Din 2014, si dobanzile si penalitatile de intarziere pot fi esalonate la plata
Contribuabilii pot sa solicite esalonarea la plata a unor noi obligatii fiscale, printre care se numara dobanzile si penalitatile de intarziere, se mentioneaza intr-o ordonanta de urgenta care a intrat in vigoare la finalul lunii iunie.
Potrivit OUG nr. 29/2011, esalonarea la plata se acorda pentru toate obligatiile fiscale administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), inscrise in certificatul de atestare fiscala. Aceasta masura se aplica si pentru obligatiile fiscale preluate de ANAF de la alta autoritate publica ca urmare a transferului de competenta, in situatia in care acesta are loc pe perioada derularii unei esalonari la plata.
Pe langa acestea, au fost incluse noi obligatii fiscale pentru care se va acorda esalonarea la plata. Acest lucru este prevazut in OUG nr. 40/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data.
Mai exact, conform recentului act normativ, pot fi esalonate la plata inclusiv creantele stabilite de alte organe si transmise spre recuperare ANAF. Astfel, vor constitui obiect al esalonarii toate obligatiile de plata existente in evidenta organului fiscal la data emiterii certificatului de atestare fiscala.
Mai mult, documentul introduce noutati si in privinta garantiilor pe care contribuabilii trebuie sa le constituie atunci cand le sunt esalonate la plata datoriile.
Astfel, in situatia in care contribuabilul solicita inlocuirea sau redimensionarea garantiei, iar sumele ramase din esalonarea la plata sunt mai mici decat limitele de 5.000 lei in cazul persoanelor fizice si, respectiv, 20.000 lei in cazul persoanelor juridice, organul fiscal va elibera garantiile.
De asemenea, este modificata si decizia de esalonare la plata, in sensul includerii in esalonare a unor noi obligatii fiscale. Conform dispozitiilor care se aplica din 23 iunie, acestea sunt:
- obligatiile fiscale principale stabilite de organul de inspectie fiscala prin decizie de impunere, precum si obligatiile fiscale accesorii aferente acestora, cu termene de plata dupa data comunicarii deciziei de esalonare la plata;
- obligatiile fiscale administrate de ANAF cu termene de plata incepand cu data comunicarii deciziei de esalonare la plata;
- diferentele de obligatii fiscale stabilite prin declaratii rectificative;
- creantele stabilite de alte organe si transmise spre recuperare ANAF, in situatia in care transmiterea creantelor se efectueaza pe perioada derularii esalonarii la plata;
- obligatiile fiscale ramase nestinse dupa solutionarea deconturilor.
Motivul introducerii acestei masuri il reprezinta faptul ca pe perioada esalonarii la plata pot sa se nasca si alte categorii de obligatii fiscale, care pot fi impovaratoare pentru contribuabili din cauza cuantumului lor, au explicat la acel moment reprezentantii Ministerului Finantelor.
De asemenea, pentru a preveni eventuale situatii de utilizare abuziva a dreptului de esalonare care ar periclita colectarea creantelor fiscale, a fost limitata modificarea deciziei de esalonare la plata, au precizat sursele citate.
Astfel, potrivit noilor dispozitii, contribuabilul va depune cel mult doua cereri de modificare a deciziei de esalonare la plata ori intr-un an de esalonare sau, dupa caz, fractie de an de esalonare, calculat incepand cu data comunicarii deciziei de esalonare.
OUG nr. 40/2014 se aplica si cererilor de acordare a esalonarilor la plata in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a ordonantei.
De asemenea, contribuabilii care, la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, adica la 23 iunie, au esalonari la plata in derulare pot beneficia, conform noilor dispozitii, de esalonarea creantelor stabilite de alte organe si transmise spre recuperare ANAF, inscrise in certificatul de atestare fiscala emis in scopul acordarii esalonarilor la plata, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) aceste sume sunt nestinse la data comunicarii deciziei de esalonare si nu s-a implinit termenul de 180 de zile de la data comunicarii acesteia;
b) depun cererea de acordare a esalonarii la plata pana la implinirea termenului prevazut la lit. a).
In acelasi timp, contribuabilii care, la 23 iunie, au esalonari la plata in derulare pot beneficia de esalonarea creantelor stabilite de alte organe si transmise spre recuperare Fiscului, pentru care au fost comunicate somatii anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 40/2014, cu exceptia amenzilor de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) nu s-a implinit termenul de 180 de zile de la data comunicarii somatiei;
b) depun cererea de acordare a esalonarii la plata pana la implinirea termenului prevazut la lit. a).
Potrivit aceluiasi act normativ, contribuabilii care, la 23 iunie, au solicitat mentinerea unei esalonari la plata a carei valabilitate a fost pierduta pot solicita esalonarea la plata a obligatiilor fiscale exigibile intre data pierderii valabilitatii esalonarii la plata si data depunerii cererii de mentinere a esalonarii, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) nu s-a implinit termenul de 90 de zile de la data comunicarii deciziei de mentinere a valabilitatii esalonarii;
b) depun cererea de acordare a esalonarii la plata pana la implinirea termenului prevazut la lit. a).
Contribuabilii cu obligatii fiscale esalonate platesc din 1 martie dobanzi mai mici Fiscului
Dobanzile pe care trebuie sa le achite contribuabilii pentru obligatiile fiscale esalonate la plata au fost micsorate incepand cu luna martie, potrivit OUG nr. 8/2014, care a modificat OUG nr. 29/2011. Reglementarea se aplica, insa, doar contribuabililor cu risc fiscal mic.
Mai exact, conform prevederilor, pe perioada in care le-au fost acordate esalonari la plata, contribuabilii trebuie sa plateasca, incepand cu 1 martie, dobanzi de 0,03% pentru fiecare zi de intarziere, nivelul fiind cu un sfert mai putin decat era prevazut anterior acestei modificari.
Aceste dobanzi trebuie achitate pentru toate obligatiile fiscale esalonate, dar nu se aplica pentru amenzi, obligatii fiscale accesorii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sume confiscate, precum si sume reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei.
In plus, in cazul in care, pentru obligatiile fiscale esalonate la plata, contribuabilul constituie intreaga garantie sub forma scrisorii de garantie bancara si/sau consemnare de mijloace banesti la o unitate a Trezoreriei Statului, dobanda este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere, din 1 martie, nivelul fiind cu o treime mai mic decat inainte, se arata in noile dispozitii.
OUG nr. 8/2014 a mai adus o modificare la una dintre conditiile pe care contribuabilii trebuie sa le indeplineasca pentru a le fi esalonate obligatiile fiscale. Mai exact, actul normativ a stabilt ca, pentru a se incadra in categoria contribuabililor cu risc fiscal mic, contribuabilul nu trebuie sa fi inregistrat pierderi contabile in fiecare an din ultimii 3 ani consecutivi. Aceasta regula se aplica incepand 28 cu februarie.
Anterior, contribuabilul nu trebuia sa fi inregistrat pierderi fiscale in fiecare an din ultimii 3 ani fiscali consecutivi.
In plus, pe langa aceasta conditie modificata, contribuabilul cu risc fiscal mic trebuie sa indeplineasca, la data depunerii cererii pentru esalonarea la plata, cumulativ, urmatoarele conditii, prevazute in OUG nr. 29/2011:
- nu are fapte inscrise in cazierul fiscal;
- niciunul dintre administratori si/sau asociati nu a detinut, in ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declansata procedura insolventei si la care au ramas obligatii fiscale neachitate;
- nu se afla in inactivitate temporara inscrisa la registrul comertului sau in registre tinute de instante judecatoresti competente;
- nu are obligatii fiscale restante mai mari de 6 luni;
- in cazul persoanelor juridice, au fost infiintate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.
Chiar daca are un risc fiscal mic, pentru a i se aproba esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, contribuabilul trebuie sa mai indeplineasca cumulativ si aceste conditii:
- depune o cerere la organul fiscal competent;
- depune, in cel mult 30 de zile de la data comunicarii certificatului de atestare fiscala, o garantie in valoare de minimum 20% din sumele ce pot fi esalonate la plata si din penalitatile de intarziere aferente obligatiilor fiscale esalonate, inscrise in certificatul de atestare fiscala emis in conditiile OUG nr. 29/2011;
- depune toate declaratiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, la data eliberarii certificatului de atestare fiscala;
- constituie garantia, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicãrii acordului de principiu;
- nu se afla in insolventa;
- nu se afla in stare de dizolvare;
- nu i s-a stabilit raspunderea, si/sau raspunderea solidara; daca actele prin care s-a stabilit raspunderea sunt definitive in sistemul cailor administrative si judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasa raspunderea a fost achitata, conditia este considerata indeplinita.