avocatnet.ro 
Dosar nr. 5/2014 Iulia Cristina Tarcea - vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal Corina Michaela Jijiie - presedintele Sectiei penale Simona Lala Cristescu - judecator la Sectia I civila Lavinia Dascalu - judecator la Sectia I civila - judecator-raportor Aurelia Rusu - judecator la Sectia I civila Beatrice Ioana Nestor - judecator la Sectia I civila Dragu Cretu - judecator la Sectia I civila Mihaela Tabarca - judecator la Sectia I civila Simona Gina Pietreanu - judecator la Sectia I civila Laura-Mihaela Ivanovici - judecator la Sectia I civila Romanita Ecaterina Vrinceanu - judecator la Sectia I civila - judecator-raportor Mirela Visan - judecator la Sectia I civila Raluca Moglan - judecator la Sectia I civila Elena Floarea - judecator la Sectia I civila Nicoleta Tandareanu - judecator la Sectia I civila - judecator-raportor Mihaela Paraschiv - judecator la Sectia I civila Tatiana Gabriela Nastase - judecator la Sectia a II-a civila Minodora Condoiu - judecator la Sectia a II-a civila Carmen Sirbu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Zoita Milasan - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Ilie Iulian Dragomir - judecator la Sectia penala Luciana Mera - judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 5/2014 a fost constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedura civila si ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la posibilitatea instantei de judecata investite cu solutionarea unei actiuni in plata pretului de piata, intemeiata pe prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de a acorda reclamantului, in lipsa unui capat de cerere distinct, pretul actualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, in cazul in care constata ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea instantei de judecata investite cu solutionarea unei actiuni in plata pretului de piata, intemeiata pe prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de a acorda reclamantului, in lipsa unui capat de cerere distinct, pretul actualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, in cazul in care constata ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, in urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar la nivelul instantelor in ceea ce priveste solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, actiuni formulate de cumparatorii de imobile in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, cumparatori care au pierdut bunurile, fie ca urmare a admiterii actiunilor in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare, fie a actiunilor in revendicare formulate de fostii proprietari ai acestor imobile, ca urmare a retinerii relei-credinte a chiriasilor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare.
2. Examenul jurisprudential
2.1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, dandu-se eficienta principiului disponibilitatii, in aplicarea art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila de la 1865, s-a apreciat ca, in situatia in care reclamantul nu se incadreaza in ipoteza prevazuta de dispozitiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care statueaza cu privire la dreptul la restituirea pretului de piata, ci are dreptul la restituirea pretului actualizat, in conditiile art. 50 alin. (2) din lege, insa prin actiunea introductiva nu a formulat si un astfel de capat de cerere, temeiul juridic indicat fiind exclusiv art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se impune respingerea actiunii. In sustinerea acestui punct de vedere s-a pornit de la imprejurarea ca exista doua modalitati in care se poate angaja raspunderea pentru evictiune a statului in situatia desfiintarii (in sensul lipsirii de eficacitate, pe calea actiunii in nulitate sau a celei in revendicare) contractelor de vanzare-cumparare ce cad sub incidenta Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au temeiuri juridice distincte, continuturi diferite, momente diferite de la care incepe sa curga termenul de prescriptie. Cea dintai modalitate corespunde actualelor dispozitii ale art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata (text de lege introdus in corpul Legii nr. 10/2001 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicarii acesteia si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002, aprobata prin Legea nr. 48/2004). Cea de-a doua modalitate (introdusa prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989) corespunde actualului art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata. Observandu-se cele doua reglementari s-a sustinut ca este, in mod evident, vorba despre continuturi diferite ale obligatiei de raspundere pentru evictiune, care presupun verificarea unor conditii distincte pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretentiilor; ca prescriptia extinctiva curge de la momente diferite - in cazul pretului platit, la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 48/2004, cu modificarile ulterioare, daca evictiunea s-a produs anterior adoptarii actului normativ, sau data producerii evictiunii, daca aceasta a avut loc dupa adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 48/2004, cu modificarile ulterioare, respectiv, in cazul pretului de piata, data intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2009; ca obiectul acestor actiuni este diferit, neaflandu-se intr-o relatie de la parte la intreg (pretul actualizat neputand fi vazut ca inclus in pretul de piata, fiecare determinandu-se in raport cu alte criterii) si ca, de asemenea, cauza juridica a actiunilor este diferita, ea regasindu-se intr-o detinere a bunului in lipsa unui temei legitim, in situatia contractelor la care se refera art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv intr-o deposedare ce are loc chiar in cazul detinerii bunului cu titlu valabil, in situatia contractelor la care se refera art. 501 din acelasi act normativ. De aceea, s-a aratat ca, pentru cazul cand partea a pretins restituirea pretului de piata, instanta nu ar putea, decat nesocotind principiul disponibilitatii si obiectul investirii sale, sa acorde pretul actualizat, atunci cand constata ca nu sunt indeplinite cerintele pentru obligarea la valoarea de piata a imobilului, sub motiv ca ar acorda mai putin decat s-a cerut si ca ar fi vorba despre o admitere in parte a actiunii. O atare solutie ar fi de natura sa surprinda pe cealalta parte din proces, intrucat aceasta si-a facut aparari raportat la obiectul cererii si la conditiile admiterii acesteia, in functie de temeiul de drept invocat, fiind in imposibilitate de a face aparari cu privire la celelalte pretentii (pretul actualizat) pe care instanta le gaseste intemeiate (direct in considerente, fara a face obiectul unei dezbateri judiciare). Se poate ajunge, pe aceasta cale, la eludarea normelor referitoare la prescriptie, care are momente de debut diferite, potrivit celor aratate, si se deschide calea formularii cererilor de revizuire intemeiate pe dispozitiile art. 322 pct. 2 din Codul procedura civila de la 1865, invocandu-se ca instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
2.2. Intr-o a doua opinie, in aplicarea art. 84 din Codul de procedura civila de la 1865 si a principiului rolului activ al judecatorului, s-a apreciat ca, in ipoteza in care reclamantul nu este indreptatit la restituirea pretului de piata, ci doar la restituirea pretului platit actualizat, se impune admiterea in parte a pretentiilor sale, facandu-se, din oficiu, de catre instanta de judecata aplicarea dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, iar nu respingerea actiunii, intrucat s-ar ingreuna situatia partii care nu ar mai putea solicita, ulterior, restituirea pretului actualizat, actiunea fiind supusa unui termen de prescriptie instituit de actul normativ mentionat. Solutia nu releva o incalcare a principiului disponibilitatii (potrivit caruia reclamantul este cel care fixeaza limitele obiective ale judecarii cauzei) intrucat, in aceasta opinie, spre deosebire de precedenta, obiectul cererii - in intelesul sau de pretentie concreta dedusa judecatii - este vazut ca fiind reprezentat de acordarea de despagubiri pentru pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului dobandit in baza Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, iar nu de insasi restituirea pretului de piata al imobilului. Solicitarea de acordare a pretului de piata al imobilului, regasita in cererea de chemare in judecata, reflecta optiunea reclamantului pentru o anumita modalitate de dezdaunare, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate, dintre cele prevazute de Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, interesand, din punctul de vedere al obiectului cererii, valoarea acestuia, asadar, intinderea despagubirii cuvenite reclamantului. In aceste conditii, dispozitia instantei de judecata de acordare doar a pretului actualizat, cu toate ca reclamantul se considera indreptatit la acordarea pretului de piata, nu echivaleaza cu depasirea obiectului cererii deduse judecatii (extra petita sau ultra petita), ci cu acordarea a mai putin decat s-a cerut, respectiv despagubiri intr-un cuantum mai redus decat cel indicat drept valoare a obiectului cererii, ceea ce justifica admiterea in parte a pretentiilor. Observand ca dispozitiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, transpun partial dispozitiile Codului civil de la 1864 relative la daunele-interese cuvenite cumparatorului in caz de evictiune rezultand din fapta unui tert (pretul platit si sporul de valoare dobandit de imobil), s-a aratat ca si in cazul evictiunilor supuse analizei trebuie considerat ca pretul actualizat reprezinta o parte din pretul de piata, astfel ca solicitarea de acordare a celui din urma include si pe aceea a restituirii pretului actualizat, nefiind necesara formularea unui capat de cerere distinct. S-a argumentat ca solutia nu aduce atingere principiului disponibilitatii, intrucat instanta nu este tinuta de temeiul juridic indicat in cererea de chemare in judecata, potrivit art. 84 din Codul de procedura civila de la 1865, iar, in virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. 4 din acelasi cod, instanta trebuie sa aplice acel text de lege care corespunde situatiei de fapt deduse judecatii. Asadar, chiar daca reclamantul a indicat un alt text de lege, ca temei al pretentiilor sale, prin aceasta nu este inlaturata aplicarea normelor legale incidente in cauza in raport cu situatia de fapt si pretentia dedusa judecatii, atat timp cat cazurile si conditiile dezdaunarii sunt prevazute de legiuitor, iar reclamantul nu poate primi mai mult decat este indreptatit potrivit legii. De asemenea, observandu-se ca destinatarilor prevederilor art. 50 alin. (2) si 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, le este, in mod neechivoc, garantata obtinerea cel putin a restituirii pretului actualizat, solicitare pe care o acopera cererea in pretentii dedusa judecatii, s-a considerat in aceasta opinie ca dreptul de creanta constand in pretul actualizat prevazut de art. 50 alin. (2) din acelasi act normativ constituie, pana la recunoasterea sa pe cale judecatoreasca impotriva statului, „o speranta legitima”, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (in continuare C.E.D.O.), care, fiind suficient de certa sub aspectul obtinerii sale, poate fi considerata „un bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in continuare Conventia). Potrivit jurisdictiei europene, interesul patrimonial care apartine categoriei juridice a dreptului de creanta poate fi privit ca valoare patrimoniala susceptibila de protectia normei europene numai in masura in care are o baza suficienta in dreptul intern, respectiv atunci cand existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale. Cum jurisprudenta instantelor romane este constanta sub aspectul acordarii dreptului la despagubiri, in situatia in care se constata incidenta art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantul dintr-o astfel de actiune poate fi vazut ca titular al unei sperante legitime, incat solutia propusa, corespunzatoare celei de-a doua opinii, asigura un remediu efectiv pentru valorificarea unui „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Dimpotriva, respingerea actiunii l-ar plasa pe reclamant in afara termenului de prescriptie, ceea ce l-ar impiedica sa formuleze o actiune separata, pentru acordarea pretului actualizat al imobilului, fapt ce echivaleaza cu lipsa unui remediu efectiv pentru recuperarea creantei impotriva statului. A nu accepta ca reclamantul poate fi compensat cu valoarea pretului actualizat, numai pentru ca a solicitat pretul de piata, inseamna nu numai incalcarea unui drept recunoscut de legea nationala, dar si incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Fara a contura o a treia opinie, alte instante, desi au respins in totalitate cererea ori au mentinut dispozitia cu acest obiect adoptata in fazele procesuale anterioare, au nuantat motivarea solutiei pronuntate in functie de rezultatul anumitor verificari efectuate din oficiu, fara a dezlega chestiunea limitelor obiective ale investirii instantei. Astfel, s-a luat act de manifestarea vointei reclamantului, in sensul ca nu doreste restituirea pretului reactualizat ori s-a retinut ca pretul actualizat, la care reclamantul era indreptatit in raport cu situatia de fapt, a fost deja platit.
3. Opinia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Titularul sesizarii nu a exprimat un punct de vedere asupra problemei de drept rezolvate diferit de instante.
4. Opinia procurorului general
Procurorul general a apreciat cea de-a doua orientare jurisprudentiala ca fiind in acord cu litera si spiritul legii. Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele: Observand continutul reglementarii regasite in dispozitiile art. 50 alin. (2) si 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a aratat ca obiectul actiunilor la care se refera aceste dispozitii legale consta in obligarea paratului la plata unei sume de bani, iar nu in pretul de piata, respectiv pretul actualizat, elemente ce determina valoarea nominala a creantei consfintita de lege si care intereseaza valoarea obiectului litigiului. De asemenea, cauza acestor cereri (causa debendi) nu este data de insasi cauza evictiunii - anularea contractului de vanzare-cumparare sau desfiintarea acestuia in urma unei actiuni in revendicare - ci, de desfiintarea titlului cumparatorului, imprejurare ce activeaza raspunderea statului. Aceste elemente, prin care se concretizeaza partial actiunea civila si dreptul la actiune, nu mai pot fi modificate de instanta de judecata, care este tinuta sa se pronunte in limine litis, in considerarea principiului disponibilitatii. In ceea ce priveste temeiul de drept indicat de reclamantii din cauzele analizate, reprezentat de dispozitiile art. 50 alin. (21) si 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, acesta nu leaga instanta, care are dreptul si obligatia ca, pornind de la imprejurarile de fapt ce constituie izvorul pretentiei, sa faca incadrarea juridica cu ajutorul obiectului si motivelor prezentate de reclamant. Pornind de la aceste observatii de principiu s-a apreciat ca in cea de-a doua orientare jurisprudentiala nu se schimba obiectul si cauza cererii de chemare in judecata, instantele care au pronuntat solutii de admitere in parte a cererilor formulate si de obligare a paratului la plata pretului actualizat solutionand actiunile in limitele obiectului dedus judecatii, stabilind intinderea despagubirilor cuvenite reclamantilor prin raportare la situatia de fapt ce rezulta din cuprinsul cererilor de chemare in judecata si la dispozitiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, incidente pentru ipoteza contractelor de vanzare incheiate cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare. Solutiile ce corespund acestei opinii nu au fost pronuntate extra petita ori ultra petita intrucat schimbarea temeiului de drept al cererii de chemare in judecata nu determina o incalcare a principiului disponibilitatii. De asemenea s-a argumentat ca solutia jurisprudentiala ce corespunde celei de-a doua orientari este compatibila exigentelor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie si art. 6 paragraful 1 din Conventie, deoarece asigura un remediu efectiv pentru valorificarea unui „bun”, in sensul acestei notiuni autonome, conturat in jurisprudenta instantei europene. Fiindu-i garantata restituirea indiferent de circumstante, dreptul de creanta constand in plata pretului actualizat al imobilului in baza art. 50 alin. (2) din lege constituie o speranta legitima pana la recunoasterea sa pe cale judecatoreasca impotriva paratului. Fiind vorba despre o creanta suficient de certa sub aspectul existentei, aceasta poate fi considerata „bun”
susceptibil de protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Or, trimiterea reclamantilor la o noua procedura judiciara al carei rezultat este incert, prin pericolul implinirii prescriptiei, pentru singurul motiv ca au solicitat pretul de piata, poate conduce la transformarea dreptului consacrat de lege intr-un nudum ius, lipsit de orice continut, si este de natura sa atinga efectivitatea dreptului de acces la justitie.
susceptibil de protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Or, trimiterea reclamantilor la o noua procedura judiciara al carei rezultat este incert, prin pericolul implinirii prescriptiei, pentru singurul motiv ca au solicitat pretul de piata, poate conduce la transformarea dreptului consacrat de lege intr-un nudum ius, lipsit de orice continut, si este de natura sa atinga efectivitatea dreptului de acces la justitie.
5. Jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului
Fiind vorba despre o problema de drept a carei controversa rezida in modul de intelegere si aplicare diferita a unor principii si norme de ordin procesual din dreptul intern, nu au fost identificate decizii ale celor doua jurisdictii de drept constitutional si european care sa fi dezlegat in mod direct chestiunea in analiza.
6. Raportul asupra recursului in interesul legii
La dosar au fost depuse doua rapoarte asupra recursului in interesul legii. Intr-o opinie s-a apreciat ca instanta de judecata investita cu solutionarea unei actiuni pentru plata pretului de piata, intemeiata pe art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu poate acorda reclamantului pretul actualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, in cazul in care constata ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca prin actiunea introductiva nu s-a formulat un capat de cerere distinct in acest sens. In cea de-a doua opinie s-a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 50 alin. (2) si 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata investita cu solutionarea unei actiuni in plata pretului de piata, intemeiata pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, poate acorda partii, chiar in lipsa unui capat de cerere distinct, pretul actualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, in cazul in care constata ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
7. Inalta Curte
Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele: Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 514 si 515 din Codul de procedura civila, cu referire la autorul sesizarii si la existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.
Textele legale vizate:
Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
Art. 50. [...] (2): Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (21) Cererile sau actiunile in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. [...] Art. 501. -
(1) Proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. [...]
Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 250/2007, cu modificarile si completarile ulterioare:
50.3. Restituirea pretului actualizat sau, dupa caz, a pretului de piata se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, in temeiul hotararilor judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, prin care s-a dispus restituirea pretului actualizat platit de chirias, in cazul desfiintarii contractelor incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sau, dupa caz, a pretului de piata al imobilelor, in cazul desfiintarii contractelor incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Codul de procedura civila de la 1865:
Art. 84. - Cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita. [...]
Art. 129. - (1) Partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile. [...] (4) Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare
(5) Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc. [ ] (6) In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, consacra dreptul chiriasilor cumparatori, ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti, la restituirea pretului actualizat, in timp ce dispozitiile art. 501 alin. (1) din acelasi act normativ - introduse in corpul legii prin art. I pct. 18 din Legea nr. 1/2009 - consacra dreptul chiriasilor cumparatori ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, de a obtine restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. Din examinarea comparativa a modalitatilor in care se poate realiza acoperirea prejudiciului creat prin deposedarea de bun, in cele doua cazuri rezulta cu evidenta ca este vorba de un continut diferit al obligatiei de raspundere pentru evictiune a statului, ce presupune verificarea unor conditii specifice, pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretentiilor reclamantului. Pentru a se determina in ce masura se poate vorbi despre incalcarea principiului disponibilitatii atunci cand solutionand o actiune intemeiata pe dispozitiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta acorda reclamantului pretul actualizat platit, intrucat a rezultat din probatorii ca situatia acestuia corespunde normei art. 50 alin. (2), iar nu celei a art. 501, este necesar a se determina, in lumina celor precizate anterior, obiectul cererilor de chemare in judecata si cauza acestora, in vederea stabilirii limitelor obiective ale investirii instantelor. In ce priveste obiectul, acesta consta in ceea ce partile inteleg sa supuna judecatii, ceea ce ele pretind ca judecatorii sa verifice, sa aprecieze, sa constate, sa judece, actiunea aducand in discutie o problema de fapt si una de drept. Or, atunci cand reclamantul arata expres (motivandu-si ca atare cererea) ca solicita pretul de piata, doar prin ignorarea elementelor cererii se poate sustine ca s-a solicitat o despagubire in general, ca urmare a evictiunii produse si ca particularizarea pret actualizat/pret de piata ar tine doar de intinderea pretentiilor, de valoarea obiectului cererii. In realitate sunt pretentii distincte, cu reglementari si premise juridice diferite. Pretul de piata nu include pretul actualizat doar pentru ca valoarea nominala a unuia este mai mare decat valoarea nominala a celuilalt. Cele doua valori se determina diferit: pretul de piata - in functie de valoarea sub care circula imobilele pe piata libera, iar pretul actualizat - prin luarea in considerare a indicilor de actualizare, ca urmare a devalorizarii monetare. Pretul de piata nu este inclus nici in categoria daunelor-interese (adica a diferentei dintre pret si sporul de valoare, in sensul art. 1341 din Codul civil de la 1864), pentru ca pretul de piata nu se identifica cu sporul de valoare dobandit de imobil intre data incheierii contractului si cea a desfiintarii lui, spor de valoare ce decurge din imbunatatirile efectuate asupra imobilului, ceea ce ii creeaza un excedent, reprezentand in sine altceva decat valoarea de piata propriu-zisa, chiar daca se reflecta in ea. In acelasi timp, obiectul nu se determina in functie de probele administrate, pentru ca aceasta ar insemna ca stabilirea obiectului sa se faca dupa inchiderea dezbaterilor si abia in acel moment sa se stabileasca limitele investirii instantei, ceea ce este contrar prevederilor legale. Atunci cand reclamantul pretinde acordarea pretului de piata, aratand in motivarea cererii sale ca a incheiat contractul cu respectarea dispozitiilor legale, iar din probe rezulta contrariul, instanta nu poate, sub pretextul calificarii juridice, sa retina ca, de fapt, s-a solicitat restituirea pretului actualizat, pentru ca la acesta este indreptatita partea. O asemenea interpretare ar insemna ca, in toate situatiile, instanta sa acorde ceea ce considera ca i s-ar cuveni reclamantului, asa cum rezulta din probele administrate. De exemplu, daca s-a solicitat nulitatea unui contract, iar din probe rezulta ca nu este vorba despre o cauza de nulitate, ci de una de neexecutare a acestuia, sa pronunte rezolutiunea, nesocotind astfel limitele investirii, doar sub pretextul ca astfel da satisfactie pretentiei partii de a vedea lipsit de efecte contractul. In ceea ce priveste cauza juridica a actiunii (adica faptul juridic ce reprezinta fundamentul dreptului pretins), aceasta nu poate consta in evingere, la modul general, pentru ca ar insemna ca judecatorul sa judece cauza in abstract, fara particularizare la speta. Or, judecatorul nu este interesat doar de producerea evictiunii, ci de cauza acestei evictiuni la cazul concret, iar fundamentul pretentiei, asa cum este el dat de motivele de fapt si de drept ale cererii, isi are izvorul in cauza evictiunii, avand in vedere ca legea reglementeaza modalitati diferite de asigurare a reparatiei, in functie de felul producerii acesteia. Cauza juridica a celor doua tipuri de actiuni supuse analizei este diferita. In prima situatie, izvorul pretentiilor se afla in deposedarea de un bun detinut in temeiul unui contract incheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, desfiintat printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, deci temeiul detinerii bunului este unul nelegitim. In cea de-a doua situatie, dimpotriva, temeiul detinerii bunului este unul legitim, intrucat reclamantul se prevaleaza de un titlu valabil, respectiv de un contract de vanzare-cumparare incheiat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare. Prin urmare, cauza juridica a actiunii nu se regaseste pur si simplu in deposedare, indiferent de conditiile in care aceasta s-a produs. Diferentele de continut intre cele doua modalitati in care se poate angaja raspunderea statului pentru evictiune rezida si in diferentele de regim juridic in ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune, care incepe sa curga de la momente diferite, in functie de aplicabilitatea art. 50 alin. (2) sau art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Nu in ultimul rand, solutia data acestui tip de cereri trebuie sa raspunda imperativului respectarii principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil. Continutul acestui principiu se raporteaza atat la dreptul persoanei de a porni sau nu actiunea civila, cat si la dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii. Astfel, limitele obiective ale actiunii, respectiv pretentia concreta dedusa judecatii si cauza juridica, precum si limitele subiective ale acesteia, privitoare la partile intre care exista raportul juridic litigios, sunt fixate de reclamant. Conform art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila de la 1865, instanta de judecata este tinuta de limitele investirii sale, determinate prin cererea de chemare in judecata, judecatorul neputand hotari decat asupra obiectului cererii deduse judecatii. Rolul judecatorului trebuie inteles in contextul asigurarii unui echilibru cu celelalte doua principii, al disponibilitatii si contradictorialitatii. Astfel, in situatia in care reclamantul a pretins numai restituirea pretului de piata (fara a formula si un capat de cerere distinct avand ca obiect restituirea pretului actualizat, platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare), instanta ar putea acorda pretul actualizat, doar nesocotind principiul disponibilitatii si obiectul investirii sale. Spre deosebire de temeiul actiunii, care nu leaga instanta, indreptatita si chiar obligata in exercitarea rolului activ si pentru a ajuta efectiv partile in ocrotirea intereselor lor legitime, sa dea calificarea juridica exacta (alta decat cea data de reclamant prin cererea sa de chemare in judecata), obiectul actiunii nu poate fi schimbat si nici depasit. Numai in situatia unei calificari juridice eronate a pretentiilor, in aplicarea principiului iura novit curia, judecatorul ar urma sa faca aplicarea corecta a normelor incidente si s-ar putea pronunta, astfel, asupra pretului actualizat, in loc de pretul de piata (evident, cu punerea in discutie, in prealabil, a calificarii juridice), dar nu sub motivul ca pretul actualizat, fiind mai mic decat pretul de piata, se regaseste oricum inclus in acesta din urma. Pentru argumentele expuse nu se poate afirma ca diferenta intre cele doua modalitati de dezdaunare rezida doar in cuantumul pretentiilor si nu priveste pretentia in sine. In aceste conditii acordarea pretului actualizat, desi reclamantul a solicitat pretul de piata, echivaleaza cu depasirea obiectului cererii deduse judecatii si, prin urmare, cu incalcarea principiului disponibilitatii. O asemenea solutie este de natura sa surprinda pe cealalta parte din proces, care si-a formulat apararile raportat la obiectul cererii, cu privire la valabilitatea contractului de vanzare-cumparare a carui „desfiintare” a condus la evictiune. Intr-adevar, instanta nu este tinuta de temeiul juridic din cererea de chemare in judecata, conform art. 84 din Codul de procedura civila de la 1865, insa aceasta nu poate schimba calificarea data de parte, fara ca in prealabil sa o supuna dezbaterii judiciare, oferindu-i posibilitatea paratului sa formuleze aparari si sa invoce exceptii (de exemplu, exceptia prescriptiei extinctive). Pe de alta parte, atunci cand ne aflam in prezenta unei operatiuni propriu-zise de calificare si incadrare corecta, din punct de vedere juridic, a pretentiilor deduse judecatii, permisa judecatorului in temeiul rolului activ, ea se poate realiza, in mod evident, numai in fata primei instante, iar nu direct in apel sau in recurs, cai de atac in care trebuie pastrat cadrul judecatii, in raport cu care se efectueaza controlul judiciar. Adoptarea opiniei contrare ar putea conduce la eludarea nu numai a principiului disponibilitatii, ci si a normelor referitoare la prescriptia extinctiva pentru ca, daca in raport cu pretentia vizand pretul de piata este posibil ca termenul prescriptiei sa nu fi fost implinit, nu acelasi lucru se poate spune, in toate cazurile, despre pretul actualizat. Faptul ca in ambele modalitati de dezdaunare, dreptul de creanta are ca debitor Ministerul Finantelor Publice si ca unicul criteriu folosit de legiuitor pentru determinarea intinderii despagubirilor l-ar reprezenta respectarea sau nerespectarea, la incheierea contractului, a prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, nu justifica depasirea limitelor investirii, in sensul acordarii pretului actualizat, atunci cand se constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru restituirea pretului de piata. In ceea ce priveste protectia datorata titularului dreptului de creanta sub reglementarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, nu se poate sustine ca in ipoteza analizata este garantata restituirea, cel putin, a pretului actualizat. Pe de o parte, garantarea unui drept nu se poate face decat in conditiile exercitarii acestuia in termenii prevazuti de lege (nu si atunci cand nu a facut obiectul investirii instantei, si nici atunci cand s-a tins la valorificarea lui in afara termenului de prescriptie). Pe de alta parte, fiind vorba de un interes patrimonial atasat categoriei juridice a dreptului de creanta, pentru a se bucura de protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, trebuie sa aiba o baza suficienta in dreptul intern, respectiv aceasta sa fie consolidata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor. Or, dovada inexistentei acestei jurisprudente unitare este tocmai declansarea prezentului recurs in interesul legii.
Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 50 alin. (2) si 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata investita cu solutionarea unei cereri in plata pretului de piata, intemeiata pe prevederile ar t. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, poate acorda reclamantului pretul act ualizat platit la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei ju ridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, in cazul in care consta ta ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si compl etarile ulterioare, numai daca s-a formulat un capat de cerere distinct in acest sens.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19 ianuarie 2015.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent, Adriana Stamatescu
f_karoly 
Iuha Adrian Adrian
Comentarii articol (0)