Cardul national de sanatate a inceput sa fie folosit de la inceputul lunii februarie si de la 1 mai va deveni principala modalitate de a dovedi calitatea de asigurat in sistemul medical autohton.
In aceste conditii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a intocmit regulile pentru eliberarea duplicatului cardului, acestea fiind incluse in Ordinul CNAS nr. 98/2015. Actul normativ a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 207 din 30 martie si se aplica de la data publicarii.
Concret, solicitarea unui duplicat al cardului de sanatate se poate face in urmatoarele situatii:
- pierdere, furt sau deteriorare;
- modificarea datelor personale ale titularului cardului;
- cardul are defectiuni tehnice, erori in informatiile inscrise ori nu poate fi folosit din motive tehnice de functionare;
- in situatii justificate rezultate in procesul de distribuire a cardului;
- alte cazuri justificate.
Cheltuielile de producere si distribuire vor fi suportate de catre asigurat atunci cand se va cere eliberarea duplicatului pentru pierderea, furtul, deteriorarea cardului, modificarea datelor personale sau alte situatii justificate.
Cheltuielile vor fi suportate de Imprimeria Nationala atunci cand eliberarea duplicatului va avea ca motiv o defectiune tehnica, o informatie eronata inscrisa sau imposibilitatea de a folosi cardul din motive tehnice de functionare. Totodata, costurile pentru eliberarea duplicatului in situatiile justificate rezultate in procesul de distribuire vor fi acoperite de operatorul de servicii postale.
Ordinul CNAS nr. 98/2015 prevede ca, pentru eliberarea duplicatului, solicitantii trebuie sa depuna o cerere la casa de asigurari de sanatate in a carei evidenta se afla, impreuna cu anumite documente, dupa cum urmeaza:
- pentru pierdere, furt sau deteriorare: copia actului de identitate, dovada platii contravalorii duplicatului cardului si a distribuirii acestuia;
- pentru modificarea datelor personale ale titularului: copia actului de identitate sau alte acte doveditoare privind modificarea datelor personale, cardul de sanatate emis initial, dovada platii contravalorii duplicatului cardului si a distribuirii acestuia;
- pentru alte situatii justificate: copia actului de identitate, dovada platii contravalorii duplicatului cardului si a distribuirii acestuia;
- pentru defectiuni tehnice, erori in informatiile inscrise sau imposibilitatea de a fi folosit din motive tehnice de functionare: copia actului de identitate, cardul de sanatate (inainte de depunerea solicitarii, casa de asigurari de sanatate trebuie sa verifice cardul si sa confirme problema).
In primele trei situatii de mai sus, plata contravalorii duplicatului se face la casa de sanatate la care asiguratul este luat in evidenta sau in contul bancar al acesteia (costurile si contul bancar vor fi facutre publice ulterior de catre casele de sanatate), iar transmiterea cererii si a documentelor se poate face si prin posta.
Duplicatul este emis in cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, iar pana la momentul primirii acestuia solicitantul dovedeste calitatea de asigurat cu ajutorul unei adeverinte de inlocuire a cardului de sanatate.
Adeverinta de inlocuire a cardului de sanatate se elibereaza odata cu depunerea cererii de eliberare a duplicatului si este valabila timp de 60 de zile, este precizat in actul normativ.
Important! Daca duplicatul nu ajunge (prin posta) in posesia persoanei asigurate, acesta poate fi ridicat personal de la casa de sanatate. Daca nu este luat din acest loc, cardul poate fi ridicat de la medicul de familie.
Nota: Modelul cererii pentru eliberarea unui duplicat al cardului de sanatate este anexat la articol.
Cum procedeaza, dupa 1 mai, persoanele care refuza cardul de sanatate
Dupa data de 1 mai, atunci cand cardul de sanatate devine principala modalitate de a dovedi calitatea de asigurat in sistemul medical, persoanele care refuza folosirea acestuia din motive religioase sau de constiinta pot solicita eliberarea unei adeverinte de asigurat cu o valabilitate de trei luni, este subliniat in actul normativ publicat astazi.
Aceste persoane pot obtine adeverinta dupa ce depun o cerere la casa de sanatate in a carei evidenta se afla. Cererea pentru prima solicitare de eliberare a adeverintei va trebui sa fie insotita de cardul de sanatate (daca asiguratii l-au primit).
"Cererea, pentru prima solicitare de eliberare a adeverintei, va fi insotita de cardul national, in situatia in care acesta a fost distribuit. In situatia in care cardul national a fost returnat casei de asigurari de sanatate/CNAS anterior depunerii cererii de eliberare a adeverintei de asigurat cu o valabilitate de trei luni, asiguratul va face mentiunea acestui fapt in declaratia pe propria raspundere (adica in cererea pentru eliberarea adeverintei - n.r.)", prevede Ordinul CNAS nr. 98/2015.
Atentie! Persoanele care refuza cardul de sanatate pot solicita in orice moment eliberarea acestuia, in baza unei cereri scrise.
Nota: Modelul cererii pentru eliberarea adeverintei de asigurat, in cazul persoanelor care refuza cardul de sanatate, este anexat la articol.
Pana la 1 mai, dovada calitatii de asigurat se face in mai multe moduri
1 mai este data de la care cardul de sanatate va deveni principala modalitate de a demonstra calitatea de asigurat, insa pana atunci acest lucru se poate face in mai multe feluri.
Mai exact, conform Ordinului CNAS nr. 98/2015, pentru dovedirea calitatii de asigurat se folosesc:
- cardul de sanatate;
- adeverinta de asigurat;
- documentul rezultat prin accesarea de catre furnizorii aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate a instrumentului electronic pus la dispozitie de CNAS.
Dupa data de 1 mai, pentru dovedirea calitatii de asigurat se folosesc:
- cardul de sanatate;
- adeverinta de asigurat cu valabilitate de trei luni (doar pentru persoanele care refuza cardul de sanatate din motive religioase sau de constiinta);
- adeverinta de asigurat sau documentul rezultat prin accesarea de catre furnizorii aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate a instrumentului electronic pus la dispozitie de CNAS (doar pentru persoanele carora inca nu li s-a emis cardul de sanatate);
- adeverinta de inlocuire a cardului de sanatate (doar pentru persoanele care solicita eliberarea unui duplicat).
Important! Informatiile referitoare la emiterea cardului national de sanatate pot fi verificate online prin intermediul unei aplicatii a CNAS, care este disponibila aici.
Nota: Cardul national de asigurari sociale de sanatate este folosit doar pe teritoriul Romaniei si este diferit de cardul european de asigurari sociale de sanatate, care este utilizat doar pe durata sederii temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau in Elvetia.