Art. I. - Normele tehnice privind modificarea prevederilor amenajamentelor silvice si schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr 3.814/2012, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 790 din 23 noiembrie 2012, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1 alineatul (1), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „a) arborii afectati de factori destabilizatori, biotici si/sau abiotici dintr-un arboret insumeaza peste 20% din volumul acelui arboret existent la data aparitiei fenomenului, determinat prin diminuarea volumului prevazut in partea «Descrierea parcelara» din amenajamentul silvic cu volumul recoltat de la intrarea in vigoare a acestuia; fac exceptie arboretele pentru care volumul insumat al arborilor afectati este mai mic sau egal cu volumul care poate fi extras prin lucrarile silvotehnice curente prevazute de amenajamentul silvic in vigoare;
b) arborii afectati de factori destabilizatori, biotici sau abiotici, dintr-un arboret sunt concentrati pe o suprafata mai mare de 0,5ha sau in situatia in care extragerea arborilor afectati de factori destabilizatori, biotici sau abiotici, prevazuti la lit. a), determina incadrarea arboretelor in urgenta 1 de regenerare, stabilita prin inventarieri, precum si arboretele incadrate in subunitatea de gospodarire de tip «E»”.
2. Dupa articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 11, care va avea urmatorul cuprins: „Art. 11 - (1) Prin exceptie de la prevederile art. 1 alin. (1) lit.a) si b), arborii si/sau arboretele de rasinoase afectati/afectate de factori destabilizatori biotici si abiotici, instalati/instalate in afara arealului lor natural de vegetatie, se vor autoriza la exploatare in termen de maximum 15 zile de la data aprobarii actului de punere in valoare
(2) Structura teritoriala de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura verifica actul de punere in valoare, in mod obligatoriu, in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acestuia si raspunde printr-un punct de vedere scris
(3) in urma verificarii prevazute la alin. (2), personalul din cadrul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura incheie o nota de constatare, insotita de fotografii relevante privitoare la afectare, care este avizata de conducatorul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura
(4) Verificarea actelor de punere in valoare prevazute la alin. (1), inclusiv in ceea ce priveste natura produselor si oportunitatii extragerii arborilor afectati, indiferent de volumul masei lemnoase afectate, se realizeaza cu aplicarea prevederilor art. 2 alin. (9)
(5) Nota de constatare prevazuta la alin. (3), avizata de conducatorul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, se posteaza pe site-ul institutiei care l-a avizat
(6) Aprobarea actelor de punere in valoare prevazute la alin. (1) se face de catre seful ocolului silvic, in baza verificarii structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, avizata de conducatorul acesteia.”
3. La articolul 2, dupa alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (21)-(24), care vor avea urmatorul cuprins: „(21) in situatia in care volumul produselor accidentale I se incadreaza in posibilitatea anuala stabilita pentru o unitate de productie, acesta se va precompta, retinandu-se de la exploatare un volum echivalent din partizile de produse principale programate la taiere in anul de productie respectiv, necontractate si neautorizate la exploatare sau contractate, cu acordul scris al beneficiarului masei lemnoase contractate si neautorizate la exploatare. (22) in situatia in care volumul produselor accidentale I este mai mare decat posibilitatea anuala stabilita pentru o unitate de productie, volumul cu care se depaseste posibilitatea anuala se va precompta in anul/anii de productie urmatorii de aplicare a amenajamentului silvic, in functie de volumul cu care se depaseste posibilitatea, prin retinerea de la exploatare a unui volum echivalent provenit din arborete cuprinse in planurile decenale de recoltare a produselor principale. (23) in situatia in care prin recoltarea produselor accidentale I se depaseste posibilitatea stabilita prin amenajamentul silvic pentru o unitate de productie, precomptarea se va realiza la nivel de ocol silvic, pentru fondul forestier proprietate publica a statului sau la nivel de proprietar, pentru fondul forestier, altul decat cel proprietate publica a statului, cu respectarea dispozitiilor art. 5. (24) Volumul recoltat din arboretele cu varsta de pana la 60de ani, afectate slab si mediu de factori biotici si abiotici, nu se precompteaza; volumul recoltat din arborete cu varsta de pana la 60 de ani afectate puternic si foarte puternic de factori biotici si abiotici, inclusiv ca efect cumulat, se precompteaza prin retinerea de la exploatare a unui volum echivalent provenit din arborete cuprinse in planurile decenale de recoltare a produselor principale.”
4. La articolul 2, dupa alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (8)-(10), care vor avea urmatorul cuprins: „(8) Compozitiile de regenerare pentru suprafetele forestiere rezultate prin extragerea integrala a produselor accidentale prevazute la art. 11 alin. (1) se stabilesc dupa cum urmeaza:
a) pe baza de studii pedostationale, avizate de comisia tehnica de avizare pentru silvicultura din cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, pentru suprafete mai mari de 3 ha;
b) conform tipului natural fundamental de padure sau, la solicitarea sefului ocolului silvic pe baza studiilor pedostationale, pentru suprafete mai mici de 3 ha
(9) in cazul produselor accidentale pentru care nu este necesara modificarea prevederilor amenajamentului silvic, depasirea posibilitatii anuale stabilita la nivel de unitate de productie, prin extragerea acestora, se aproba de conducatorul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, in baza verificarii actelor de punere in valoare pentru volumul produselor accidentale cu care se depaseste posibilitatea anuala
(10) Structurile teritoriale de specialitate vor raporta autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, trimestrial, pana la data de 15 a lunii urmatoare fiecarui trimestru, situatia privind solicitarile primite si aprobarile emise, conform prevederilor de la alin. (6) si alin. (9), ce se va afisa pe site-ul institutiei care l-a avizat.”
5. Articolul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 3. - (1) Aprobarea actelor de punere in valoare, pentru produsele accidentale care fac obiectul prezentului ordin, se face de catre:
a) seful ocolului silvic care asigura administrarea sau serviciile silvice, in baza verificarii avizate de conducatorul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, pentru situatiile prevazute la art. 1 alin. (1) lit. a) si b) si art. 2 alin (6) teza aII-a si alin. (9);
b) seful ocolului silvic care asigura administrarea sau serviciile silvice, in conditiile art. 4, pentru celelalte situatii decat cele prevazute la art. 2 alin. (6) teza a II-a si alin. (9)
(2) in cazul fondului forestier proprietate publica a statului, aprobarea actelor de punere in valoare pentru produse accidentale se face potrivit competentelor aprobate de Consiliul de administratie al Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, de catre seful ocolului silvic de stat sau de catre conducatorul unitatii Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in structura careia se afla ocolul silvic in cauza, in conditiile prezentului ordin.”
6. La articolul 5, partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 5. - (1) Elaborarea unui nou amenajament silvic inainte de expirarea termenului de valabilitate al amenajamentului silvic/studiului sumar/studiului de transformare in vigoare se aproba de catre comisia tehnica de avizare pentru silvicultura, in urmatoarele situatii:”.
7. La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), care va avea urmatorul cuprins: „(2) Nedepunerea in vederea aprobarii a amenajamentelor silvice in termen de cel mult un an de la receptia fazei de proiectare tehnologica - teren determina suspendarea aplicarii amenajamentului silvic pana la data la care acesta este avizat in comisia tehnica de avizare pentru silvicultura din cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.”
Art. II. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul delegat pentru ape, paduri si piscicultura, Adriana Doina Pana
Bucuresti, 1 august 2014.
Nr. 670.
Comentarii articol (0)