Sistemul de taxa pe valoarea adaugata (TVA) la incasare, care trebuia aplicat pana la sfarsitul lui 2013 de catre orice firma cu cifra de afaceri de pana la 500.000 de euro, a devenit optional de la 1 ianuarie 2014, Codul fiscal fiind modificat in acest sens printr-o ordonanta publicata spre finalul lunii decembrie in Monitorul Oficial.
Mai exact, OUG nr. 111/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 809 din 19 decembrie 2013, permite contribuabililor sa decida daca vor sau nu sa aplice sistemul TVA la incasare.
Ce reguli trebuie sa respecte firmele care aplica TVA la incasare?
Companiile care in anul anterior au inregistrat o cifra de afaceri mai mica de 2.250.000 lei pot aplica sistemul TVA la incasare.
Astfel, firmele care decid sa aplice sistemul TVA la incasare trebuie sa colecteze TVA atunci cand se incaseaza factura (in 2013 Codul fiscal prevedea ca trebuia sa se colecteze la incasarea facturii, dar nu mai tarziu de 90 zile de la emiterea acesteia, insa din anul 2014 s-a abrogat aceasta prevedere), ne-au declarat Camelia Nita si Emine Constantin, ambele Managing Director la TMF Group Romania.
Potrivit surselor citate, firmele care aplica TVA la incasare colecteaza TVA atunci cand se emite factura (exigibilitatea taxei) pentru facturile emise catre parti afiliate.
In ceea ce privestea deducerea TVA, aceasta se realizeaza atunci cand se platesc furnizori indiferent de vechime sau daca furnizorul aplica sau nu aplica TVA la incasare, au adaugat specialistii.
De asemenea, si societatile care nu aplica sistemul TVA la incasare trebuie sa aiba in vedere anumite reguli.
Mai exact, aceste firme colecteaza TVA atunci cand se emite factura (exigibilitatea taxei) si deduc TVA la primirea facturii, daca furnizorul nu aplica TVA la incasare sau deduc TVA in momentul in care achita furnizorul, daca acesta aplica TVA la incasare, ne-au precizat specialistii TMF Group Romania.
Ce riscuri implica sistemul TVA la incasare?
Sistemul TVA la incasare prezinta unele dezavantaje pentru firmele care utilizeaza acest sistem, iar de aici decurg si cateva riscuri la care acestea se expun, au atentionat Camelia Nita si Emine Constantin.
In primul rand, este necesara adaptarea softului de evidenta contabila pentru gestionarea TVA la incasare, au mentionat aceleasi surse.
"In functie de aplicatia contabila folosita, aceasta actualizare consta in personalizari ale software-ului folosit si genereeaza costuri pentru companii", au explicat reprezentantii TMF Group.
Totodata, implementarea TVA la incasare genereaza si o obligatie in plus pentru contribuabili si anume obligatia de a se asigura ca furnizorii aplica sau nu aplica TVA la incasare, au continuat sursele citate.
"Aceasta obligatie consta in faptul ca fiecare companie trebuie sa verifice pe site-ul ANAF daca furnizorul este platitor de TVA la incasare sau nu, indiferent daca pe factura scrie sau nu TVA la incasare. Obligatia se concretizeaza intr-o crestere a riscurilor de a primi amenzi pentru depunerea de declaratii incorecte, precum si riscul de a plati penalitati pentru deducerea TVA inainte de a deveni exigibil", ne-a declarat Camelia Nita si Emine Constantin.
In plus, conform specialistilor, obligatia de a verifica daca furnizorul aplica sau nu sistemul de TVA la incasare se traduce si printr-o crestere a cheltuielilor administrative, de unde rezulta necesitatea alocarii de personal pentru a tine evidenta furnizorilor care aplica TVA la incasare, precum si a verificarii periodice a acestora pe site-ul ANAF.
In acelasi timp, o parte din companiile mari care nu aplica sistemul TVA la incasare si care au negociate termene de plata mari la plata furnizorilor s-au repozitionat in colaborarea cu terti, in sensul ca au preferat sa colaboreze cu acele companii care nu aplica TVA la incasare pentru a miminiza riscurile fiscale, dar si pentru a imbunatati fluxurile de numerar, sustin reprezentantii TMF Group Romania. Astfel, pentru companiile mici acest lucru ar putea insemna o diminuare a portofoliului de clienti, dar si a cifrei de afaceri, au adaugat acestia.
Totusi, pe langa dezavantajele mentionate anterior, specialistii ne-au declarat ca sistemul TVA la incasare are si unele avantaje.
"Avantajele aplicarii TVA la incasare sunt pentru companiile mici, care aplica TVA la incasare si care lucreaza cu alte companii mici sau cu un volum redus de achizitii, fiind amanata TVA de plata pana in momentul incasarii (imbunatatirea fluxului de numerar). In plus, exista un potential impact semnificativ al cash-flowului pentru companiile care lucreaza cu institutiile statului, daca plata se face dupa mai mult timp de la emiterea facturii, este un avantaj pentru companie", ne-au declarat sursele citate.
De la inceputul acestui an, contribuabilii care aplica sistemul de TVA la incasare au la dispozitie doua variante:
1. Cotinua aplicarea TVA la incasare, daca indeplinesc conditiile de eligibilitate
In aceasta situatie ei nu trebuie sa depuna nicio notificare, Fiscul considerand ca au optat pentru continuarea aplicarii sistemului
2. Solicita sa nu mai aplice sistemul TVA la incasare
Contribuabilii pot opta pentru a nu mai aplica sistemul TVA la incasare oricand in cursul anului 2014 prin depunerea unei notificari la Fisc pentru a fi radiati din Registrul persoanelor impozabile care aplica sistemul TVA la incasare. In aceasta situatie, organele fiscal vor opera radierea din Registru incepand cu data de 1 a perioadei fiscale urmatoare celei in care a fost depusa notificarea. Evident, pana la operarea modificarilor si radierea propriu-zisa, contrbuabilii vor continua sa aplice sistemul de TVA la incasare.
Atat in cazul contribuabililor care vor continua sa aplice sistemul TVA la incasare, cat si in ceea ce-i priveste pe cei care vor iesi din acest sistem, pentru operatiunile al caror fapt generator de taxa a intervenit pana la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, precum si pentru facturile emise inainte de aceasta data, in situatia in care cea de-a 90-a zi calendaristica de la data emiterii facturii sau de la termenul-limita prevazut de lege pentru emiterea facturii este ulterioara datei de 31 decembrie 2013, exigibilitatea taxei intervine la data incasarii totale sau partiale a contravalorii bunurilor livrate/serviciilor prestate.
Atentie! Noile reguli fiscale mai stabilesc ca cei care se inregistreaza ca platitori de TVA in cursul anului 2014 si opteaza pentru a aplica TVA la incasare sunt obligati sa aplice acest sistem cel putin pana la finalul anului 2014. Singura exceptie se face doar pentru contribuabilii care depasesc plafonul de 500.000 de euro in cursul acestui an, acestia fiind obligati sa treaca la regimul normal de colectare si deducere a taxei pe valoarea adaugata chiar in timpul anului.
Comentarii articol (7)