Pentru programul de reabilitare termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite cu garantie guvernamentala a fost stabilit de catre Guvern un plafon de garantare de 10 milioane de lei in 2015. Acest lucru este prevazut in HG nr. 61/2015, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015 si care se aplica de la aceeasi data.
"Programul are scopul de a sprijini, prin acordarea de garantii guvernamentale, asociatiile de proprietari/persoane fizice care doresc sa contracteze credite pentru reabilitarea termica a cladirilor, dar care intampina dificultati in accesarea finantarii din cauza lipsei de garantii", se mentioneaza intr-un comunicat al Guvernului, remis recent redactiei.
Conform Executivului, de la inceputul programului si pana la sfarsitul lunii octombrie 2014 au fost acordate 23 de garantii in valoare de peste 6,4 milioane de lei.
HG nr. 736/2010 privind aprobarea normelor de aplicare a OUG 69/2010 privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala stabileste ca finantarea executiei lucrarilor de reabilitare termica se realizeaza din:
- sursele beneficiarilor si/sau din alte surse, constituind contributia proprie a beneficiarilor si reprezentand minimum 10% din valoarea totala a cheltuielilor prevazuta in devizul general;
- credite bancare, in lei, cu garantie guvernamentala si cu dobanda subventionata, contractate de beneficiari si garantate in procent de 100% de FNGCIMM, in numele si in contul statului, reprezentand maximum 90% din valoarea totala a cheltuielilor prevazuta in devizul general.
De asemenea, acelasi document prevede ca reabilitarea termica presupune executarea urmatoarelor lucrari:
- izolarea termica a anvelopei cladirii, respectiv izolarea termica a peretilor exteriori, parte opaca;
- inlocuirea tamplariei exterioare cu tamplarie performanta din punct de vedere energetic, pentru imbunatatirea performantei energetice a partii vitrate a anvelopei cladirii;
- termo-hidroizolarea acoperisului tip terasa, respectiv termoizolarea sarpantei, dupa caz;
- termoizolarea planseului peste subsol, in cazul in care parterul cladirii, prin proiectare, are functiunea de locuinta;
- repararea, dupa caz inlocuirea, justificata din punct de vedere tehnic in raportul de audit energetic, a instalatiei de distributie a agentului termic - incalzire si apa calda de consum, parte comuna a cladirii tip bloc de locuinte.
In plus, prin HG 736/2010 s-a detaliat mecanismul de aplicare, prin posibilitatea finantarii de catre autoritatile publice locale a maximum 30% din valoarea executiei lucrarilor de reabilitare termica.
Si pentru refacerea arhitecturii cladirilor s-au alocat fonduri anul acesta
Guvernul a aprobat si plafonul pentru garantiile guvernamentale ce pot fi emise anul acesta pentru creditele acordate asociatiilor de proprietari/persoanele fizice cu scopul reabilitarii structural-arhitecturale a cladirilor. Acesta a fost stabilit tot la nivelul de 10 de milioane de lei, iar reglementarea este cuprinsa in HG nr. 64/2015, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015 si care a intrat in vigoare la data publicarii.
Legea nr. 153/2011 privind masuri de crestere a calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor prevede ca detinatorii de orice fel ai cladirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de inchidere perimetrala, pun in pericol sanatatea, viata, integritatea fizica si siguranta populatiei si/sau afecteaza calitatea mediului inconjurator, a cadrului urban construit si a spatiilor publice urbane, sunt obligati ca, din proprie initiativa, sa ia masuri de realizare a lucrarilor de interventie pentru reabilitarea structural-arhitecturala a anvelopei cladirilor.
Potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 153/2011, aprobate prin HG 945/2011, finantarea executarii lucrarilor de interventie la anvelopa cladirilor de locuit detinute de beneficiarii de credite se realizeaza din:
- sursele proprii ale beneficiarilor, constituind contributia proprie a acestora si reprezentand minimum 10% din valoarea de executie a lucrarilor de interventie;
- credite bancare, in lei, cu garantie guvernamentala si cu dobanda subventionata, contractate de beneficiarii de credite si garantate in cota de 100% de FNGCIMM, in numele si in contul statului, reprezentand maximum 90% din valoarea de executie a lucrarilor de interventie.
Lucrarile de interventie privind reabilitarea structural-arhitecturala a anvelopei cladirilor pot consta, dupa caz, in:
- lucrari de reparare/refacere a zidariilor/peretilor exteriori;
- lucrari de reparare/refacere a finisajelor exterioare, precum tencuieli, zugraveli, vopsitorii, placaje si altele asemenea;
- lucrari de reparare/refacere a sistemului de acoperire;
- lucrari de reparare/refacere a tamplariei exterioare si a elementelor exterioare functionale, precum balcoane, logii, bovindouri, aticuri, cornise si altele asemenea;
- lucrari de reparare/refacere a elementelor de plastica arhitecturala, precum brauri, ancadramente, bosaje, profiluri si altele asemenea;
- lucrari de demontare a instalatiilor si echipamentelor montate aparent pe fatade/acoperis, precum si remontarea acestora dupa efectuarea lucrarilor de interventie.
Odata cu lucrarile mentionate mai sus se pot executa, dupa caz, si lucrari de interventie justificate din punct de vedere tehnic prin proiect, precum:
- lucrari de reparare/refacere a trotuarului de protectie al cladirii;
- lucrari de eliminare a igrasiei, precum si de izolare a rosturilor;
- alte lucrari de aceasta natura, dupa caz.
Comentarii articol (2)