Ordinul ministrului educatiei si cercetarii stiintifice nr. 5082/2015 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2016-2017 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 711 din 22 septembrie 2015, iar prevederile sale au intrat in vigoare chiar din ziua publicarii actului normativ.
Astfel, admiterea absolventilor de clasa a VIII-a la liceu se va desfasura dupa aceleasi reguli ca in ultimii ani, in conformitate cu Metodologia de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2011-2012, aprobata prin Ordinul MECS nr. 4.802/2010.
Potrivit actului normativ, media de admitere la liceu se va calcula la fel ca pana acum.
Mai exact, nota cu care absolventii de gimnaziu vor intra la liceu va fi media ponderata dintre media generala la evaluarea nationala, care are o pondere de 75%, si media generala de absolvire a claselor V-VIII, care are o pondere de 25% in calculul mediei de admitere.
Iata si care este formula prin care se calculeaza media de admitere:
MA = (ABS + 3EN) : 4 , unde:
- MA = media de admitere;
- ABS = media generala de absolvire a claselor V-VIII;
- EN = media generala obtinuta la evaluarea nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a.
Elevii care vor sa urmeze un liceu cu profil bilingv si detin un certificat de limba straina scapa de examenul respectiv si primesc nota 10
Ordinul ministrului educatiei, publicat ieri, stabileste posibilitatea echivalarii examenului de limba straina --necesar la admiterea in clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulatie internationala-- cu examenele de recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine.
Pentru a scapa practic de sustinerea acestui examen la Evaluarea Nationala, elevul in cauza trebuie sa fi promovat un examen de recunoastere internationala pe parcursul celor patru ani de scoala gimnaziala, urmand sa solicite recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute.
Totodata, recunoasterea rezultatelor obtinute la aceste examene se face daca certificatul sau diploma obtinuta valideaza un nivel de competenta lingvistica egal sau superior nivelului A2, corespunzator Cadrului european comun de referinta pentru limbi.
Elevii ale caror diplome indeplinesc aceste conditii primesc nota 10 la examenul de limba straina pentru admiterea in clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulatie internationala.
Calendarul admiterii la liceu in 2016
Calendarului admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2016-2017, aprobat de ministrul educatiei si cercetarii stiintifice, Sorin Mihai Cimpeanu, stabileste ca absolventii de gimnaziu se vor putea inscrie la liceu in perioada 8-12 iulie, urmand ca pe 19 iulie sa apara repartizarea computerizata. Intre 21 si 29 iulie 2015 candidatii vor depune dosarele de inscriere la scolile la care au fost repartizati.
Iata cele mai importante prevederi ale calendarului admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2016-2017 (calendarul complet poate fi consultat aici):
Pregatirea admiterii - incepe pe data de 31 ianuarie 2016 cu elaborarea planului de masuri judetean/al municipiului Bucuresti pentru pregatirea si organizarea admiterii si se incheie in luna iulie, atunci cand lista cu candidati va fi afisata in fiecare scoala (8 iulie), urmand ca pe 11 iulie sa fie eliberate fisele de inscriere pentru candidatii care solicita sa participe la admitere in alt judet.
Prima etapa de admitere in invatamantul liceal de stat:
- 23-24 mai 2016 - Inscrierea pentru probele de aptitudini sau pentru examenele de limba moderna sau materna;
- 25-28 mai 2016 - Desfasurarea probelor de aptitudini, de limba moderna sau materna;
- 30 mai 2016 - Afisarea rezultatelor si depunerea de contestatii, acolo unde metodologia permite;
- 31 mai 2016 - Afisarea rezultatelor finale la probele de aptitudini sau de limba moderna sau materna;
- 8-12 iulie 2016 - Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a;
- 8-12 iulie 2016 - Introducerea in baza de date computerizata a datelor din fisele de inscriere;
- 9-13 iulie 2016 - Verificarea de catre parinti si candidati a fiselor editate de calculator, corectarea greselilor in baza de date computerizata si listarea fiselor corectate din calculator;
- 19 iulie 2016 - Repartizarea computerizata in invatamantul liceal de stat a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2016 - 2017;
- 20 iulie 2016 - Afisarea in scolile gimnaziale a rezultatelor, adica a listelor cu absolventii repartizati proveniti din scolile respective si a listei cu locurile neocupate in liceele din judet;
- 20 iulie 2016 - Afisarea de catre fiecare liceu a listei candidatilor repartizati in acea unitate;
- 21-29 iulie 2016 - Depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care candidatii au fost repartizati.
A doua etapa de admitere in invatamantul liceal de stat:
- 20 iulie 2016 - Inscrierea candidatilor la liceele care organizeaza probe de aptitudini sau probe de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna;
- 21-22 iulie 2016 - Sustinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunostintelor de limba moderna ori de limba materna;
- 23 iulie 2016 - Afisarea rezultatelor la probele de aptitudini si la probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna si rezolvarea eventualelor contestatii;
- 20-25 iulie 2016 - Completarea fisei de optiuni de catre candidatii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fise de optiuni de catre cei ramasi nerepartizati dupa prima etapa a admiterii;
- 25 iulie 2016 - Completarea fisei de optiuni de catre candidatii care au fost respinsi la liceele/clasele care organizeaza probe de aptitudini, dar si completarea fisei de optiuni de catre candidatii care au sustinut probe de verificare a cunostintelor de limba moderna sau de limba materna;
- 20-26 iulie 2016 - Introducerea datelor in calculator, verificarea fiselor listate si corectarea eventualelor erori;
- 27 iulie 2016 - Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere judetean/al municipiului Bucuresti si la Centrul National de Admitere;
- 28 iulie 2016 - Repartizarea computerizata a candidatilor din a doua etapa a admiterii;
- 28 iulie 2016 - Afisarea in unitatile de invatamant gimnazial/in centrul special de inscriere a listelor cu absolventii proveniti din scolile respective/din alte judete, repartizati in a doua etapa si a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamantul liceal de stat Afisarea de catre fiecare unitate de invatamant liceal de stat a listei candidatilor repartizati in acea unitate in a doua etapa;
- 28-29 iulie 2016 - Depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care au fost repartizati candidatii din etapa a doua.
A treia etapa de admitere in invatamantul de stat se va desfasura in perioada 1 august - 5 septembrie 2016.
Calendarul admiterii in scolile profesionale:
Pregatirea admiterii - intre 12 februarie si 17 mai 2016.
Informarea si consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de continuare a studiilor in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani, care va debuta pe data de 22 februarie 2016.
Intre 18-22 aprilie 2016, la nivelul fiecarei unitati de invatamant care isi propune sa scolarizeze invatamant profesional in anul scolar 2016-2017 se desfasoara actiunea "Saptamana meseriilor".
Pe 28 aprilie 2016, va fi afisata oferta de scolarizare aprobata, concretizata in domenii si calificari profesionale, pentru invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani, la sediul gimnaziilor si la sediul unitatilor de invatamant cu oferta educationala pentru invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani.
Etapa I de admitere in invatamantul profesional:
- 13-17 iunie 2016 - Secretariatele gimnaziilor completeaza, la cererea elevilor si a parintilor, fisa de inscriere in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani;
- 13-17 si 21 iunie 2016 - Inscrierea candidatilor la scolile profesionale care organizeaza preselectie, pe baza fisei de inscriere completate;
- 13-17 si 21-24 iunie 2016 - Inscrierea candidatilor la scolile profesionale care nu organizeaza preselectie, pe baza fisei de inscriere completate;
- 21 iunie 2016 - La scolile profesionale care organizeaza preselectie se afiseaza lista candidatilor inscrisi la invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani si graficul si precizari detaliate privind organizarea preselectiei (data, ora, locul, acte necesare etc.);
- 22-24 iunie 2016 - Derularea probei de preselectie, in unitatile de invatamant in care s-a decis derularea acesteia;
- 24 iunie 2016 - Afisarea rezultatelor preselectiei la sediul unitatii de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie;
- 24 si 27-30 iunie 2016 - Ridicarea, de catre elevii respinsi la preselectie, a fiselor de inscriere si inscrierea pentru alte calificari sau la o alta scoala profesionala, la care nu s-a organizat proba de preselectie;
- 5 iulie 2016 - Desfasurarea probei suplimentare de admitere(in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant);
- 6 iulie 2016 - Afisarea rezultatelor probei suplimentare de admitere. Depunerea contestatiilor;
- 7 iulie 2016 - Afisarea rezultatelor la contestatii;
- 8 iulie 2016 - Calcularea de catre Comisiile de admitere din unitatile de invatamant a mediilor de admitere, conform precizarilor de calcul din metodologia de admitere in invatamantul profesional;
- 11 iulie 2016 - Afisarea la sediul scolilor profesionale si in scolile gimnaziale a listei candidatilor admisi si a celor respinsi, in ordinea descrescatoare a mediei de admitere in invatamantul profesional;
- 11-12 iulie 2016 - Candidatii respinsi in etapa I de admitere in invatamantul profesional se pot inscrie in etapa a II-a de admitere, fie tot la scoala profesionala, fie la admitere la liceu;
- 11-15 iulie 2016 - Depunerea dosarelor de inscriere la scolile profesionale la care elevii au fost declarati admisi;
- 20 iulie 2016 - Afisarea in toate unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile neocupate dupa etapa I de admitere in invatamantul profesional de stat din judet.
Evaluarea Nationala va avea loc in perioada iunie-iulie
Evaluarea Nationala pentru absolventii clasei a VIII-a din anul scolar 2015-2016 se va desfasura in perioada iunie-iulie, potrivit Ordinului MECS nr. 5081/2015 privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a in anul scolar 2015-2016, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din 15 septembrie.
Inscrierea elevilor la Evaluarea Nationala din anul 2016 se va desfasura, potrivit documentului, in perioada 15-17 iunie. Apoi, probele scrise vor avea loc la sfarsitul lunii respective, la materiile limba si literatura romana, limba si literatura materna si matematica.
Concret, calendarul Evaluarii Nationale 2016 arata in felul urmator:
- 27 iunie: Limba si literatura romana (proba scrisa);
- 28 iunie: Limba si literatura materna (proba scrisa);
- 29 iunie: Matematica (proba scrisa);
- 1 iulie: Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00) si depunerea contestatiilor (orele 16:00-20:00);
- 2-4 iulie: Rezolvarea contestatiilor;
- 5 iulie: Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii.
Toate salile de examen, supravegheate audio-video
La fel ca in cazul Bacalaureatului, toate salile de examen folosite la Evaluarea Nationala vor fi supravegheate audio-video.
"Pana la inceperea probelor scrise, comisiile judetene/comisia municipiului Bucuresti de organizare a evaluarii nationale iau/ia toate masurile, in colaborare cu autoritatile administratiei publice locale, pentru asigurarea dotarii tuturor salilor de examen cu camere functionale de supraveghere video si audio", scrie in actul normativ amintit.
Aceeasi regula se va aplica, de asemenea, pentru salile in care se vor descarca si multiplica subiectele si pentru salile in care se vor prelua, evalua si depozita lucrarile scrise.
Dupa incheierea probelor scrise, inregistrarile audio-video din salile de examen vor fi verificate prin sondaj. Iar daca se vor constata nereguli, fraude sau tentative de frauda -- precum si in cazul sesizarilor referitoare la aceste aspecte --, toate inregistrarile din respectiva scoala vor fi cercetate.
Important! Elevii nu vor avea voie in salile de examen cu manuale, carti, notite, telefoane mobile sau casti, printre altele.
Elevii trebuie sa lase toate aceste obiecte in sala de depozitare. Cei care refuza depozitarea obiectelor nu vor fi primiti in examen. Candidatii nu au voie nici sa vorbeasca intre ei sau cu exteriorul, nu au voie sa copieze sau sa schimbe intre ei foi de lucrare, ciorne, notite sau alte materiale.
Cei care nu vor respecta aceste reguli vor fi eliminati de la proba in cauza si vor primi nota 1 pe lucrare.
Comentarii articol (0)