Desfasurata in perioada 2 -7 august la Poiana Brasov, Ionescu si Sava Summer Academy 2015 se incheie cu un bilant de 5 zile de training despre viata reala de avocat sau magistrat, 20 de sesiuni si workshopuri tematice, 1 zi dedicata exclusiv proceselor simulate, 14 specialisti (avocati, magistrati, cadre didactice si reprezentanti ai mediului de business), 2 ateliere complementare mediului academic (unul de actorie si unul de blogging si new media), 1 dezbatere online live, 1 bursa de 1.000 lei oferita celui mai performant dintre studentii participanti.
Ionescu si Sava Summer Academy, un program anual de training privat, finantat exclusiv de Casa de Avocatura Ionescu si Sava, se afla anul acesta la cea de-a 5-a editie, sustinand pana in prezent pregatirea unui numar total de 100 de studenti la Drept din toata tara.
Programul este dedicat celor mai talentati studenti la Drept (anul III de studiu) din toata tara si ofera, in fiecare an, o baza informationala practica si un set de deprinderi relevante tinerilor aspiranti.
Cu o abordare mai putin conventionala, structura de workshop-uri Ionescu si Sava Summer Academy este dezvoltata si revizuita in fiecare an de echipa Ionescu si Sava pentru a completa cunostintele teoretice acumulate in sistemul de invatamant romanesc.
Pe durata celor 5 zile ale editiei din acest an, studentii au putut participa la procese simulate si au interactionat, asimiland informatii despre „viata profesionala reala”, cu avocati, magistrati, reprezentanti ai mediului academic, antreprenori si reprezentanti juridici ai unor multinationale de top si au putut clarifica si dezbate exemple practice pe teme precum insolventa, avocatura de consultanta, drept penal, relatia avocat-client sau litigii. Abilitatile de retorica si improvizatie au fost testate in cadrul unui atelier de actorie, iar Chinezu` (Cristian China Birta, unul dintre fondatorii fenomenului de blogging in Romania) a sustinut un training de intelegere a noilor medii de comunicare.
“Ne-am bucurat si anul acesta de o participare cu adevarat extraordinara; atat eu, cat si colegii mei am fost placut impresionati de tineri, de dorinta lor de cunoastere, de curiozitatea, entuziasmul si de curajul lor. Acest lucru nu poate fi decat un semn pozitiv si de incredere pentru cum se creioneaza viitorul acestui domeniu. Participantii, studentii care ne-au fost alaturi timp de aproape o saptamana, sunt cei care vor construi in viitorul apropiat mediul de afaceri romanesc. Si daca noi, cei de la Ionescu si Sava, putem contribui pentru a spori calitatea practicianului si a crea o dinamica sanatoasa a acestui mediu, sunt mai mult decat multumit. Este un proiect de suflet al meu si al echipei, pe care il vom dezvolta in anii urmatori.” a declarat Radu C. Ionescu, Managing Partner, Casa de Avocatura Ionescu şi Sava.
Castigatorul din acest al bursei oferite de Ionescu si Sava Summer Academy este Alex Stan, student al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Acesta a obtinut o finantare lunara de 1.000 lei, de care va beneficia timp de 6 luni, la care se adauga posibilitatea (dar nu obligatia) de a participa la un stagiu de practica in cadrul Casei de Avocatura Ionescu si Sava.