Internetul ca masina de produs bani

Alin Popescu este avocat, specializat in drept informatic, in cadrul Cabinetului de Avocat "Alin Popescu".

Un miliard de utilizatori îl acceseaza frecvent în 2005. S-a nascut ca retea de calculatoare, a devenit cea mai întinsa piata de desfacere, pentru ca în viitor sa se transforme într-o lume paralela, guvernata de reguli proprii. Dupa marile descoperiri geografice si spatiul cosmic, omenirea a construit Internetul ca pe un tarâm nou, care sa-i tina treaz spiritul de aventura.
S-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre Internet si despre controlul pe care Statele Unite ale Americii îl exercita asupra lui. S-au scris mii de articole ce relatau încercarea Organizatiei Natiunilor Unite de a prelua controlul asupra Internetului de la guvernul american. Unii au avansat chiar ipoteza înfiintarii unui Internet paralel, care sa functioneze ca o contrapondere la pozitia dominanta a SUA asupra Internetului clasic.
Cu toate acestea, pastrând principiul „Cainii latra, ursul trece“, Internetul si-a vazut de drum, fara sa-i pese de sedintele ONU sau de miile de critici lansate din toate colturile lumii. În timp ce dumneavoastra cititi acest articol, la Vancouver se pun bazele unui nou acord între actorii Internetului modern, acord prin care starea actuala a lucrurilor se va mentine cel putin pâna în 2012. Care sa fie oare motivul pentru care se pastreaza o situatie atât de criticata de presa mondiala? Cititorul poate deveni confuz atunci când singurele fapte care i se prezinta sunt cele clasice: "Guvernul american are o strategie prin care controleaza lumea, si Internetul nu este decât un alt capitol al acestei strategii". Realitatea e putin mai complexa: Internetul e o megaafacere. Cine controleaza Internetul incaseaza bani din "nimic".

Povestea din spatele povestii
Internetul îsi fundamenteaza functionarea pe un sistem denumit DNS (domain name system). Acesta este în principiu o "carte de adrese" (similara cartii de telefoane), cu ajutorul careia computerele pot comunica între ele în Internet. Fiecare adresa este compusa din doua elemente: un nume de domeniu, de genul "sfin.ro", si un IP care identifica unic fiecare computer în retea. Atunci când un utilizator doreste sa acceseze un anumit website, computerul sau va identifica adresa corespunzatoare acelui domeniu, dupa care va contacta computerul pe care este gazduit website-ul în cauza.
Datorita faptului ca adresele resurselor din Internet trebuie sa fie unice pentru ca acesta sa functioneze, este necesar sa existe un sistem centralizat de "cuplare" a numelor de domenii cu IP-urile corespunzatoare. La începuturi, aceasta "carte de telefoane" a fost gestionata, sub coordonarea atenta a guvernului american, de un grup de voluntari, National Science Foundation (NSF). În 1992, NSF a solicitat ajutorul unei companii private, Network Solutions, care sa gestioneze si sa mentina în functiune bazele de date referitoare la domeniile ".com", ".org" si ".net". La acel moment, Network Solutions a devenit singura companie care putea înregistra noi nume de domenii cu terminatiile în cauza.

De la ajutor la monopol
Cresterea exploziva a Internetului a schimbat destul de curând aceasta situatie. Schimbarile ce aveau sa vina se datorau în mare parte cererilor tot mai numeroase de înregistrare de domenii, dar si disputelor frecvente între detinatorii de marci înregistrate si persoanele care înregistrau nume de domenii continând acele marci pentru a obtine profituri serioase din vânzarea lor. Guvernele unor state europene au început sa manifeste îngrijorare pentru monopolul american asupra numelor de domenii. Prin urmare, atunci cand a expirat întelegerea cu Network Solutions, în iunie 1997, Departamentul de Comert al SUA (care preluase administrarea de la NSF) si-a anuntat intentia de a „delega“ managementul DNS-ului. Aceasta s-a materializat în 1998, când administrarea DNS-ului a revenit unei organizatii non-profit, ICANN (Internet Corporation For Assigned Names And Numbers).
A urmat apoi „indulcirea“ monopolului Network Solutions (cunoscuta în prezent sub numele VeriSign) asupra înregistrarii numelor de domenii „.com“, „.net“, „.org“. În prezent, o companie poate fi acreditata de ICANN sa desfasoare activitati de înregistrare de top level domains („.com“, „.net“, „.org“ etc.) daca parcurge un anumit proces de acreditare. Aceeasi companie trebuie sa plateasca apoi un anumit pret catre VeriSign pentru fiecare nume de domeniu înregistrat.
Sa retinem, asadar, cei trei mari actori care au jucat rolul de administratori ai Internetului modern: guvernul american (prin Departamentul de Comert), ICANN si VeriSign (fosta Network Solutions).

Spre dezmembrarea ICANN?
De-a lungul anilor, fiecare dintre aceste entitati a fost supusa unor critici vehemente. ICANN a fost acuzata ca nu mai are nimic în comun cu principiile dupa care s-a organizat. Nu mai întruneste conditiile de la infiintarea ei ca si organizatie non-profit. Nu mai reprezinta cetateanul de rând atunci când îsi stabileste prioritatile si încheie colaborari prin care se creeaza ori mentin monopoluri. Recenta sedinta ONU privind controlul Internetului avea sa fie, în opinia unora, primul pas în dezmembrarea ICANN.

Colaborare cu nabadai
Partenerii ICANN si VeriSign nu au avut o relatie lipsita de animozitati. Dovada concludenta în acest sens o constituie serviciul Site Finder, lansat de VeriSign în 2003. Prin intermediul acestuia, utilizatorii care scriau gresit numele de domenii „.net“ sau „.com“ erau ghidati spre alte website-uri. La scurta vreme dupa lansarea serviciului, ICANN, supus presiunilor pietei, a solicitat VeriSign sa suspende functionarea acestuia. Urmarea fireasca a fost un proces intentat de VeriSign partenerului sau ICANN.
A urmat o perioada de timp în care unii analisti prevedeau încetarea colaborarii dintre cele doua entitati odata cu finalizarea acordului înca în vigoare pâna în anul 2007. Cu toate acestea, ICANN si VeriSign au ales sa continue colaborarea pâna în 2012. Cel putin, aceasta este propunerea inclusa pe ordinea de zi a sedintei consiliului de conducere al ICANN, ce are loc în aceste zile la Vancouver.

Concesii de dragul profitului
Ambele parti au facut concesii. VeriSign a admis faptul ca va anunta ICANN despre orice gen de serviciu nou pe care urmeaza sa-l lanseze. În acest fel, se pot evita viitoare conflicte de genul celui generat de Site Finder. În schimb, ICANN a oferit VeriSign dreptul exclusiv de a administra domeniile „.com“ pentru o perioada de cinci ani, o miscare pe care multi dintre criticii fenomenului o asociaza cu întarirea pozitiei monopoliste a VeriSign, cu efecte importante asupra costurilor platite de utilizatorul obisnuit de Internet. VeriSign a primit, de asemenea, dreptul de a continua administrarea numelor de domenii „.net“.
Potrivit negocierilor dintre parti, VeriSign va putea creste preturile pentru numele de domenii „.com“ cu pâna la 7% pe an, începand din 2007. În acest moment, pretul perceput de VeriSign pentru un nume de domeniu „.com“ este de 6 dolari. Întelegerea în curs de negociere are în vedere si cresterea taxelor platite de intermediari pentru fiecare tranzactie (înregistrare, reînnoire sau transfer al unui nume de domeniu). În prezent, aceasta taxa fixa este de 25 centi, iar cresterea ar urma sa o aduca la 50 de centi pâna în iulie 2007.
Mai mult, VeriSign primeste dreptul de prima optiune pentru reînnoirea acordului începând cu 2012.

Apar noi procese
Companiile care vând si intermediaza vânzarea numelor de domenii, (reunite sub titulatura World Association of Domain Name Developers) au introdus recent doua actiuni în justitie la o instanta din San Jose, California. Actiunile au drept tinta compania VeriSign, pe care o acuza de practici anticoncurentiale în materia stabilirii preturilor domeniilor „.com“.
Potrivit purtatorului de cuvânt al ICANN, aceste actiuni în instanta au rolul de a influenta opinia publica tocmai in momentul in care au loc dezbaterile publice de la Vancouver asupra acordului de prelungire a colaborarii dintre ICANN si VeriSign.