Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 635 din 15 octombrie 2013, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, prima liniuta a literei c) si litera d) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „-tip A - constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic;
.................................................................................................
d) polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale, denumita in continuare PAD - inscrisul ce atesta incheierea contractului de asigurare a locuintei, in temeiul caruia asiguratorul se obliga sa plateasca asiguratului despagubirea totala sau partiala, in conditiile si in limitele stabilite de prezenta lege si de normele emise in aplicarea acesteia;”.
2. La articolul 2, litera i) se abroga.
3. La articolul 3, alineatele (4), (7) si (8) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „(4) In cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social, plata primelor de asigurare se face de catre agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala direct in contul PAID in conformitate cu dispozitiile legale.
.................................................................................................
(7) Nu intra sub incidenta prezentei legi anexele, dependintele, dotarile si utilitatile care nu sunt legate structural de cladirea in care este situata locuinta asigurata si nici bunurile din interiorul locuintei.
(8) Dovada existentei asigurarii obligatorii PAD, in cazul controalelor efectuate de autoritatile abilitate, o constituie polita de asigurare PAD.”
4. La articolul 3, dupa alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu urmatorul cuprins: „(9) Societatile de asigurare-reasigurare autorizate sa practice riscuri de catastrofa nu pot incheia asigurari facultative pentru o locuinta care nu are incheiata in prealabil o asigurare obligatorie PAD.”
5. La articolul 7, partea introductiva a alineatului (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 7. - (1) Contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se incheie in forma scrisa, fie in mod direct intre PAID si proprietarul locuintei, fie prin mijlocirea societatilor de asigurare-reasigurare autorizate sa practice riscuri de catastrofa, prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si trebuie sa indeplineasca cel putin urmatoarele conditii:”.
6. La articolul 9, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 9. - (1) PAD este valabila pe o perioada de 12 luni, cu incepere de la ora 0,00 a celei de a cincea zi calendaristica de la data la care s-a platit prima obligatorie si s-a emis si semnat contractul de asigurare.”
7. La articolul 9, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) si (1^2), cu urmatorul cuprins: „(1^1) In cazul politelor care se reinnoiesc, acestea intra in vigoare la ora 0,00 a zilei urmatoare celei in care s-a platit prima de asigurare si s-a emis si semnat contractul de asigurare.
(1^2) In cazuri bine determinate si reglementate prin norme ale ASF, PAID poate efectua o inspectie de risc a locuintei care face obiectul asigurarii obligatorii, iar cheltuiala ocazionata de aceasta va fi suportata de catre PAID.”
8. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 12. - (1) Plata primelor obligatorii se face anticipat, inainte de expirarea valabilitatii PAD.
(2) Pentru locuintele sociale, prima pentru asigurarea obligatorie este in sarcina autoritatii locale si se face direct in contul PAID. Pentru locuintele sociale sau pentru persoanele care beneficiaza de ajutor social, PAID emite politele de asigurare pe baza listelor transmise de autoritatile locale ori de agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala, dupa caz.”
9. La articolul 16 punctul 1, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „c) sa emita asiguratului polita de asigurare la momentul incheierii asigurarii obligatorii PAD;”.
10. La articolul 17, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 17. - (1) Primarii, prin compartimentele de specialitate, vor furniza PAID semestrial, in lunile iunie si, respectiv, decembrie ale fiecarui an, lista tuturor constructiilor cu destinatia de locuinta, inclusiv a celor cu destinatia de locuinta sociala, amplasate in unitatea administrativ-teritoriala in cauza, respectand formatul pus la dispozitie de catre PAID.”
11. La articolul 17, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins: „(1^1) Societatile de asigurare-reasigurare autorizate sa incheie asigurari de locuinte vor transmite semestrial catre PAID lista proprietarilor, persoane fizice si juridice, care au incheiat o polita facultativa pentru un imobil cu destinatia de locuinta, astfel cum este definita aceasta in prezenta lege.”
12. La articolul 17, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „(2) PAID va pune semestrial la dispozitia primariilor, in format electronic, lista proprietarilor care au incheiat contracte de asigurare obligatorie.
(3) Primarul, prin compartimentul de specialitate, va trimite, in termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de instiintare, cu confirmare de primire, catre persoanele care nu au incheiat PAD pentru locuintele pe care le detin in proprietate.”
13. La articolul 17, alineatele (4) si (5) se abroga.
14. La articolul 19, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „(2) In cazul politelor emise direct de PAID, cererea de despagubire se adreseaza direct PAID si, prin derogare de la prevederile alin. (1), constatarea si evaluarea prejudiciilor, respectiv lichidarea daunelor se pot face si de o societate desemnata de PAID, conform normelor emise de A.S.F.
(3) In cazul in care asiguratorul care a eliberat PAD informeaza in scris PAID cu privire la imposibilitatea realizarii in termenele prevazute a instrumentarii dosarelor de dauna, PAID poate desemna o alta societate, conform normelor emise de A.S.F.”
15. Articolul 23 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 23. - In cazul condominiilor se incheie cate un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinta in parte.”
16. La articolul 24 alineatul (2), literele a) si c) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „a) tipareste sau emite in sistem electronic PAD;
.............................................................................................
c) administreaza baza de date privind evidenta constructiilor cu destinatia de locuinta, pentru care au fost emise polite PAD;”.
17. Articolul 26 se abroga.
Art. II. - Pentru asigurarile facultative multianuale existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligatia prevazuta la art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se aplica incepand cu prima aniversare anuala.
Art. III. - In tot cuprinsul Legii nr. 260/2008, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, sintagma„ordin al presedintelui Autoritatii de Supraveghere Financiara (A.S.F.)” se inlocuieste cu sintagma „norma A.S.F”.
Art. IV. - Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 635 din 15 octombrie 2013, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare. Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, in conditiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR, VALERIU-STEFAN ZGONEA
PRESEDINTELE SENATULUI, CALIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TARICEANU
Bucuresti, 2 iulie 2015.
Nr. 191.
Comentarii articol (3)