1. Pasta de dinţi ecologică românească, cea mai de succes invenţie
Pasta de dinţi ecologică românească a fost cea mai apreciată invenţie la Salonul de Inventică de la Varşovia, acolo unde a depăşit alte 400 de invenţii prezentate de cele 15 ţări participante.
Reţeta 100% naturală şi ecologică, care câştigase anterior primul loc şi la Salonul de la Sevastopol, se bazează pe ingrediente simple precum mentă, busuioc, levănţică, scorţişoară şi coajă albă de ou, orez şi spirulină.
De altfel, echipa României va prezenta pasta de dinţi şi în Croaţia, Republica Moldova şi Taiwan.
La Varşovia, inventatorii români au mai primit alte două medalii de argint şi bronz, dar şi medalia Marie Curie pentru invenţii în domeniul chimiei.
Delegaţia României la salonul din Varşovia a adunat inventatori de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
2. Natalia Oneţ, reprezentanta României la Miss World 2015
Natalia Ioana Oneț, în vârstă de 26 de ani, a fost aleasă să reprezinte România la Miss World 2015, competiție care se va desfășura în Sanya, China, pe 19 decembrie.
Natalia are 1,76 m înălţime, este născută în Satu Mare, însă locuiește de mulți ani în București. A absolvit Facultatea de Biologie cu specializarea Ecologie și Protecția mediului din cadrul Universității din București și masteratul în turism în cadrul aceleiași instituții.
În marea finală din China vor fi prezente aproximativ 118 candidate din tot atâtea țări, marele premiu fiind în valoare de 100.000 de dolari.
3. Simona Halep, repartizată într-o grupă dificilă la Turneul Campioanelor
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial și principala favorită, va evolua în Grupa Roșie la Turneul Campioanelor de la Singapore, alături de rusoaica Maria Șarapova, de poloneza Agnieszka Radwanska și de italianca Flavia Pennetta, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri.
La turneul dotat cu premii totale de 7 milioane de dolari, ce va avea loc în perioada 25 octombrie-1 noiembrie, nu va participa numărul 1 mondial, Serena Williams, cea care a decis să nu mai evolueze deloc în 2015.
Din cealaltă grupă a concursului, denumită Grupa Albă, fac parte Garbine Muguruza Blanco (Spania), Petra Kvitova (Cehia), Angelique Kerber (Germania) și Lucie Safarova (Cehia).
Anul trecut, Simona Halep a disputat finala turneului, acolo unde a fost învinsă de Serena Williams, jucătoare de care sportiva noastră trecuse în partida programată în faza grupelor.
Există întotdeauna speranţă. Chiar şi într-o ţară în care realitatea e împovărătoare, iar oamenii găsesc mai uşor motive pentru a se cufunda în ofuri copleşitoare. Nu e simplu să fii optimist în România, însă nici imposibil nu este. Trebuie doar să te încăpăţânezi suficient de tare ca să descoperi experienţele pozitive, lucrurile bune, realităţile fericite. În weekend noi vă prezentăm cel puţin o ştire pozitivă din România. Ca să înţelegem că realitatea are mereu şi o valenţă de care merită să ne bucurăm. Alte motive de bucurie mai găsiţi aici.
Comentarii articol (1)