La mijlocul acestei saptamani, senatorii au adoptat tacit, ca urmare a depasirii termenului legal in care acestia trebuiau sa se pronunte, o propunere legislativa care vizeaza modificarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei.
In proiectul aprobat in calitate de prima Camera sesizata se propune scaderea numarului necesar de sustinatori pentru depunerea candidaturii la presedintia Romaniei. Concret, de la 200.000 de alegatori, numarul ar urma sa scada la doar 40.000.
Initiatorul proiectului considera ca aceasta modificare ar asigura intr-o mai buna masura participarea libera a cetatenilor la procesul electoral si, in acelasi timp, ar inmulti optiunile de vot disponibile. Astfel, mai multi cetateni ar putea sa participe la cursa electorala, iar alegatorii ar avea sanse mai mari sa gaseasca un candidat cu ale carui planuri politice sa fie de acord.
Totusi, de mentionat este ca proiectul de lege a trecut momentan doar de Senat. Pentru ca prevederile acestuia sa se aplice, Camera Deputatilor, care este Camera decizionala, trebuie, de asemenea, sa-l aprobe. Apoi, actul trebuie promulgat prin decret prezidential si publicat in Monitorul Oficial.
Argumente PRO:
1. Conditia de a strange cel putin 200.000 de semnaturi de sustinere ingradeste participarea libera la procesul electoral, in conditiile in care Constitutia Romaniei prevede ca cetatenii cu drept de vot sunt indreptatiti sa fie alesi. In plus, potrivit initiatorului proiectului adoptat tacit de Senat, strangerea unui numar atat de mare de semnaturi este echivalenta cu un efort estimabil la 50.000-60.000 de euro. In aceasta situatie, participarea candidatilor independeti la cursa electorala, de exemplu, este destul de dificila.
2. Pragul impus de lege ingreuneaza in mod considerabil verificarea listelor depuse de candidati, de catre membrii Biroului Electoral Central. Acestia au doar 48 de ore la dispozitie pentru control. De exemplu, la alegerile prezidentiale din toamna anului trecut, purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet, a precizat ca se pot verifica doar conditiile de forma, nefiind destul timp pentru a vedea daca si semnaturile sunt valide.
Argumente CONTRA:
1. Numarul de semnaturi impus in prezent este mai mult decat necesar pentru a garanta accesul candidatilor puternici in cursa electorala. Doar acestia au sustinerea, experienta si fondurile necesare pentru a-si prezenta alegatorilor programul electoral si pentru a face o diferenta reala in cazul in care ajung sa ocupe functia de presedinte al tarii. In conditiile in care sunt candidati putini, dar puternici, acestia beneficiaza de o expunere nationala la cote aproximativ egale, ceea ce permite populatiei sa fie informata si sa voteze in cunostinta de cauza.
2. Scaderea pragului de la 200.000 la 40.000 de semnaturi ar fi echivalenta cu o crestere considerabila a riscului de a exista nenumarati candidati cu fonduri modeste care sa aiba sanse destul de scazute de a atrage, in final, un numar mare de voturi. Pe deasupra, numarul mare -- poate chiar excesiv -- de candidati n-ar face altceva decat sa induca alegatorii in eroare, care n-ar avea destul timp la dispozitie pentru a afla informatii relevante despre programele electorale. Astfel, cetatenii cu drept de vot s-ar indrepta tot catre candidatii cei mai cunoscuti.
Haideti sa dezbatem impreuna! Voi ce parere aveti despre subiect?
Comentarii articol (11)