Inainte de a desfasura actiuni publicitare agentii economici au acum obligatia de a cere avizul Comitetului de Supraveghere al ONJN conform modificarilor aduse, incepand cu data de 13 februarie 2015, Ordonantei de Urgenta nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc („OUG nr. 77/2009”). In plus, sub incidenta formularilor generale ale legii ar intra si alte tipuri de activitati pentru care obtinerea acestui aviz este obligatorie. Exista riscul sa se interpreteze ca trebuie obtinut avizul pentru activitati interne ale unei companii cum ar fi, spre exemplu, oferirea de premii sau bonusuri pentru performante in activitate, cum sunt bonusurile acordate agentilor de vanzari pentru atingerea sau depasirea targetului, bonusurile de performanta acordate managementului sau concursuri de tip „angajatul lunii”.
In plus, in momentul de fata nu exista nicio prevedere de ordin procedural care sa reglementeze modalitatea de obtinere a acestui aviz.
1. Activitati vizate
Doua texte din OUG nr. 77/2009, astfel cum au fost recent modificate, sunt de interes: art. 3 alin. (3) si art. 11 alin. (1) lit. (c) si alin. (2).
A. Activitati care presupun castigurisi premii (art. 3 alin. (3))
Art. 3 alin. (3) din OUG nr. 77/2009 impune obligatia de obtinerea avizului O.N.J.N. pentru orice activitate care implica existenta a cel putin unuia din urmatoarele elemente: „joc si/sau partida caracteristice jocurilor de noroc, taxa de participare sau miza, fond de castiguri sau premii ce urmeaza a se acorda unui/unor castigator/castigatori, mijloace de joc specifice jocurilor de noroc (carti, zaruri, mese de joc si altele), organizatori de activitati caracteristice jocurilor de noroc, participanti la aceste activitati”.
Conform acestui articol, simpla existenta a unui fond de castiguri sau premii ce urmeaza a se acorda unui/unor castigator/castigatori, fara a fi necesara existenta vreunui alt element sau a caracterului aleatoriu, specific jocurilor de noroc, ar fi deci suficienta pentru a atrage obligativitatea obtinerii avizului prealabil al O.N.J.N.in vederea organizarii activitatii respective.
In absenta oricaror precizari suplimentare si avand in vedere formularea foarte cuprinzatoare a art. 3 alin. (3) din OUG nr. 77/2009, s-ar putea oare concluziona ca obtinerea acestui aviz este obligatorie pentru orice tip de activitate care presupune acordarea unui castig sau premiu, inclusiv, de exemplu, oferirea de premii sau bonusuri pentru performante in activitate, cum sunt bonusurile acordate agentilor de vanzari pentru atingerea sau depasirea targetului, bonusurile de performanta acordate managementului sau concursuri de tip „angajatul lunii”? Rezultatul unei astfel de interpretari pare absurd si numai legiuitorul ar putea aduce clarificari binevenite.
B. Actiuni de stimulare a vanzarilor (art. 11 alin. (1) lit. (c) si alin. (2))
Art. 11 alin. (2) din OUG nr. 77/2009 impune obligatia de a obtine avizulO.N.J.N. cu privire la actiunile publicitare organizate de operatori economici „in scopul stimularii vanzarilor sicare nu presupun taxa de participare, respectiv niciun fel de cheltuiala suplimentara din partea participantilor si nici majorarea pretului pe care produsul l-a avut anterior desfasurarii actiunii publicitare”.
Prin urmare, sunt supuse obligatiei de obtinere a avizului O.N.J.N. orice fel de actiuni publicitare cu privire la promotii care nu presupun o taxa de participare, indiferent daca ar fi perceputa in mod direct sau disimulat (prin cresterea pretului la produsele sau serviciile care fac obiectul campaniei). In cazul existentei unei taxe de participare, obligatia de obtinere a avizului ar fi oricum incidenta conform art. 3 alin. (3)din OUG nr. 77/2009.
Cum nici de aceasta data textul nu circumstantiaza in vreun fel aria de aplicare, actiunile publicitare cu privire la promotiile de orice fel, vanzarile cu pret redus, vanzarile cu prima etc. fac, in momentul de fata, obiectul obligatiei de obtinere a avizului prealabil al O.N.J.N. Avand in vedere ca aria actiunilor publicitare si de marketing este extrem de larga si reprezinta motorul vanzarilor in orice companie se impune clarificarea tipului de actiuni care prin mecanismul lor ar putea fi asemanatoare unui joc de noroc indepartand-se de scopul initial si anume stimularea vanzarilor.
2. Sanctiuni aplicabile
Sanctiunile in cazul incalcarii obligatiei de obtinere a avizului O.N.J.N. in ipotezele descrise mai sus sunt destul de importante: amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei. Teoretic, lipsa avizului O.N.J.N. ar putea atrage si nevalabilitatea operatiunii respective.
3. Absenta oricaror prevederi de ordin procedural
In prezent, nu exista nicio prevedere de ordin procedural (de exemplu, documentele necesare, termenul de eliberare) cu privire la obtinerea avizelor impuse de art. 3 alin. (3) si art. 11 alin. (2) din OUG nr. 77/2009.
Mai mult, nu exista niciun text referitor la modalitatea de aplicarea obligatiei de obtinere a avizului O.N.J.N. in perioada tranzitorie cuprinsa intre data intrarii in vigoare a textelor legale respective (13 februarie 2015) si data la care vor intra in vigoare noile norme de aplicare. Normele ar trebui aprobate prin hotarare de Guvern in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a modificarilor la OUG nr. 77/2009, respectiv pana la data de 16 martie 2015.
Pe de alta parte, conform unui comunicat publicat saptamana trecuta pe site-ul O.N.J.N., ar urma ca prin normele de aplicare sa fie stabilite tipurile de activitati care fac obiectul art. 11 din OUG nr. 77/2009. Nicio precizare nu este facuta insa despre activitatile ce implica premii/castiguri si care vor impune obtinerea avizului O.N.J.N. conform art. 3 alin. (3)si nici despre modul in care vor fi aplicate prevederile legale in perioada tranzitorie pana la intrarea in vigoare a normelor de aplicare.
La data redactarii acestui articol nu exista niciun proiect de norme de aplicare in dezbatere publica pe site-ul O.N.J.N.
4. Posibilul impact si nevoia de clarificare
Astfel cum aratam mai sus, noile texte legale sunt suficient de largi pentru a acoperi o paleta extrem de vasta de promotii si campanii frecvent practicate in diverse domenii de activitate, posibil de la oferirea de bonusuri pentru performanta la campanii de vanzari cu pret redus.
In momentul de fata, exista un grad ridicat de incertitudine in ceea ce priveste obtinerea avizului O.N.J.N. - legea prevede ca avizul trebuie obtinut pentru o gama mult prea larga de activitati, dar nu se prevede cum si in ce conditii ar putea fi acesta obtinut. In schimb, legea prevede sanctiuni care nu sunt deloc de neglijat.
Aceasta incertitudine dublata de un posibil numar foarte mare de agenti economici care ar fi obligati sa obtina avizul O.N.J.N. ar putea fi de natura sa genereze blocaj in activitatea desfasurata de operatorii economici, dar chiar si a O.N.J.N., care ar putea fi depasita de numarul de cereri de avizare.
Se impun prin urmare, cat mai rapid, clarificari de ordin legislativ, atat in ceea ce priveste domeniul de aplicare, cat si procedura propriu-zisa de obtinere a avizelor.
In ceea ce priveste aria de aplicare, din punct de vedere juridic, modificarea prevederilor OUG nr. 77/2009 ar putea fi realizata numai printr-un act normativ cu aceeasi forta juridica. O oportunitate in acest sens o reprezinta legea de aprobare a OUG nr. 92/2014 (actul normativ prin care au fost introduse in OUG nr. 77/2009 modificarile discutate).
Proiectul acestei legi de aprobare se afla in prezent in fata comisiilor parlamentare din Senat - prima camera sesizata, cu termen de depunerea raportului pentru data de 3 martie 2015. Din pacate insa, in momentul de fata, proiectul de lege depus de Guvern in Senat prevede doar aprobarea fara modificari a OUG nr. 92/2014.
Aspectele de ordin procedural vor fi reglementate cel mai probabil prin normele de aplicare, ale caror prevederi privind documentele ce ar urma sa fie depuse si procedura de urmat ar trebui sa fie de natura sa evite un potential blocaj, inclusiv la nivelul O.N.J.N. care, in masura in care aria de aplicare va ramane la fel de larga, va fi probabil asaltata cu solicitari de avize din toate domeniile de activitate pentru o multitudine de campanii si promotii.
Atat legea de aprobare, cat si normele de aplicare sunt asadar esentiale pentru circumstantierea clara a cazurilor in care este necesar avizul O.N.J.N. (astazi cu o arie atat de larga de aplicare), precum si pentru reglementarea modalitatii de obtinere a acestui aviz. Intre timp, insa, ramane incertitudinea.