 200.001 lei si 600.000 de lei, se acorda nota 2; (iv) daca cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este de cel putin 600.001 lei, se acorda nota 1;
i) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. i) se tine cont de valoarea cumulata a contractelor de non-audit incheiate cu acelasi client raportata la valoarea onorariului din activitatea de audit statutar pentru clientul respectiv, astfel: (i) daca raportul obtinut este de cel mult 25%, se acorda nota 4; (ii) daca raportul obtinut este cuprins intre 26% si 50%, se acorda nota 3; (iii) daca raportul obtinut este cuprins intre 51% si 80%, se acorda nota 2; (iv) daca raportul obtinut este de cel putin 81%, se acorda nota 1;
j) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. j) se urmareste daca s-a depasit termenul de incasare, stabilit prin contract, a onorariilor a caror valoare reprezinta 10% din cifra de afaceri din activitatea de audit statutar, astfel: (i) daca incasarea onorariilor se face la termen, se acorda nota 4; (ii) daca termenul de incasare a onorariilor este depasit cu cel mult 60 de zile, se acorda nota 3; (iii) daca termenul de incasare este depasit cu o perioada cuprinsa intre 61 de zile si 6 luni, se acorda nota 2; (iv) daca termenul de incasare este depasit cu mai mult de 6 luni, se acorda nota 1;
k) pentru criteriul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. k), daca exista raportul privind transparenta, se acorda nota 4, iar in caz contrar se acorda nota 1.
Art. 9. - (1) Procentajele prevazute la art. 8 lit. a) se calculeaza in conformitate cu gradul de respectare si includere in raportul de audit statutar a elementelor prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta procedura
(2) in intelesul art. 8 lit. b), termenul de auditor statutar implicat in misiunea de audit statutar include si auditorul statutar care asigura supervizarea sau revizuirea misiunii
(3) Referitor la art. 8 lit. g), in cazul in care auditorul statutar sau firma de audit are mai multi clienti de audit statutar, se are in vedere media celor mai mici 3 onorarii
(4) in vederea aplicarii prevederilor art. 8 lit. i), se au in vedere contractele de audit statutar, astfel:
a) toate contractele de audit statutar, daca numarul acestora este de cel mult 5 contracte;
b) 50% din totalul contractelor de audit statutar, daca numarul acestora este cuprins intre 6 si 10 contracte;
c) 40% din totalul contractelor de audit statutar, daca numarul acestora este cuprins intre 11 si 30 de contracte;
d) 20% din totalul contractelor de audit statutar, daca numarul acestora este de cel putin 31 de contracte
(5) Selectia contractelor de audit statutar prevazute la alin. (4) se realizeaza prin sondaj astfel: se listeaza numarul de identificare al contractelor, ordonate cronologic, se stabileste un pas mecanic si un numar de contract pentru pornire si se verifica contractele astfel selectate
(6) Referitor la art. 8 lit. j), se excepteaza onorariile neincasate la termen pentru care se face dovada intrarii in insolventa a clientului de audit statutar.
Art. 10. - Daca rezultatele obtinute prin aplicarea prevederilor prezentei proceduri sunt numere zecimale, pentru stabilirea rezultatelor ce sunt luate in considerare se aplica procedeul rotunjirii la cel mai apropiat numar.
Art. 11. - (1) Planificarea inspectiilor se ajusteaza in functie de noi informatii sau in urma unor sesizari
(2) Se acorda prioritate investigatiilor solicitate de catre Comisia de disciplina a CSIPPC.
Art. 12. - Informatiile necesare clasificarii auditorilor statutari si firmelor de audit in vederea planificarii inspectiilor se colecteaza de catre CSIPPC, astfel:
a) prin solicitari de informatii adresate CAFR;
b) in urma inspectiilor efectuate de catre CSIPPC;
c) prin efectuarea de inspectii preliminare la auditorii statutari si firmele de audit cu scopul exclusiv al colectarii informatiilor;
d) in cazul in care, intr-un anumit judet, numarul auditorilor statutari sau firmelor de audit ai/ale entitatilor de interes public este mai mic de 5, informatiile se pot solicita si prin intermediul corespondentei;
e) prin analiza realizata de catre CSIPPC a rapoartelor de audit statutar a situatiilor financiare anuale existente pe piata financiara si puse la dispozitia CSIPPC de catre institutiile abilitate ale statului.
Art. 13. - Refuzul neintemeiat al auditorilor statutari sau firmelor de audit de a pune la dispozitia inspectorilor CSIPPC documentele care cuprind informatiile solicitate constituie abatere disciplinara. in aceasta situatie, CSIPPC propune organelor competente urmatoarele sanctiuni:
a) avertisment scris, in cazul primului refuz;
b) suspendarea dreptului de exercitare a activitatii de audit financiar pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an, in cazul celui de-al doilea refuz;
c) retragerea calitatii de membru al CAFR, in cazul celui de-al treilea refuz.
ANEXA la procedura
1. In aplicarea art. 8 lit. a) din procedura se stabileste gradul in care rapoartele de audit sunt conforme cu ISA 700 „Formarea unei opinii si raportarea cu privire la situatiile financiare”, ISA 705 „Modificari ale opiniei raportului auditorului independent” si ISA 706 „Paragrafele de observatii si paragrafele explicative din raportul auditorului independent”.
2. Se acorda puncte pentru respectarea fiecarui element pe care trebuie sa il contina rapoartele auditorilor cu privire la auditurile efectuate, conform prevederilor Standardelor Internationale de Audit (ISA) adoptate de catre Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR), astfel:
a) Titlul Raportul auditorului trebuie sa aiba un titlu care sa indice clar ca este un raport al unui auditor statutar independent - 1 pct. b) Destinatarul Raportul auditorului trebuie sa fie adresat asa cum prevad circumstantele misiunii - 1 pct. c) Paragraful introductiv Paragraful introductiv din raportul auditorului trebuie:
(i) sa precizeze entitatea ale carei situatii financiare au fost supuse auditului - 1 pct. ; (ii) sa precizeze faptul ca situatiile financiare au fost supuse auditului - 1 pct. ; (iii) sa precizeze titlul fiecarei componente din situatiile financiare - 1 pct. ; (iv) sa faca referire la sumarul politicilor contabile semnificative si la alte informatii explicative - 1 pct. ; si (v) sa specifice data sau perioada acoperita de fiecare componenta din situatiile financiare - 1 pct. d) Responsabilitatea conducerii pentru situatiile financiare Raportul auditorului trebuie sa includa o sectiune cu titlul „Responsabilitatea conducerii (sau alt termen adecvat) pentru situatiile financiare” - 1 pct. Raportul auditorului trebuie sa descrie responsabilitatea conducerii pentru intocmirea situatiilor financiare. Descrierea trebuie sa includa o explicatie a faptului ca membrii conducerii sunt responsabili de intocmirea situatiilor financiare (1 pct. ), in conformitate cu cadrul general de raportare financiara aplicabil (1 pct. ), si pentru acel control intern pe care il considera necesar pentru a asigura ca situatiile financiare intocmite sunt lipsite de denaturari semnificative, cauzate fie de frauda, fie de eroare (1 pct. ). Atunci cand situatiile financiare sunt intocmite in conformitate cu un cadru general de prezentare fidela, explicatia responsabilitatii conducerii pentru situatiile financiare din raportul auditorului trebuie sa faca referire la „intocmirea si prezentarea fidela a acestor situatii financiare” sau la „intocmirea de situatii financiare care furnizeaza o imagine corecta si fidela”, asa cum este cazul in circumstantele respective - 1 pct. e) Responsabilitatea auditorului Raportul auditorului trebuie sa includa o sectiune cu titlul „Responsabilitatea auditorului” - 1 pct. Raportul auditorului trebuie sa precizeze ca responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situatiilor financiare in urma auditului - 1 pct. Raportul auditorului trebuie sa precizeze ca auditul a fost desfasurat in conformitate cu ISA - 1 pct. Raportul auditorului trebuie sa explice, de asemenea, ca ISA prevad ca auditorul sa se conformeze cerintelor etice si ca auditorul planifica si efectueaza auditul in asa fel incat sa obtina o asigurare rezonabila a masurii in care situatiile financiare sunt lipsite de denaturari semnificative - 1 pct. Raportul auditorului trebuie sa descrie un audit prin precizarea urmatoarelor: (i) un audit implica efectuarea de proceduri pentru obtinerea probelor de audit referitoare la valorile si prezentarile din situatiile financiare - 1 pct. ; (ii) procedurile selectate depind de rationamentul auditorului (1 pct. ), inclusiv de evaluarea riscului ca situatiile financiare sa prezinte denaturari semnificative cauzate fie de frauda, fie de eroare (1 pct. ). in efectuarea acestor evaluari ale riscului, auditorul ia in considerare controlul intern relevant pentru intocmirea situatiilor financiare ale entitatii, in vederea elaborarii de proceduri de audit adecvate circumstantelor, dar fara a avea scopul de a exprima o opinie asupra eficacitatii controlului intern (1 pct. ). in circumstantele in care auditorul are, de asemenea, responsabilitatea de a exprima o opinie asupra eficacitatii controlului intern in paralel cu auditul situatiilor financiare, auditorul trebuie sa omita formularea in care se mentioneaza ca analiza controlului intern nu are ca scop exprimarea opiniei cu privire la eficacitatea controlului intern (1 pct. ); si (iii) un audit trebuie sa includa, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare al politicilor contabile utilizate (1 pct. ) si a caracterului rezonabil al estimarilor contabile realizate de catre conducere (1 pct. ), precum si prezentarea generala a situatiilor financiare (1 pct. ); (iv) atunci cand situatiile financiare sunt intocmite in conformitate cu un cadru general de prezentare fidela, descrierea auditului din raportul auditorului trebuie sa faca referire la „intocmirea si prezentarea fidela a situatiilor financiare ale entitatii” sau „intocmirea de catre entitate a unor situatii financiare care ofera o imagine corecta si fidela”, dupa cum este adecvat in circumstantele respective - 1 pct. ; (v) raportul auditorului trebuie sa precizeze daca auditorul considera ca probele de audit pe care le-a obtinut sunt suficiente si adecvate pentru a furniza o baza pentru opinia auditorului - 1 pct. ;
f) Opinia auditorului (5 pct. ) Raportul auditorului trebuie sa includa o sectiune cu titlul „Opinia”. Sectiunea se redacteaza in conformitate cu cerintele ISA 700 „Formarea unei opinii si raportarea cu privire la situatiile financiare”.
g) Alte responsabilitati de raportare (3 pct. ) in cazul in care auditorul abordeaza alte responsabilitati de raportare in raportul auditorului cu privire la situatiile financiare care sunt suplimentare responsabilitatii auditorului conform ISA-urilor - de a raporta cu privire la situatiile financiare - aceste alte responsabilitati de raportare trebuie sa fie abordate intr-o sectiune distincta din raportul auditorului al carei subtitlu va fi „Raport cu privire la alte cerinte legale si de reglementare”, sau un alt subtitlu adecvat continutului sectiunii. Daca raportul auditorului contine o sectiune distincta cu privire la alte responsabilitati de raportare, titlurile, situatiile si explicatiile la care se face referire de la lit. c) pana la lit. f) trebuie sa se regaseasca sub subtitlul „Raport cu privire la Situatiile financiare”. „Raportul cu privire la alte cerinte legale si de reglementare” va succeda„Raportul cu privire la Situatiile financiare”.
h) Semnatura auditorului Raportul auditorului trebuie sa fie semnat - 1 pct. i) Data raportului auditorului (1 pct. ) Raportul auditorului trebuie sa fie datat nu mai devreme de data la care auditorul a obtinut suficiente probe de audit adecvate pe care sa isi bazeze opinia cu privire la situatiile financiare, inclusiv probe ca: (i) toate componentele incluse in situatiile financiare, inclusiv notele aferente au fost intocmite; si (ii) persoanele cu autoritatea recunoscuta au declarat ca si-au asumat responsabilitatea pentru acele situatii financiare.
j) Adresa auditorului Raportul auditorului trebuie sa specifice adresa din jurisdictia in care auditorul isi desfasoara activitatea - 1 pct. 3. Gradul de respectare a cerintelor ISA enumerate in prezenta anexa se stabileste prin raportarea punctajului obtinut la punctajul maxim posibil.
4. Punctajul se acorda numai daca se respecta exprimarea din ISA, cea mai recenta versiune in limba romana sau in limba engleza, de la data intocmirii raportului.
5. Orice abatere de la terminologia utilizata in ISA se justifica temeinic de catre auditorul statutar sau de firma de audit inspectata, pentru a putea fi luata in calculul punctajului.
Comentarii articol (1)